Cum să vopsești ouăle de Paște anul acesta. 30 de idei

În afara roșului tradițional, fiecare vrea să aibă pe masa de Paște ouă cât mai frumos colorate, astfel că au apărut tot felul de tehnici noi pentru ornarea ouălor. Află cum să vopsești ouăle de Paște!
De la nuanțele sidefate, la abțibilduri cu desene interesante sau modele obținute cu ajutorul plantelor, sunt o mulțime de variante în care poți vopsi ouăle de Paște. Pentru copii, această activitate este una foarte interesantă și puteți să o transformați într-o modalitate foarte plăcută de vă petrece timpul împreună.

Iată cum să vopsești ouăle de Paște anul acesta:


Ouă crăpate

Vei obține un model foarte interesant dacă imediat după fierbere spargi coaja ouălor și le scufunzi apoi în vopsea. Vopseaua va pătrunde sub coajă și va colora foarte frumos crăpăturile.
Curăță ouăle de coajă și așază-le pe masa de Paște. Pentru această tehnică este necesar să folosești numai vopsea naturală, obținută din plante. De asemenea, pentru că trebuie curățate de coajă, aceste ouă nu pot fi păstrate mai mult timp, ci trebuie consumate cât mai repede.

Ouă degrade

O altă metodă inedită este cea a ouălor colorate în nuanțe degrade. Vei avea nevoie de aceeași vopsea în concentrații diferite pentru a obține tonuri de saturație diferită. Pune într-un vas vopseaua așa cum este indicat pe pachet, apoi împarte-o în alte două vase.
În primul vas păstrează concentrație inițială, în al doilea mai adaugă 50 ml de apă, iar în al treilea 100 ml de apă. Pune ouăle pe rând în cea mai diluată vopsea, apoi scunfundă-le parțial în celelalte vopsele mai concentrate pentru a obține efectul degrade.

Nuanțe naturale

Vopsește ouăle în culori obținute numai din ingrediente naturale. Nu numai că sunt mult mai sănătoase, dar vei reuși să obții culori deosebite. În afara variantei clasice cu coji de ceapă, folosite de bunici, poți încerca și alte ingrediente care le oferă ouălor culori interesante.
De exemplu, folosește turmeric pentru ouă de un galben intens, sfecla roșie pentru ouă roșii, afinele și varza roșie pentru nuanțe de albastru.

Ouă pictate cu tempera

Nu este necesar să folosești vopsea permanentă pentru ouăle tale. Vopseaua tempera pentru pictat este la fel de bună și foarte ușor de folosit. Ai nevoie de o pensulă, un set de culori tempera și puțină apă. Vopseaua tempera nu este toxică și nu penetrează coaja ouălor. Colorează în nuanțe pastelate pentru a se asorta perfect cu această sărbătoare a luminii.

Ouă cu dungi

O metodă foarte simplă de a obține ouă cu dungi decorative. După ce ai fiert ouăle, înfășoară-le cu benzi subțiri de elastic din cauciuc, apoi scufundă-le în vopsea.
După ce le-ai scos și s-au uscat, îndepărtează cu grijă elasticul. Zona în care a fost înfășurat elasticul va rămâne necolorată, iar ouăle tale vor avea dungi.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • lupumacsim pe 26 Nov 2020, 09:47
    max

    ooooooooooooooooookkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod