Băieții cu mai mulți frați mai mari au mai multe șanse de a fi homosexuali. Iată ce zic studiile

Cercetătorii sunt de părere că o creștere a nivelului anumitor anticorpi la mame ar putea explica apariția efectului ordinii nașterii fraternale, în cadrul căruia băieții cu mai mulți frați mai mari au mai multe șanse să fie homosexuali.

Care este motivul pentru care băieții cu mai mulți frați mai mari au șanse mai mari să fie homosexuali?


Cercetarea a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences și a încercat să descopere un factor biologic al mamelor, care ar putea să se acumuleze de-a lungul mai multor sarcini de sex masculin și să influențeze orientarea sexuală a copiilor.

Echipa de specialiști, condusă de Anthony Bogaert de la Universitatea Brock, a constatat că femeile gravide cu băieți dezvoltă anticorpi care vizează proteina NLGN4Y, produsă de cromozomul Y. Nu este neobișnuit ca femeile să producă răspunsuri imune la moleculele produse de făt, se întâmplă dacă mama și copilul au grupe de sânge diferite, dar răspunsul special la NLGN4Y a captat atenția cercetătorilor.
Proteina joacă un rol important în dezvoltarea rețelelor creierului.

Cercetătorii presupun că această proteină influențează regiunile creierului în care atracția este moderată și că expunerea la niveluri mai ridicate anti-NLGN4Y face ca atracția pentru același sex să fie mai probabilă.

Au fost analizate probe de sânge de la 142 de femei și s-a constatat că acelea care aveau băieți homosexuali cu frați mai mari prezentau un nivel mai ridicat de anticorpi NLGN4Y decât mamele băieților homosexuali fără frați mai mari.
Femeile cu băieți heterosexuali, fără băieți și bărbații au niveluri progresive mai scăzute ale acestor anticorpi.

Este important de observat că această cercetare a implicat doar un număr mic de femei, așa că nu este posibil să se concluzioneze dacă acesta este adevăratul mecanism biologic din spatele efectului. De asemenea, acest efect se pare că ar juca un rol important în orientarea sexuală a numai 15% dintre bărbații homosexuali.

Chiar dacă nivelurile de NLGN4Y sunt implicate în determinarea preferințelor sexuale, acestea nu sunt decât o mică parte din puzzle.
Multe studii privind factorii biologici din spatele homosexualității nu iau în calcul femeile, precum și persoanele bisexuale și pansexuale.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod