30 cele mai frumoase aranjamente florale de primăvară

În zilele de sărbătoare, florile nu ar trebui să lipsească din casa ta. Descoperă aranjamentele deosebite pe care le poți face cu florile de primăvară
Natura revine la viață în acest sezon, iar florile sunt cele care simbolizează cel mai bine acest lucru. Primăvara ne putem bucura de atât de multe flori parfumate, încât este o mare pierdere să nu le includem în decorul locuinței. Aranjamentele florale care pot fi realizate cu zambile, narcise, lalele, clopoței sau chiar ramuri înflorite arată spectaculos, datorită varietății de culori. Nici aromele îmbietoare nu sunt de neglijat. Acestea îți pot parfuma casa zile la rând. 

Cea mai simplă modalităte de a aranja florile este aceea de a folosi multiple vaze sau recipiente din sticlă.
Grupează-le pe o tavă și vei obține un element decorativ excelent, fără prea mult efort. 

Pentru florile înalte, așa cum sunt lalelele, poți folosi vaza de tip cilindru. În acest fel vei putea introduce florile cu totul în vază, pentru un plus de originalitate. De asemenea, ai putea așeza în vază bulbi de flori pe un strat de pietre și puțină apă. Florile se vor dezvolta direct în vază și vor avea o durată mai lungă de viață decât cele tăiate.

Coșurile împletite sunt o altă opțiune perfectă pentru a crea aranjamente florale inedite de primăvară.
Pune vase puâin adânci în coșuri din paie și fixează florile folosind un burete special pentru aranjamente, pe care să-l umezești apoi din când în când. Mai poți adăuga ouă, iepurași și păsărele pentru o obține un element decorativ perfect pentru Paște.

Nu doar florile de primăvară pot fi folosite pentru a aduce prospețime și frumusețe în casa ta. Ramurile înflorite sau îmbobocite de pomi precum cireș, cais, măr, prun, vor arăta excelent în vase supradimensionate.
Mai poți folosi ramuri de salcie, crengi de magnolie cu muguri de flori sau ramuri de arbuști decorativi cu flori așa cum sunt gutuiul japonez sau forsiția.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod