Un cadou pe gustul sefului

Situatiile in care suntem nevoiti sa facem un cadou sunt nenumarate iar problemele ce apar in a gasi ideea potrivita sunt la fel de numeroase...

Situatiile in care suntem nevoiti sa facem un cadou sunt nenumarate iar problemele ce apar in a gasi ideea potrivita sunt la fel de numeroase, in special cand e vorba de un sef cu care nu am dori sa gresim.
 
Cautam acel cadou special, care sa fie apreciat si care sa nu fie mult prea personal sau costisitor.
Cu siguranta gasim recomandari de cadouri prin intermediul site-urilor specializate sau la prieteni, dar ce putem alege pentru a face o surpriza placuta sefului?

De multe ori indiciile despre ce isi doresc cei din jur sunt chiar la vedere, important e sa stim sa le citim si sa le folosim!

O sursa buna de inspiratie poate fi hobby-ul sefului tau:

Un pasionat al sporturilor extreme si al senzatiilor tari ar putea aprecia ocazia unui salt cu coarda elastica, cu parapanta sau cu parasuta.
Daca in pauza de masa ai auzit ca seful tau isi doreste inca de mic sa aiba calul lui poti aranja ca el sa mearga la o ora de echitatie.

Un pasionat si fin cunoscator de vinuri poate aprecia o sticla de vin vechi - poate chiar din anul nasterii sale - sau un set de accesorii cu finisaje deosebite ce poate completa barul sau.
Dincolo de cadou in sine, bucuria va veni si din faptul ca el va sti ca cineva il asculta nu doar cand se discuta o marire de salariu.

Observa comportamentul si obiceiurile

Seful se plange mereu de cafeaua/ceaiul care se raceste mult prea repede pe biroul lui? O cana termoizolanta va fi apreciata de cei care isi prefera bautura calda, cat mai mult timp posibil.

Cu siguranta, orice femeie apreciaza putin timp pentru ea - in care sa se relaxeze si sa fie rasfatata. Ii poti darui sefei tale un card valoric la un centru spa, unde poate evada din stresul de la serviciu.

Cum din ce in ce mai multi oameni de afaceri se inspira din modele occidentale au inceput sa apara si la noi pasionatii de golf. Daca exersandu-si loviturile in spatele usii biroului seful a spart toate paharele pe care le-a folosit pe post de tinta, atunci ii poti darui un set de golf pentru a exersa fara "victime".

Cadoul business

Cand seful este o persoana impozanta, un adevarat businessman si nu vrei sa dai gres alegand un cadou neinspirat poti alege un cadou potrivit statutului sau.
Un astfel de sef ar aprecia mai degraba un suport de carti de vizita sau un memory stick personalizat, imbracat in piele, care sa fie in acord cu imaginea sa de profesionist.

De multe ori un cadou, pentru a fi apreciat, nu trebuie sa fie neaparat unul impozant prin marime sau costuri. Dar daca ai sa alegi obiecte de calitate acestea isi vor pastra valoarea in timp.
Si modul de prezentare poate implini imaginea unui cadou - de multe ori ambalajul, un mod de prezentare atent si cu bun gust aduce un plus de valoare.

Prin ceea ce daruim este important sa transmitem faptul ca acordam atentie celui din fata noastra si sa il facem sa se simta apreciat. Modul in care alegi si daruiesti un cadou lanseaza in acelasi timp un mesaj si despre tine ca persoana.

Vom discuta mai multe despre tipologiile de sefi si cum reactioneaza ei la cadourile nepotrivite, in articolul urmator.

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • cossmyna13 pe 27 Sep 2008, 19:14
    interesante idei

    interesante idei :)

    0
    0

  • misici pe 24 Sep 2008, 07:44
    un cadou pe gustul sefului

    acest articol este bine venit astept idei si oferte de cadou care poate fi oferit din partea colectivului unui director va multumesc

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod