Ce NU aș fi vrut să aud de la părinții mei când eram copil

de Georgiana Dorobanțu, 20 Noiembrie 2019
Ce aș fi vrut să nu aud de la părinții mei când eram copil

Pentru foarte mulți oameni, copilăria este cea mai frumoasă etapă a vieții. Chiar și pentru cei care au trecut prin momente dificile, care au fost copii în perioade tulburi și triste.
Copiii au capacitatea de a se bucura atunci când adulții nu găsesc motive de bucurie. Amintirile fericite de atunci ne însoțesc toată viața. 
În fiecare an, pe 20 noiembrie, UNICEF celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la nivel global pentru a marca adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului. Am citit-o cu această ocazie, aici, și m-a surprins faptul că sunt prevederi atât de simple, clare, de bază pe care toți adulții din această lume ar trebui să le gândească singuri și să le aplice. Dar realitatea ne arată că nu este deloc așa. 
În întreaga lume, foarte mulți copii nu au acces la hrană, apă potabilă, îngrijire medicală sau educație. În multe zone ale lumii copiii sunt obligați să muncească sau să participe la conflicte armate, sunt exploatați și abuzați. Peste tot în lume există copii care nu au dreptul la opinie, nu au libertatea de a vorbi în limba lor maternă și nu au libertatea de a-și exprima valorile religioase. Pare că toate deciziile majore ale adulților iau în calcul orice, mai puțin drepturile pe care le au copiii lor. 
Situațiile dificile prin care trec milioane de copii din întreaga lume fac ca ziua de 20 noiembrie să fie cu atât mai importantă și să ne reamintească faptul că lupta pentru drepturile lor ar trebui să fie una constantă și neobosită la nivel mondial. 
În mod sigur părinții mei nu au auzit vreodată că există o Convenție cu privire la Drepturile Copilului. De fapt, cred că cei mai mulți părinți nu știu că există această convenție. Iar în contextul acestei Convenții, când mă gândesc la copilăria mea, descopăr că sunt unele lucruri pe care aș fi vrut ca părinții mei să nu mi le spună. Privind la ele acum, după mulți ani, realizez că acel sentiment de nedreptate pe care l-am simțit, fie pentru mine, fie pentru alții, era perfect justificat.

„Nu ai voie! Pentru că așa zic eu și am încheiat discuția!”

Copiii, la fel ca și adulții, au nevoie de argumente. Sigur ai observat că un copil poate lansa un șir infinit de „De ce-uri” și nu se mulțumește până nu primește un răspuns care să-i clarifice nelămurirea. Aveam un profund sentiment de nedreptate atunci când tata îmi spunea că nu am voie să fac ceva, fără să se obosească să-mi spună și de ce. Pentru el era suficient punctul său de vedere, iar eu nici nu aveam dreptul să aflu motivele din spatele deciziei. Sigur aș fi înțeles și aș fi acceptat mai ușor decizia dacă mi-ar fi explicat, pe înțelesul meu, de ce răspunsul este nu. 

„Nu te juca cu ea! E țigancă și o să-ți fure jucăriile”

Este trist atunci când un copil observă nedreptatea, iar adulții nu reușesc să facă asta.
Ai mei îmi aminteau des cu cine am și cu cine nu am voie să mă joc, iar opiniile lor se bazau pe aparențe și idei preconcepute care, din păcate, există și în prezent în cazul multora. Bineînțeles, mai era și clasicul „Dacă nu ești cuminte, te dau la țigani”, pe care foarte mulți adulți din prezent l-au auzit în copilărie. Pot doar să-mi imaginez tristețea imensă a copiilor respinși, izolați și jigniți doar pe baza etniei lor. Copii care nu greșiseră cu nimic, dar care primiseră deja o etichetă și erau tratați ca atare nu neapărat de ceilalți copii, ci de adulți.

„Până la 18 ani, faci ce zic eu!”

Sunt convinsă că părinții mei au făcut tot ce au știut ei mai bine și mi-au oferit absolut tot ce au putut. Pe vremea lor nu existau cărți de parenting, copiii nu aveau dreptul la prea multe opinii și deciziile pe care le lua părinții erau literă de lege. În perioada adolescenței, când începusem să mă revolt împotriva sistemului „dictatorial” pe care aveam senzația că-l trăiesc în familie, auzeam des de la tata că până la 18 ani sunt obligată să-l ascult pe el, indiferent că îmi convine sau nu.
Bineînțeles că nu reușea altceva decât să obțină și mai multă nemulțumire din partea mea. În astfel de situații simțeam că nu sunt ascultată, că nu am dreptul să-mi spun punctul de vedere și că opiniile mele nu contează. 
Copiii simt atunci când sunt nedreptățiți, chiar dacă nu știu neapărat cum să exprime acest lucru. Este important să învățăm din greșelile părinților noștri și să nu le repetăm. Este la fel de important să-i învățăm pe copiii noștri că au un cuvânt de spus, că sunt ascultați și că opiniile lor contează. Trebuie să-i învățăm că toți copiii sunt egali și toți copiii au drepturi pe care toți adulții sunt obligați să le respecte. O generație mai bună nu apare peste noapte, ci se dezvoltă din copilărie. 
 
Acest text face parte din campania de susținere a #WorldChildrensDay. În fiecare an, pe 20 noiembrie, pentru a marca adoptarea Conventiei cu privire la drepturile copilului, UNICEF celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la nivel global.   

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod