Cum să-ţi găseşti un job pentru acasă

Află unde să cauţi şi ce trebuie să faci
O soluţie pentru cei care vor să-şi rotunjească veniturile pe timp de criză este dată de găsirea unui job pentru care să lucreze de acasa, eventual doar câteva ore pe zi.

Ideea prinde tot mai mult, mai ales în contextul actual al disponibilizărilor. Însă cum poţi să găseşti un job pentru acasă? Unde cauţi, ce trebuie să faci, concret, mai ales că sunt tot felul de păcăleli pe net?

Job pentru acasă: Scrie pe Facebook ce slujbă vrei


Specialiştii în resurse umane spun că astfel de locuri de muncă se găsesc chiar şi pe site-urile specializate de joburi. "Se pot găsi astfel de oportunităţi care să aibă un regim de activitate flexibil, iar activitatea să se desfăsoare acasă", spune Adina Stroe, consultant resurse umane la VON Consulting.


Pe lângă site-urile de specialitate, pe Internet mai există posibilitatea de a găsi oportunităţi pe diferite forumuri sau grupuri de discuţii specializate. Aşadar, reţelele de socializare precum Facebook se pot dovedi de un real folos. Se pot găsi, în felul acesta, slujbe pentru care sumele câştigate nu sunt foarte mari, însă, de multe ori, sunt decente.

Business-coach-ul Alin Ghizasan spune că şi în cazul unui loc de muncă pentru care se lucrează de acasă, paşii pentru obţinerea lui sunt aceiaşi. De aceea, subliniază specialistul, este indicat să ştie cât mai multe persoane despre faptul că tu eşti în căutarea unei slujbe de acest fel.

"Foloseşte-ţi toate resursele.
Spune vecinilor, prietenilor, scrie la status, la Messenger, că vrei job pentru acasă, postează pe Facebook, pe Twitter, pe forumuri de discuţii de pe yahoo. Ţine legătura cu foştii colegi, fii activă şi du-te la târguri de joburi
"
, îndeamnă Alin Ghizasan.

Job pentru acasă: Atenţie la păcăleli!


Pe de altă parte, experţii atrag atenţia că vigilenţa, atunci când cauţi un job, trebuie să fie la fel de mare şi în cazul în care găseşti slujba printr-o vecină, şi cu ajutorul netului. Ca să te fereşti de eventuale păcăleli, ar trebui în prealabil să cauţi pe Internet date despre firmă, pentru a vedea cât de serioasă este.

"Se pot cauta informaţii accesând site-ul oficial al companiei respective sau diverse forumuri, unde sunt discuţii privind colaborările altor persoane, pentru astfel de joburi"
, sugerează Adina Stroe.

Despre ce muncă poate fi vorba


Oferta este destul de largă: de la asamblare de plicuri şi confecţionare de mărţisoare până la web design şi vânzări prin telefon.

Se mai caută persoane pentru activităţi de call center (suport via mail sau voce), pentru care candidaţii trebuie să aibă abilităţi de comunicare, să ştie o limbă străină şi să dispună de conexiune la Internet şi căşti cu microfon.

"Se pot găsi şi joburi de tehnoredactare oferite de diferite reviste sau site-uri de informare, servicii de căutare de informaţii pe internet"
, mai precizează Adina Stroe.

Alte soluţii pentru joburi acasa ar fi serviciile de tehnoredactare, de căutare de informaţii pe diferite site-uri sau servicii de suport (email, voce sau instant messaging).


Tot de acasă, pentru rotunjirea veniturilor, se pot face bani din meditaţii, contabilitate, editare de texte pentru diverse publicaţii, corectură, PR, vânzare prin telefon, distribuţie cosmetice.
 

Comentariile 51-100 din 860

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Jo pe 2 Ian 2014, 15:54
    Lucreaza de acasa

    In primul rand Va salut cu respect. Daca doriti un loc de munca acasa este foarte simplu si sunt suficiente 5, 10 minute pe zi. Site-ul Probux este o varianta la indemana oricui. Tot ce ai nevoie este un pc si conexiune la internet. Probux este un site de vizionat reclame ( PTC ) esti platit pentru a viziona reclame. Foarte simplu si daca cunosti limba engleza sau franceza cu atat mai bine, poti face mai multi bani completand task-uri. Tot ce trebuie sa faci este sa te inregistrezi cu acest link http://www.probux.com/?r=KevorkNailui , la nume referal scrii Kevorknailui. Incepi sa faci bani inca din primele momente iar ca metoda de retragere recomand Paypal. Incercati nu va costa nimic iar inregistrarea dureaza 5 minute. Sper ca v-am fost de ajutor. http://www.probux.com/?r=KevorkNailui nume ref: KevorkNailui

    1
    3

  • pascut carmen pe 2 Ian 2014, 09:56
    job

    vreau un job acasa

    2
    0

  • Mr Maurice pe 19 Dec 2013, 02:13
    loan

    Esti nevoie de un împrumut de urgență? Ai nevoie de nici un fel de împrumut pentru a porni o afacere? Ai nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o casă sau o mașină? Sau aveți nevoie de un împrumut pentru a plăti facturile sau pentru a avea grijă de sine dumneavoastră? Dacă da, ne e-mail azi la mauricefinance@hotmail.com și de a lua dvs. de împrumut .. E-mail: mauricefinance@hotmail.com Salutari

    0
    0

  • iulia pe 6 Dec 2013, 21:39
    caut job

    Caut job in domeniile: tehnoredactare, corectura texte, editare texte, culegator texte, traducator texte tehnice (engleza). Sunt absolventa de filologie.

    1
    0

  • Mirela Botea pe 1 Dec 2013, 11:13
    job la domiciliu

    buna ziua, doresc sa lucrez de acasa, tehnoredactare, traduceri din si in limba engleza, introducere date. mail: mirela.musat@gmail.com

    1
    0

  • Lucian pe 26 Nov 2013, 17:07
    NOUTATE ! JOB PERFECT !

    Manager Freelancer Financiar .Sa ai cel putin bac-ul luat ,sa poti comunica prin NET,sa ai ceva timp si pofta de bani.Nu te speria de noutate.Totul consta in portofoliul companiei,in profesionistii care te vor ajuta si in desteptaciunea ta.Adio sef ! Adio program orar ! Vei devenii prin noi un liber profesionist cu atestat valoric, dar si cu banuti in buzunar.Contact:lucian.gavriloiu2808@yahoo.com

    3
    1

  • Lucian pe 26 Nov 2013, 16:59
    Am un job pentru acasa !

    Nu va speriati de titlu,ca poate fii si mai frumos: FREELANCER FINANCIAR

    6
    0

  • anca pe 25 Nov 2013, 16:34
    lucru la domiciliu

    buna ziua as dori si eu sa lucrez la domiciliu stiu spaniola bine scris si vorbit fara greseli si alte munci la domiciliu ma gasiti la kissancamaria@yahoo.com doar seriozitate va multumesc

    2
    0

  • Gabriel Marinescu pe 24 Nov 2013, 20:26
    job de la domiciliu pe propriul PC

    Caut un astfel de job fie si cu 10-15 euro/zi dar ceva permanent si cat mai sigur.Imi convine daca scad cheltuielile pe care le-as face iesind din casa mai ales iarna pe care o urasc din tot sufletul,precum si relatia cu un sef cretin si frustrat ce mi-ar face o viata amara cu prezenta lui/ei permanenta.

    3
    0

  • un oarecare pe 19 Nov 2013, 19:40
    ......

    intrati pe fiverr.com , apoi pe elance.com freelance.com etc, invatati ceva in design 3D. Eu m-am dat mare designer in autocad sketchup, 3d max si altele . Va spun sincer am invatat 3 ore decat intr un program numit SketchUp si de fapt mai mult am invatat lucrand. Cititi ceva idei pe www.clubptc.com. Idei ar fi....

    3
    0

  • un pe 19 Nov 2013, 19:27
    .......

    interesant... comentariu meu se pare ca este al 800-lea fix si pana acum vreo 7 sute si ceva de mamici care au nevoie disperata de bani, cativa zeci de sarlatani si nici un macar o persoana sa aiba nevoie de ceva sau de cineva care posteaza pe aici. Va compatimesc......

    6
    0

  • Ciobanu Silvia pe 18 Nov 2013, 11:10
    Caut munca la domiciliu

    Sunt o tanara mamica si as avea nevoie de un venit suplimentar castigat de acasa,fara videochat va rog ! Va rog decenta si multa seriozitate! M-ar interesa in mod special editarea de texte pentru diverse publicatii!

    3
    0

  • binaca pe 13 Nov 2013, 20:01
    buna sunt studenta si asi vrea sa lucrez ceva

    am nevoie de un servici,

    0
    0

  • andreea gologan pe 12 Nov 2013, 12:48
    Buna ziua !

    Buna ziua !Sunt mamica si as vrea sa lucrez la domiciliu, astept oferte (daca este posibil as prefera operator calculator) multumesc mult!

    2
    0

  • cristi pe 6 Nov 2013, 16:27
    Poti munci si de acasa

    Pentru cei care doresc un venit suplimentar intrati si aici: www.muncestedeacasa.cabanova.com

    18
    1

  • anamaria pe 4 Nov 2013, 15:26
    job pt acasa

    M-ar interesa si pe mine un job pt acasa

    3
    1

  • IrinaB pe 1 Nov 2013, 15:09
    Caut de lucru de acasa

    Buna, am un copil de 1 an si caut de lucru de acasa: grafica in Photoshop, traduceri, culegator de text, confectionat bijuterii.

    2
    0

  • rodica pe 1 Nov 2013, 12:30
    BANI DE ACASA

    NUMAI DE NOI DEPINDE CA ACEST JOC SA DEVINA ADEVARAT SI SA CASTIGAM TOTI, CAT MAI MULTI BANI, HAI SA INCERCAM. AICI VOM PREZENTA O MODALITATE DE A FACE BANI PE NET IN MOD LEGAL SI PE TIMP DE CRIZA EU ZIC CA MERITA CATEVA MINUTE DE ATENTIE .Cum poti face bani usor, repede si legal. Nu este nici o gluma,crede-ma! Depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "POTI FACE BANI USOR SI REPEDE" Crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. Merge! E testat! Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie pana la final textul. Eram sceptica, totusi… In urma cu ceva vreme navigam aiurea pe Internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 60.000 de lei (6 lei). Imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". Dar, curioasa fiind, am continuat sa citesc. Articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 10.000 de lei ( 1 leu) la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . Apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe Internet sau prin mail la cat mai multe adrese. Pur si simplu! Dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. La urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 60.000 de lei (6 lei) si 6 timbre? Cum este si normal, la inceput eram sceptica si chiar ingrijorata in privinta aspectului legal. Asa ca m-am interesat la PTTR si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! Deci am facut infima investitie de 60.000 de lei (6 lei). Ghiciti ce s-a petrecut ! Intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. Eram uluita! M-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! In prima saptamana am primit 370.000 de lei (37 lei). La sfarsitul celei de-a doua aveam 1.090.000 (109 lei). In a treia saptamana stransesem 25.470.000 de lei (2547 lei)! Si banii continuau sa vina cu repeziciune. In mod cert a meritat sa cheltui cei 60.000 lei ( 6 lei) si cele 6 timbre (Am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). Sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. In primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. Cum? PASUL 1: Iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "M-AM ADAUGAT LA LISTA TA", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum iei 6 bancnote de 10.000 lei ( 1 leu) si pui CATE UNA in FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui FIECARE coala in CATE UN PLIC si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 10.000 de lei (1 leu). Acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) Guta Constanta, str. 7 Septembrie 1485, Bl T3A, Sc.C, Ap.16, et.3, Loc. Mioveni, jud Arges, cod 115400 2)Danu Florin, str. Zizinului nr.113 bl.113, ap.2, Brasov, cod 500407 3)Segarceanu Cristian, Str. Piata Bucuresti nr.2, Bl 2, sc. C. ap.60, Loc Oradea, Jud. Bihor, cod 410114 4)Pavelescu Melania, Str. Matei Basarab, Bl.30, Sc.B, et.1, ap.8,Localitatea Rm.Valcea, Judetul Valcea, cod 240616 , 5) Zamfirache Andreia - Gabriela, Comuna Ciorogarla, Sat Darvari, Str. Dealului, Nr. 127, Judetul Ilfov, Cod 0770556 6) Popescu Rodica Florentina, municipiul Braila, str, Dianei, nr.50, judetul Braila, cod 810074, PASUL 2: Acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). Astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa TA aceasta pozitie.Trebuie foarte clar sa intelegi ca DACA TE VEI PUNE IN ALTA POZITIE DECIT CEA DE-A 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. Pentru a intari increderea in joc, trebuie SA NU TRISEZI si SA TRIMITI PLICURILE, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. PASUL 3: Schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. Acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri(sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! Nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului(\'Copy\' din meniul \'Edit\'); deschizi un fisier gol cu \'notepad\'(\'File\'...\'New\') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a (\'Edit\'...\ Paste\'); salvezi fisierul cu extensia .txt. Acum cauti pe Internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. Va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri GATA! TINE MINTE : MAI MULTE NEWSGROUP-URI INSEAMNA MAI MULTI BANI! TOT CE TREBUIE ESTE UN MINIM DE 200! Calcule...Vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! Daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. De ce? Din cele MINIM 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu FOARTE-FOARTE mic). Deci am castigat 50.000 lei (5 lei) cu numele meu pe pozitia a 6- a. Acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor MINIMUL de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 50.000 de lei (5 lei).Eu primesc astfel 5*5*10.000 de lei = 250.000 de lei (25 lei). Continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 1.250.000 lei (125 lei) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 6.250.000 lei (625 lei) cu numele meu pe pozitia a 3-a, 31.250.000 lei (3125 lei) pe pozitia a 2-a si ... DA! 156.250.000 LEI (15625 lei) cu numele meu pe pozitia intai. UIMITOR! Daca fiecare participant publica articolul de MINIM 200 de ori! Si totul cu o investitie initiala de 60.000 lei (6 lei) si 6 timbre. Cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 10.000 lei (1 leu) la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a Acum publici articolul din nou de MINIM 200 de ori. Va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe Internet si citesc aceste articole ASA CUM CITESTI TU ACUM !! Asa ca iti poti permite 60.000 lei ( 6 lei) sa vezi daca merge cu adevarat? Cred ca da... Unii au spus \"dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?\" Ce sanse sunt sa se intample asta cand ZILNIC se alatura 20- 50.000 de useri noi la Internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? JUCATI CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TE VA AJUNGE PE MII DE FORUMURI, DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI, ADRESA TA VA PAREA PE MULT MAI MULTE SITE-RI SI VREI PRIMI CU MULT MAI MULTI BAI! BAFTA! !!!!!!!! O SA-MI MULTUMESTI, CAT PENTRU CEI CARE NU JOACA. Uite aici o lista cu adrese unde sa postezi anuntul tau! Intra pe http:-- , la pagini in limba romana

    7
    2

  • El separator pe 27 Oct 2013, 17:18
    Salut

    Dar munca pe calculator? astept o oferta, ce sa muncesc si cum? chiar astept un contact.

    7
    0

  • turcu maria pe 27 Oct 2013, 15:27
    job la domiciliu

    doresc sa lucrez acasa;lipit plicuri sau confectionat lenjerie pat ,fete de masa sau servetele. va rog sa ma contatactati daca aveti ceva pt mine

    7
    0

  • Petrut Patrascioiu pe 26 Oct 2013, 08:45
    Oportunitate de a castiga bani muncind acasa

    APLICATIA instalata pe orice calculator sau telefon mobil care te plateste ! Doresc sa va propun o activitate extrem de simpla de tipul unei munci la domiciliu oneste pe care sunt sigur ca v-ati dori-o . Va trebuie doar un “device” (PC, smartphone sau tableta ) conectat la Internet . Dupa cum cred ca stiti conditia cea mai importanta de a avea succes cu orice afacere pe Internet este TRAFICUL . - Vi se ofera GRATUIT o aplicatie Perfect APP pe care o puteti instala pe orice PC, laptop, tableta sau telefon mobil , ceas inteligent ,smart TV pe care apoi o utilizati ca POARTA de INTRARE pe Internet . -Timpul petrecut pe aceasta aplicatie este contorizat si pentru fiecare ora se ofera cate o unitate numita CASHFACTOR - Daca transmiteti aceasta informatie si altora care vor face acelasi lucru ca si dvs. vi se vor cumula si orele petrecute de toti ceilalti pe o adancime de 5 generatii in reteaua pe care ati creat-o dvs. - La sfarsit de luna se cumuleaza toate aceste unitati denumite asa cum am spus, care vor crea CASFACTORUL dvs. care este transformat intr-un numar identic de CASH POINTS pe care le puteti obtine fie sub forma de bani fie de DEAL POINTS cu care sa cumparati diverse bunuri de pe platformele de vanzari ale Companiei Perfect Internet Inc . Banii ii primiti pe card de debit Mastercard. Trebuie sa aveti un sold de minim 50$ , din care doar prima data vi se retin taxele de procesare si trimitere a cardului in valoare 25 $ , iar ceilalti 25 $ vi se pun pe card . ATENTIE ! Pentru ceea ce lucrati luna aceasta , sunteti platit pe data de 15 a lunii urmatoare ! Deja Compania Perfect Internet Inc. a facut primele plati pentru o alta oportunitate aparuta inaintea Perfect APP . Nu aveti nimic de vandut ! Nu aveti nimic de cumparat ! Nu aveti nimic de platit ! Nu aveti nimic de facut, altceva decat ceea ce v-am spus mai sus : adica -sa navigati pe Internet , asa cum o faceati si inainte dar de pe aplicatia Perfect APP, dar de data aceasta,castigand bani -sa inscrieti si pe altii ca sa faca acelasi lucru, castigand bani si din reteaua pe care ei o creaza deasemenea . Oferta de a castiga bani sau cumpara produse folosind aplicatia Perfect APP este LIMITATA doar pentru cei care se inscriu pana pe 28 februarie 2014 . Asa ca GRABITI-VA ! Dupa cum banuiti se poate castiga de la cativa $ pe luna pana la sute sau chiar mii de $ pe luna . NU EXISTA LIMITA !!! In plus odata creata aceasta retea va poate aduce in continuare venituri luna de luna cand devine valabila afirmatia fara vreo exceptie : Nu aveti nimic de facut ! Aceasta depinde de dvs. Reamintesc ca aplicatia Perfect APP va fi GRATUITA pentru TOTDEAUNA si este o afacere GLOBALA , deci puteti sa inscrieti membri in reteaua dvs. de oriunde din intreaga lume . Ce doreste compania ? Compania Perfect Internet Inc . doreste crearea unei aplicatii perfecte pe baza feedback-ului nostru care sa fie folosita GRATUIT in final de minim 100 milioane de utilizatori . Ganditi-va ca aceasta activitate de promovare va deveni VIRALA pana ce piata va fi saturata cu aceasta aplicatie, dupa care mai greu vom mai gasi posibili utilizatori . De unde vin banii ? Care este mecanismul prin care Compania Perfect Internet Inc . ne poate oferi bani atat de usor ? Raspunsul este asa cum am spus mai sus : TRAFICUL ! Traficul este totul pe Internet . TRAFICUL = BANI Traficul inseamna vizitatori multi , firmele doresc sa plateasca reclame pe care sa si le puna pe site-urile cu multi vizitatori asa cum deja este site-ul Perfect Inter.net . Site-ul acesta fiind accesat de un numar din ce in ce mai mare de vizitatori ,compania castiga bani pe care-I imparte cu noi ! Este simplu . Exact asa castiga bani si “baietii mari” de pe Internet ca Google si Facebook , Yahoo , etc. dar care nu imparte banii cu utilizatorii . Perfect Internet are grija de tine si Perfect Internet imparte cu tine . Aceasta-i diferenta ! Daca sunteti interesat accesati link-ul meu pentru inscriere : http://perfectapp.perfectinter.net/?refid=YoT7K FOARTE IMPORTANT ! Accesati neaparat si pagina mea web pentru detalii : http://wazzub.perfectinter.net/blogs/perfectapp_lication Email: p.patrascioiu @hotmail.com Mult succes ! Petrut Patrascioiu

