Salată de fructe cu smântână

Vara simţim nevoia de a consuma mai multe fructe decât în restul anului. Îţi recomandăm o reţetă delicioasă de salată de fructe pe care o vei adora. Poftă bună!

Ingrediente

150 de grame de smântână cu 30 % grăsime
trei linguri de miere
esenţă de vanilie
trei kiwi
doua fructe de mango
trei banane
nucă de cocos rasă
o lămâie

Mod de preparare
Bate smântâna cu mixerul, amestecând cu o lingură de zahăr pudră. Adaugă puţină coajă de lămâie rasă. Pune spuma obţinută la frigider.
Taie kiwi în patru, bananele în rondele, iar mango în felii.
Pune fructele într-un castron, adaugă sucul de la jumătate de lămâie, amestecă şi dă-le la frigider.
Amestecă mierea cu puţină apă, până rezultă un sirop, adaugă esenţa de vanilie. Pune amestecul pe foc până în momentul în care începe să clocotească. Dă deoparte şi adaugă sucul de la jumătate de lămâie. Dă siropul la rece.
Cu câteva minute înainte să serveşti salata, răstoarnă siropul peste fructe. Pune în cupe spuma de smântănă, în mod egal. Deasupra aşază fructele amestecate şi siropul.
Presară nucă de cocos şi serveşte.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod