10 lucruri care îți fac locuința să pară dezordonată

10 lucruri care îți fac locuința să pară dezordonată

Chiar și atunci când investești mult în renovarea locuinței și te străduiești să decorezi cât mai frumos, este posibil ca rezultatul final să nu te mulțumească pe deplin.
Iar motivele ar putea fi mult mai simple decât te-ai fi gândit. Câteva dintre lucrurile pe care le păstrăm, dar și unele obiceiuri greșite afectează serios aspectul unei locuințe. Iată câteva dintre acestea, potrivit brightside.me:

Magneții de frigider

Deși sunt încărcați cu amintiri, mai ales dacă i-ai primit sau achiziționat în urma călătoriilor tale prin lume, magneții de frigider au un efect nedorit. Îți fac bucătăria să pară aglomerată și dezordonată. Dacă îi colecționezi, atunci este de preferat să-i așezi pe o latură mai puțin vizibilă a frigiderului sau într-o cutie pentru amintiri.




Suvenirurile

Suvenirurile sunt chiar mai rele decât magneții de frigider pentru că este dificil să găsești un loc potrivit în care să le păstrezi. Sunt mărunte, colorate, de toate formele și modelele, iar aceste caracteristici imprimă un aer de aglomerare și kitsch locuinței tale. Pe de altă parte, este foarte dificil să ștergi praful de pe ele sau sub ele pentru că îți ia o veșnicie să le muți și să le așezi la loc. Păstrează-le într-o cutie dacă îți place să le colecționezi și nu le expune prin casă.




Soluțiile pentru spălat vase

O bucătărie va arăta mult mai elegant și organizat dacă soluțiile pentru spălat vase nu ar fi înșirate ca într-o vitrină lângă chiuvetă.
Dar pentru că sunt indispensabile, trebuie să găsești metode inteligente de a le organiza. Pune detergentul lichid de vase într-un dozator elegant pentru săpun și cumpără un suport pentru burete. Celelalte soluții pentru curățenie pot fi păstrate într-un dulap, ascunse privirii.



Haine pe masa de călcat

Numeroase persoane uită să strângă masa de călcat imediat după ce o folosesc, apoi pun treptat tot mai multe haine pe ea. Este o greșeală care îți face locuința să pară un haos total! Masa de călcat nu ar trebui așezată la vedere.
Există numeroase soluții care îți permit să o depozitezi astfel încât să nu fie vizibilă.




Încălțămintea împrăștiată la intrare

Toți pantofii lăsați la întâmplare pe holul de la intrare fac o impresie foarte proastă celui care pășește în casa ta. Prima impresie contează și se formează în câteva secunde, de aceea un hol organizat este absolut obligatoriu. Investește într-un pantofar care îți permite să ascunzi cât mai elegant perechile de pantofi. Holul tău va arăta mai bine și vei avea și mai mult spațiu.


Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Silvia pe 24 Nov 2016, 20:04
    Asa nu

    Nu sunt de acord cu articolul acesta! Ai zice ca esti intr-un cubicul. O casa adevarata nu arata asa!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod