5 obiceiuri sănătoase uşor de urmat când eşti foarte ocupată


Ai un program încărcat la muncă şi nu reuşeşti deloc să-ţi faci timp şi pentru tine? Nu este un motiv să fii haotică, să mănânci prost şi să-ţi pui în pericol sănătatea!
Cu ajutorul câtorva mici trucuri pe care le poţi include în planul tău zilnic poţi să ai grijă de sănătatea ta şi atunci când eşti foarte ocupată. Ştim că nu ai deloc timp să te organizezi şi mereu îţi spui că se vor calma lucrurile, urmând ca apoi să te întorci la programul tău şi la un stil de viaţă sănătos.

Însă, probabil că de foarte multe ori ai constatat că perioadele stresante vin şi trec, însă sunt oarecum permanente în viaţa noastră, de aceea trebuie să îţi faci timp pentru a avea grijă de sănătatea ta. Faptul că eşti mereu ocupară şi pe fugă nu constituie un motiv ca să-ţi neglijezi sănătatea şi corpul.

Iată câteva obiceiuri pe care le poţi include uşor în programul tău haotic şi care te ajută să ai grijă de sănătatea ta atunci când eşti foarte ocupată:



1. Pune în poşetă un kit de urgenţă

În loc să umpli poşeta cu cosmetice este de preferat să pui în ea un baton energizant sănătos, căşti care te ajută să te relaxezi cu muzica ta preferată, un măr, un mix de nuci/fructe uscate şi o ciocolată cu peste 70% cacao pentru a fi la îndemână după-amiaza când pofteşti la ceva dulce. Toate acestea nu ocupă mult spaţiu şi vei vedea cât de bine prind atunci când ai nevoie. Astfel, riscul de a face alegeri alimentare nesănătoase va fi unul mai mic, iar silueta şi organismul tău te vor răsplăti pentru acest obicei bun.


2. Plimbă-te când vorbeşti la telefon

Dacă îţi petreci foarte mult timp la birou, stând pe scaun, este foarte important să faci pauze în care să te plimbi sau chiar să faci câteva genuflexiuni/fandări atunci când prinzi un moment bun. De asemenea, dacă vorbeşti mult la telefon, profită de acest lucru, foloseşte căştile şi dacă este posibil plimbă-te în timpul convorbirilor telefonice.


3.
Apa cu gust de lămâie sau busuioc este mai bună

Probabil că ţi s-a întâmplat deja ca atunci când ai o zi încărcată să constaţi la finalul zilei că nu ai băut deloc apă. Este un obicei foarte prost, de aceea ca să te asiguri că bei multă apă pune pe birou o sticlă plină şi aruncă câteva felii de lămâie/frunze de mentă/busuioc/felii de castravete. Ştii că atunci când organismul este deshidratat intervine şi oboseala accentuată, starea de moleşeală şi nu reuşeşti să te concentrezi bine. Prin urmare, bea mai multă apă şi ca să o faci mai interesantă pune tot felul de fructe/plante aromatice în ea la infuzat.


4. Opreşte-te. Respiră. Repetă

Dacă simţi că nu faci faţă situaţiilor stresante şi eşti foarte agitată, aplică acest exerciţiu de respiraţie care are efect calmant. Închide ochii, inspiră adânc şi numără în gând până la 20, expiră lent şi repetă exerciţiul. Este un truc bun pentru a te calma atunci când eşti stresată, agitată, nervoasă înainte de a te apuca de treabă sau a da un răspuns persoanei care te-a enervat.


5. Mini-antrenament atunci când este posibil

Dacă locul de muncă nu îţi permite acest lucru, nu uita de un mini-antrenament când ajungi acasă chiar dacă eşti foarte ocupată şi ţi se pare că nu mai ai deloc timp. Fie faci dimineaţă la trezire, în timpul programului de lucru sau seara, un mini-antrenament va aduce numai beneficii stării tale de sănătate. Acordă-ţi 10 minute în care să faci un set de flotări, genuflexiuni, fandări cu săritură, abdomene şi planşa. Aceste exerciţii lucrează foarte bine musculatura şi vei constata efectele benefice! Dacă nu ai timp de antrenamente lungi, cu siguranţă că ai 10 minute pe care să le acorzi sportului! Nu te gândi dacă ai chef sau nu să le faci, doar fă-le!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod