Apa filtrată - cea mai bună soluţie pentru o apă curată şi sigură

Corpul uman conţine 69% apă, apa fiind astfel cel mai important element pentru un organism sănătos. Indiferent de cât de sănătos ai incerca să trăieşti, dacă apa pe care o bei nu e bună, efectele se vor vedea în timp.

Corpul uman contine 69% apa, apa fiind astfel cel mai important element pentru un organism sanatos. Indiferent de cat de sanatos ai incerca sa traiesti, daca apa pe care o bei nu e buna, efectele se vor vedea in timp.

Dar de unde putem sa luam apa buna?

Apa de la robinet are clor, fluor, paraziti, sedimente, rugina etc. Majoritatea acestor componente nu se elimina prin fierbere, asa cum s-ar crede,  astfel incat, daca bem numai apa imbuteliata dar gatim cu apa de la robinet nu suntem feriti de substante nedorite.

Apa imbuteliata e imbuteliata in plastic; plasticul contine ftalati care ajung in apa imediat cum variaza temperatura. Aceeasi apa imbuteliata contine nitriti si nitrati, e drept ca in limita legala admisa (50 miligrame/litru, dar care limita e contestata de medici si mult prea mare pentru copii si bebelusi).

Si E-urile sunt admise de lege, dar stim cu totii cat de bine e sa le consumam.

Apa minerala, consumata in cantitati mari, duce la o acumulare de minerale in corp peste necesarul nostru. Copiii nu au voie sa bea apa minerala deoarece organismul lor nu este suficient de puternic, iar buna functionare a rinichilor nu trebuie sa fie impiedicata de asimilarea mineralelor. De aceea, copiii nu ar trebui sa bea apa cu un grad de mineralizare care sa depaseasca 120 mg/l (0.12 gr/l) si cu continut de sodiu de peste 20 mg/l (0.02 gr/l).

Pentru o apa curata si sigura avem 2 variante:

1) apa de izvor, imbuteliata in recipient de sticla direct de la sursa.

2) apa filtrata cu filtru de carbon (carbune) activ.

Filtrele Aqua Pure Easy Complete de la 3M sunt filtre de apa potabila pentru chiuveta, filtre cu carbune activ si cu robinet 3M inclus.
Au un pret de 396 lei inclusiv tva, iar pachetul contine sistemul de filtrare cu robinet si toate componentele de care aveti nevoie sa-l montati, plus cartusul de filtrare. Livrarea este gratuita prin curier.

Poti achizitiona Filtrul de apa 3M de pe site-ul de produse bio: www.bioproducts.ro

Cartusul poate filtra 2,839 litri (echivalentul a 1,420 sticle de apa de 2 litri) si se recomanda schimbarea lui la 6 luni. Pretul cartusului este de 148 lei tva inclus si se livreaza gratuit prin curier.

Economia de buget este de minim 90%, daca ne raportam la bidoanele de 5 litri, si de 95% daca ne raportam la sticlele de apa de 2 litri. De asemenea, se evita transportarea si depozitarea anevoiasa a bidoanelor de apa.

Dar ce face filtrul acesta, totusi?

- elimină clorul: în procent de 96-98% (inclusiv gustul și mirosul acestuia)
- îmbunătățește gustul
- elimină mirosul
- elimină sedimentele, inclusiv cele invizibile cu ochiul liber: până la 0,5 microni, în procent de 99.4%
- reduce acumularea plumbului, cu până la 99.3%
- elimină compușii organici volatili în procent de 92- 99.8%
- elimină cyst-urile (de ex.
giardia): în procent de 99.99%


Filtrul
este testat si certificat de NSF International, cel mai important organism de certificare in domeniul sistemelor de filtrare din SUA.

Cifrele ca cifrele, dar gustul este surprinzator.  Are exact gustul apei de izvor - niciun gust, doar apa curata.

Filtrul se instaleaza usor de cineva care necesita aptitudini de baza in intretinerea casei. Nu e nevoie de instalator, iar de schimbarea cartusului se poate ocupa oricine, dureaza fix 5 secunde.

Avantajele sistemului de filtrare Aqua Pure

Aveti cea mai curata si mai sigura apa, pe care o puteti folosi nu numai pentru baut, ci si pentru gatit, ceai, cafea, gheata, spalatul legumelor si altele.

Faceti economie de pana la 96% din banii pe care ii cheltuiti in prezent pe apa.

Nu mai carati baxuri de apa si nu mai umpleti spatiile de depozitare.


Alegeti Aqua Pure Easy Complete de la 3M!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alex Popescu pe 8 Sep 2013, 01:07
    Apa filtrată - cea mai bună soluţie pentru o apă curată şi sigură

    Foarte buna reclama, dar un filtru e doar un filtru, tot apa dura scoate :( Adica doar o filtreaza, nu o si purifica ;) Infinal apa filtrata tot contine minerale anorganice care ne incarca rinichii (filtrul corpului), vezica biliara si ficatul (purificatorul corpului) apoi vasele sanguine si articulatiile. Aceste 2 organe de filtrare si purificare vor munci din greu 1-4h (in functie de cat de dura este apa filtrata) pana cand apa este purificata si in final sa ajunga la toate celulele corpului. Pentru ca la celule nu ajunge si nu intra decat apa pura. Deci, e nevoie de un o instalatie de purificare (cat 1000 filtre) nu doar o simpla filtrare ;) Stiu ce spun, printre altele ma ocup si cu tratarea apei. Alex Popescu - Consilier Nutritie, Bucuresti: Vodafone 0724.370.940; Cosmote 0761.684.683

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod