Stăpâni de animale, atenţie la căpuşe!

Odată cu venirea primăverii a început şi sezonul căpuşelor. Drept urmare, aseară am căzut victimă uneia. Noroc cu mama care a observat-o şi a smuls-o cu ajutorul unei pensete. Azi voi merge

Odată cu venirea primăverii a început şi sezonul căpuşelor. Drept urmare, aseară am căzut victimă uneia. Noroc cu mama care a observat-o şi a smuls-o cu ajutorul unei pensete. Azi voi merge la veterinar pentru tratamentul care să mă ferească de aceşti paraziţi periculoşi.

"Atacul" căpuşelor  începe primăvara de la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Acest parazit poate produce mari probleme sănătăţii animalelor cât şi a oamenilor. În cazul animalelor, căpuşele preferă locurile cu puţin păr, precum pliurile blănii sau spatele urechilor. Căpuşele pot transmite boli care pot provoca anemie sau chiar paralizie.

Printre cele mai întâlnite afecţiuni provocate de căpuse se număra Babesioza, Meningita de Rocky Mountains, Ehrlichioza şi Anaplasmoza.

Dacă observi simptome precum lipsa poftei de mâncare, febră, apatie şi urină de culoare brună, mergi imediat la medicul veterinar. Contaminarea se realizează transcutanat, în timpul hrănirii capuşelor infestate.

După fiecare ieşire la iarbă verde, controlează corpul patrupedului tău, acordând atenţie urechilor, gâtului şi cutelor de piele.

Inspectează orice ridicătură suspectă la nivelul pielii. Căpuşele, în funcţie de specia sau etapa vieţii, pot varia ca mărime. Cu cât este îndepărtată mai repede, cu atât riscul de infecţie scade. Foloseşte o pensetă pentru a o smulge. Trebuie apucată cât mai aproape de locul unde este ataşată. Ai grijă să nu storci corpul parazitului! După această procedură, locul trebuie dezinfectat. În cazul în care consideri că nu o poţi îndepărta, consultă un medic. Dacă nu reuşeşti să îndepărtezi capul căpuşei, rişti să provoci o infecţie la nivelul pielii.

Cea mai bună metodă de prevenire sunt deparazitările externe.

Consultă medicul veterinar şi alege împreună cu acesta tratamentul potrivit animalului tău!

maia
De Maia
maia
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod