Reguli simple să păstrezi întotdeauna ordinea acasă

Trebuie să recunosc că sunt un om dezordonat. Dar ma tratez. De fapt, încerc să mă autoeduc pentru că nu-mi place dezordinea, dar lenea este cea care îmi pune piedici întotdeauna. În

Trebuie să recunosc că sunt un om dezordonat. Dar ma tratez. De fapt, încerc să mă autoeduc pentru că nu-mi place dezordinea, dar lenea este cea care îmi pune piedici întotdeauna.

În weekend, aproximativ două ore sunt rezervate curăţeniei. Problema este că ordinea durează fix o zi, pentru că începând de luni, totul se acumulează treptat, iar vineri deja e dezastru. Nu ştiu dacă vă regăsiţi, dar în cazul în care aveţi aceeaşi problemă, am căutat pe net sfaturile câtorva specialişti americani în "ordine şi disciplină" sau "decluttering", cum îi spun ei.

Da, există şi astfel de specialişti.

Iată câteva reguli extrem de utile:

Aruncă!
Trebuie să recunosc că îmi place la nebunie să eliberez rafturi, dulapuri, spaţii de depozitare. O fac destul de des şi cu toate astea sunt uimită de cât de repede se acumulează în casă tot felul de obiecte inutile. Imaginează-ţi cât ai de aruncat sau donat dacă nu ai făcut asta de ani!

Câte un loc pentru fiecare
Şi pentru că tot ai eliberat rafturile, poţi stabili câte un loc pentru fiecare lucru din casa.

De exemplu, un raft pentru medicamente, altul pentru tot felul aparaturi: încărcătoare, baterii, aparat foto, carduri de memorie etc., un altul pentru cosmetice, iar lista poate continua.

Pune la loc acum!
Aici este slăbiciunea mea cea mare şi una dintre cele mai importante legi ale specialiştilor în curăţenie. De fiecare dată când foloseşti un obiect, pune-l imediat la locul lui. Nu lăsă pe mai târziu pentru că nu vei avea chef. Iar dacă ai folosit, să spunem, 10 obiecte, şi nu le-ai pus la locul lor, dezordinea este deja instalată!

Nu pleca din cameră cu mâna goală
Dacă de fiecare dată când părăseşti o cameră iei cu tine un obiect care n-ar trebui să fie acolo, de exemplu un pahar pe care tocmai l-ai golit, vei păstra ordinea chiar fără să îţi dai seama.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod