Limita si trecere

Totul in acest apartament, conceput in intregime de arhitect Diana Carstea, a fost gandit pentru a se circumscrie unui joc vizual al limitei si depasirii, menit sa stimuleze imaginatia privitorului...

Totul in acest apartament, conceput in intregime de arhitect Diana Carstea, a fost gandit pentru a se circumscrie unui joc vizual al limitei si depasirii, menit sa stimuleze imaginatia privitorului prin redefinirea dimensionala a spatiului cu ajutorul luminii, volumelor, texturilor si reflexelor.

Proprietarii, un tanar cuplu, au achizitionat un apartament si o garsoniera alaturate, situate la inaltime, intr-un bloc din Capitala. Acestea au fost punctul de plecare pentru talentata arhitecta. Prin reconfigurarea si amenajarea lor, a rezultat o locuinta confortabila, cu trei incaperi de locuit: o vasta zona de zi multifunctionala, un dormitor spectaculos, cum veti vedea, si un birou, la care se adauga baile si holurile aferente.

O multitudine de paradoxuri pasionale se manifesta in acest spatiu cu dubla orientare, unde toate detaliile compozitionale au la baza valori duale: luminos-intunecat, transparent-opac, brut-rafinat, inchis-deschis, inauntru-inafara.

Suprafetele verticale si orizontale de sticla transparenta, marcate de accesorii metalice cu taieturi fine, se alatura profilelor prelungi ale mobilierului, realizat pe comanda de Rigmob, definind liniile de forta ale fiecarei compozitii.

Spatiul este conturat de succesiunea planurilor, ce absorb privirea din ce in ce mai mult in adancime.

Formele prind viata prin reflexele captate de obiectele invecinate, de volumele complementare.

Nevoile functionale si estetice deosebite ale proprietarilor au dus la configurarea unei noi ordini a valorilor locuirii, si, implicit, la o logica a interiorului diferita de cea comuna. Au rezultat astfel spatii cu o personalitate proprie, surprinzatoare, precum dormitorul cu "dubla fata", in care este expusa, aproape socant, cada de baie, sau loggia ce duce spre... balcon.

In camera de zi ne intampina de cum intram doua zone functionale distincte, amenajate insa cu o la fel de mare atentie pentru detaliu: livingul si bucataria, dotata si cu loc de luat masa.

Ca zona de comunicare, observatie si interactiune, livingul cuprinde, pe langa uzualul loc de conversatie si nisa destinata aparaturii electronice, si loggia, remodelata si suprainaltata, in care a fost expresiv amplasata o luneta astronomica, simbol al legaturii interior-exterior, al privirii iscoditoare ce cauta sa descifreze misterele universului.

Spatiul este secventializat atat de elemente de arhitectura interioara, precum stalpul ce delimiteaza fosta loggie, pe a carui inaltime a fost montat un calorifer, sau originalele scafe luminoase de sticla de pe tavan, cat si de accentele cromatice calde ce reliefeaza anume detalii in aceasta compozitie cu dominante terne.
Bucataria si locul de luat masa invecinat se fac remarcate printr-o combinatie de culori reci si intunecate, respectiv wenge si albastru inchis.

Mobilierul ce se inscrie in forme geometrice masive, realizat pe comanda la Rigmob, si decoratiunile textile furnizate de Anna Design, in game neutre, inducand o perceptie uniforma a spatiului, creeaza fundalul pe care se proiecteaza detalii in culori intense, menite sa confere viata si stralucire ambientului.

Lumina, la fel de rece, este reflectata de suprafetele metalice satinate si de luciul gresiei. Sticla, sablata sau transparenta, joaca un rol important in conturarea atmosferei acesteia calme, sobre si usor pedante.

Observam din nou modul original in care planurile de sticla orizontale interfereaza cu sistemul de iluminare artificiala, dand nastere unor reflexe neasteptate si speculandu-i potentialul creativ.

Trecand apoi printr-un mic hol, ajungem la o baie de dimensiuni nu prea mari, dar al carei decor nu este mai putin spectaculos decat restul casei: o mare scafa de forma rotunda, acoperita cu sticla sablata, isi difuzeaza lumina alba spre peretii placati cu piatra, spre accesoriile metalice lucioase, spre obiectele sanitare si piesele de mobilier cu forme geometric stilizate.

Chiar alaturi se deschide o alta incapere, cu o functie foarte importanta in viata proprietarilor: biroul. Inca incomplet amenajat, acesta adaposteste deja o biblioteca impresionanta, ale carei rafturi de culoare wenge, cu un design nu doar functional, ci si atractiv, imbraca peretii pana aproape de tavan, in "mantia cunoasterii".

Lucru ce vorbeste de la sine despre personalitatea beneficiarilor, oameni atat de pasionati de tot ceea ce inseamna comunicare, adaptare si convietuire, incat au preferat sa investeasca enorm intr-un apartament de bloc, decat sa-si construiasca o casa pe pamant.

Revenind in holul de la intrare, avem o surpriza descoperind dormitorul matrimonial. Prin ambivalenta sa, scenografia camerei nu poate fi comparata decat cu decorurile de teatru.

Doar prin simpla manevrare a celor doua ecrane ce ascund zona lavoarului si a draperiei din fata cazii, baia poate fi izolata, ascunsa privirilor, sau poate invada spatiul acesta destinat odihnei si intimitatii, completandu-l si individualizandu-l in mod spectaculos.

Baia din dormitorul matrimonial a fost conceputa asemenea unei scene de teatru, putand deveni vizibaila sau invizibila, dupa dorinta, prin simpla ridicare sau tragere a "cortinei", respectiv a panourilor din dreptul lavoarului si a draperiei din fata cazii.

Interesanta idee, nu-i asa?

O combinatie cromatica optimista si in acelasi timp stilata, avand la baza nuante de verde deschis asociate cu o intreaga gama de brunuri ce culmineaza cu wenge, contureaza o atmosfera calda si linistita, asigurand in acelasi timp unitatea vizuala a celor doua componente functionale ale spatiului: dormitor si baie.

Dar aceasta nu-i totul: asemenea camerei de zi, si dormitorul a fost gandit ca o incapere multifunctionala, cuprinzand, pe langa zona de dormit si baia delimitata de geamuri transparente, un dressing si o toaleta.

Complexitatea sistemului de iluminat, compus din aplice de perete, spoturi si lampi suspendate, savant distribuite, are un cuvant greu de spus in conturarea atmosferei calde, intime si senzuale, cum nu se poate mai potrivite cu functia camerei...

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod