Cum să-ți amenajezi măsuța de toaletă perfectă. 30 de idei

O măsuță de toaletă frumos decorată este visul tuturor femeilor cochete, care se machiază zi de zi și își doresc să arate întotdeauna impecabil.
Este soluția perfectă pentru a-ți păstra toate fardurile, parfumurile și cosmeticele în ordine astfel încât să le ai mereu la îndemână și să le găsești foarte ușor. Nu doar că este practică, dar o măsuță de toaletă este și un element decorativ care poate arăta fascinant. Iată câteva idei pe care să le încerci:

Alege o paletă de culori

Albul și culorile pastelate domină de ani buni decorul măsuțelor de toaletă. Nuanțele precum roz pudrat, verde mentă, lavandă, gri pal sunt feminine și romantice, elemente de nelipsit în amenajarea unei măsuțe de toaletă.
Alege o paletă de culori deschise care să ofere un aer relaxant și romantic.

Folosește separatoare pentru rafturi

Aceste invenții practice sunt perfecte pentru a-ți păstra cosmeticele și fardurile într-o ordine impecabilă. Vei putea să păstrezi produsele pentru machiaj și înfrumusețare împărțite pe categorii, ceea ce te va ajuta să le vezi mai bine și să le găsești mai ușor. Nu se vor amesteca de fiecare dată când deschizi raftul.

Investește într-o tavă glamour

O tavă așezată pe măsuța ta de toatelă, pe care să-ți ordonezi cosmeticele folosite cel mai des, este ideală pentru a crea un efect de spațiu ordonat. Optează pentru un model cu reflexii, precum o tavă cu suprafață de oglindă sau una într-o nuanță metalică.
Va oferi un look glamour aranjamentului tău. 

Folosește un suport supraetajat

Platourile pe trei niveluri pentru prăjituri pot fi incluse cu succes în decorul unei măsuțe de toaletă. Arată foarte bine și sunt foarte practice pentru că îți permit să depozitezi cosmetice, bijuterii și accesorii pe verticală, economisind spațiu.

Decorează cu flori proaspete

De pe măsuța ta de toaletă nu ar trebui să lipsească o vază cu flori proaspete. De asemenea, poți folosi și plantele cu flori în ghiveci.
Orhideele, de exemplu, sunt ușor de îngrijit și au flori superbe care rezistă până la șase luni.

Alege cutii trasparente pentru depozitare

Special concepute pentru organizarea fardurilor, aceste cutii din plastic transparent sunt deosebit de utile pentru o măsuță de toaletă perfect ordonată. Îți ușurează viață pentru că îți permit să vezi imediat produsul pe care îl cauți, fără să fii nevoită să răscolești prin fiecare sertar.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod