Administrarea corecta a vaccinurilor

Daca in randul proprietarilor de caini vaccinarea a devenit o obisnuinta, in ceea ce priveste pisicile, stapanii acestora nu cunosc inca importanta deosebita a acestui act medical. Aceasta atitudine diferita fata de vaccinare provine in special din faptul ca iubitorii cainilor se confrunta mult mai des cu o serie de boli cu transmitere virala, ce pun adesea intr-un pericol serios viata animalului iubit.

Bolile virale ale pisicilor, desi foarte grave, nu evolueaza atat de dramatic precum cele specifice cainilor, ceea ce a facut ca proprietarii de feline sa nu acorde o importanta prea mare preventiei lor. In plus, multe pisici traiesc numai in apartament, stapanii lor fiind convinsi ca, din moment ce nu intra in contact direct cu alti congeneri, riscul de a contacta o boala infectioasa este nul. Aceasta opinie este total eronata, in cazul multor boli cu transmitere virala nefiind nevoie de un contact direct cu animalul bolnav.

Vaccinarea consta in inocularea unei cantitati scazute de virus inactivat. Organismul animalului sanatos reactioneaza in urma acestei inoculari, producand anticorpi care, in cazul in care pisica intra in contact cu virusul activ, il pot distruge, prevenind astfel imbolnavirea animalului.

Pentru ca vaccinarea sa fie eficienta, trebuie indeplinite o serie de conditii. In primul rand, trebuie respectata varsta minima de la care fiecare producator recomanda administrarea (pentru pui) a vaccinului respectiv. Apoi, pisica ce urmeaza a fi vaccinata trebuie sa fie intr-o stare de sanatate perfecta.

Orice boala sistemica, orice deficienta de nutritie, prezenta parazitilor interni si externi, conditiile de stres puternic pot compromite sistemul imunitar al animalului, diminuand sau blocand total capacitatea acestuia de a da un raspuns imunitar corect dupa administrarea vaccinului.

Varsta minima la care se poate administra prima doza de vaccin este, de obicei, precizata in mod explicit de catre firma producatoare. Astfel, vaccinurile folosite in mod frecvent la noi pot fi administrate incepand cu varsta de 8-10 saptamani, cu conditia ca pisoiul sa fie perfect sanatos, deparazitat intern si extern si dezvoltat normal pentru varsta sa. Administrarea vaccinului inaintea acestei varste este contraindicata, deoarece virusul vaccinal interfereaza cu anticorpii maternali care protejeaza puii in primele saptamani de viata, ceea ce impiedica instalarea unei imunitati de durata.

Principalele boli impotriva carora au fost create vaccinuri sunt rabia, rinotraheita virala felina, panleucopenia si caliciviroza. Este recomandata vaccinarea tuturor pisicilor impotriva acestor boli, indiferent de categoria de risc din care fac parte - pisici ce traiesc numai in casa, pisici care intra in contact cu pisici sau persoane straine in timpul expozitiilor sau pisici care hoinaresc pe afara.

In plus fata de aceste vaccinuri considerate obligatorii, au fost create vaccinuri impotriva unor boli care afecteaza in mod frecvent pisicile care intra in contact direct cu animale hoinare: leucemia felina, chlamydioza, peritonita infectioasa si o parte dintre micoze.

Panleucopenia felina este o boala extrem de contagioasa, manifestata prin tulburari gastro-intestinale severe. Boala evolueaza rapid si este de multe ori mortala.

Rhinotraheita virala si caliciviroza sunt boli infectioase ce se manifesta la nivelul aparatului respirator. Vaccinurile create impotriva acestor boli sunt foarte eficiente si sigure, reactii adverse aparand doar in cazuri exceptionale.

Chlamydioza este o boala provocata de bacteria Chlamydia Psittaci, care se localizeaza in mod uzual la nivel respirator, in unele cazuri rare putand aparea si forma digestiva. Vaccinarea impotriva acestei boli a dat nastere la numeroase controverse in randul veterinarilor si al crescatorilor, din cauza problemelor post-vaccinale destul de frecvente.

Astfel, s-a constatat ca aproximativ 3% din animalele inoculate prezinta reactii precum inapetenta, starea letargica, febra si secretii nazale si oculare accentuate intr-un interval de 7-21 de zile dupa vaccinare. In plus, o parte dintre animalele vaccinate nu s-au dovedit ulterior imune in fata bolii, ceea ce ridica serioase semne de intrebare referitoare la eficienta vaccinului.

Un alt produs controversat este vaccinul impotriva leucemiei virale feline, care este recomandat a fi folosit in special in cazul pisicilor ce prezinta un risc real de a contacta boala, si anume pisicile care sunt lasate sa iasa si in afara casei, nefiind obligatorie vaccinarea animalelor care traiesc numai in apartament.

La fel de contestat este si vaccinul impotriva peritonitei infectioase feline, vaccin elaborat relativ recent si care, se pare, nu numai ca nu imunizeaza corespunzator animalul, dar poate fi chiar nociv. Utilizat cu deosebita precautie in alte tari, acest vaccin nu este disponibil in Romania.

In ceea ce priveste vaccinarea anti-micotica, eficienta ei este, de asemenea, discutabila, fiind recomandata folosirea vaccinului doar in cazuri speciale.

In general, vaccinurile pot fi impartite in doua grupe, in functie de modul de prelucrare a proteinei virale pe care o contin, fiecare dintre cele doua tipuri de vaccin prezentand propriul mod de a stimula sistemul imunitar: vaccinurile care contin virusi vii modificati si cele ce contin virusi morti.

Prima categorie foloseste virusi modificati in asa fel incat acestia sa nu poata imbolnavi animalul, dar, totodata, sa provoace o reactie imunitara. Virusii modificati se inmultesc in organismul pisicii mimand infectarea naturala si producand o reactie imunitara rapida si de lunga durata.

Dezavantajul utilizarii acestui tip de vaccin consta in aceea ca vaccinarea poate provoca aparitia bolii impotriva careia era destinat sa lupte vaccinul. Aceste cazuri sunt foarte rare, aparand de obicei atunci cand vaccinurile ce contin virusi vii modificati sunt administrate unor animale slabite, care sufera de depresie imunitara.

Vaccinurile ce contin virusi ucisi sunt considerate ca fiind mult mai sigure, din moment ce acestia nu se pot inmulti in organism, fiind astfel exclus orice risc de aparitie a bolii. Dezavantajul folosirii vaccinurilor ce contin virusi morti consta in faptul ca protectia impotriva bolilor este mult mai slaba si de durata mai scurta decat in cazul folosirii vaccinurilor compuse cu virusi vii modificati.

Total absente pe piata romaneasca si, de altfel, putin folosite in Europa sunt vaccinurile cu ruta de administrare intra-nazala.

Acestea au fost create pentru a lupta impotriva bolilor infectioase ce se manifesta la nivelul aparatului respirator - rhinotraheita virala si caliciviroza - plecandu-se de la premisa ca, imunizand in mod rapid si eficient mucoasa nazala, care este poarta principala de intrare a virusilor responsabili de producerea acestor boli, se poate opri invazia virusului la celelalte nivele ale aparatului respirator si astfel se poate preveni aparitia bolii.

Avantajul major al vaccinurilor intra-nazale consta in faptul ca pot fi administrate la pisoi de varsta foarte mica, incepand chiar de la doua saptamani, deoarece vaccinarea intra-nazala nu interfera cu anticorpii materni, spre deosebire de vaccinurile injectabile.

Pe de alta parte insa, s-a constatat ca vaccinarea intra-nazala prezinta un risc crescut de aparitie a unor reactii post-vaccinale precum stranutul, tusea sau conjunctivitele.

Desi sunt considerate sigure, vaccinurile pot provoca, in cazuri total exceptionale, reactii post-vaccinale neplacute. Gravitatea acestora poate varia de la reactii minore (precum o stare de apatie, ce dureaza o zi sau doua dupa inoculare) pana la reactii severe, precum socul anafilactic, ce poate aparea in prima ora dupa vaccinare, sau aparitia in timp a unor sarcoame la locul de injectare a vaccinului.

Riscul aparitiei acestor reactii post-vaccinale este, dupa cum spuneam, extrem de scazut si nu justifica renuntarea la un program de vaccinare adecvat.