    3
    2

  • Harvard Smith pe 25 Oct 2013, 16:25
    oferta de împrumut

    Alo  Sunteți în căutarea pentru un împrumut de afaceri , credit de nevoi personale , casa , credit auto , student de împrumut , credite de consolidare a datoriilor , împrumuturi pe termen scurt , creditele negarantate , de risc de capital , etc .. Sau ați fost refuzat un împrumut bancar pentru motive cum ar fi sărac Capital ? Compania noastra este o firma de credit autorizată . ne da credite pentru întreprinderi  și persoane fizice de la mici și la prețuri accesibile rata dobânzii de 2 % . Te interesează ? Contacteaza-ne astfel încât să putem începe prelucrare împrumuturile în 48 oră . CONTACT : harvardsmithloans.com cu detaliile de mai jos detalii de aplicare 1 ) Numele Intreg: ....................................................... 2 ) Țara : ........................................................... 3 ) Adresa : .......................................................... 4 ) Stat : .............................................................. 5 ) Sex : ................................................................ 6 ) Starea civila : ................................................. 7 ) Ocupatia : ..................................................... 8 ) Numărul de telefon : ................................................ 9 ) poziția prezent în locul de muncă : ..................... 10 ) Venitul lunar : ............................................. 11 ) Suma de împrumut Necesare : ..................................... 12 ) Durata imprumut : ................................................ 13 ) Scopul creditului : ............................................ 14 ) Religie : ........................................................ 15 ) Ați aplicat înainte .................... 16 ) Valuta preferata .............................................. va rugam sa ne contactati cu următoarele informații , astfel încât să putem începe prelucrare a creditului în 24 de ore Sper să aud de la tine . Vă mulțumim și Dumnezeu să vă binecuvânteze , Harvard Smith

    2
    2

  • marandita pe 24 Oct 2013, 21:14
    sunt din tecuci

    buna ziua ,ma numesc marandita si caut de munca in orasul tecuci ma puteti contacta la adresa de email mery_1977 multumesc

    0
    0

  • Alex pe 22 Oct 2013, 23:06
    Aveți nevoie de un împrumut?

    Bună ziua, Aveți nevoie de un împrumut? , Am oferi credite ca o aplicație, sau, în cazul în care aplici pentru un împrumut, vrei să fii serios despre acest lucru Doar așa vei fi într-o persoană serioasă, și vreau să știu este că firma mea de 2%, deci totul depinde de te, completați următoarele informații despre debitor, dar pentru a obține înapoi la mine, așa că vreau să follow.email am.finacial@blumail.org Formularul de cerere de împrumut pentru a finaliza și să se întoarcă la noi Reclamantul a-Name adresa - de stat țară telefon sex- starea civilă, Vârstă. venitul lunar Suma de credit - Termen de împrumut e-mail am.finacial@blumail.org

    0
    1

  • Daniela pe 21 Oct 2013, 19:52
    job

    doresc urgent job de acasa: culegere text (romana si engleza); introducere date

    1
    0

  • Ioana pe 17 Oct 2013, 13:35
    culegere text

    Doresc urgent (astazi) ajutor pt culegere text, este vorba doar de o foarte scurta colaborare

    1
    0

  • nicula cristina pe 10 Oct 2013, 11:58
    Buna ziua!!!cine ar putea sa ma ajute si pe mine cu un job....am 17 ani...

    Buna ziua!!!cine ar putea sa ma ajute si pe mine cu un job....am 17 ani...

    10
    0

  • nicula cristina pe 10 Oct 2013, 11:56
    Buna ziua!!!cine ar putea sa ma ajute si pe mine cu un job....am 17 ani...

    Buna ziua!!!cine ar putea sa ma ajute si pe mine cu un job....am 17 ani...

    6
    0

  • ana pe 9 Oct 2013, 15:42
    caut de lucru acasa

    caut de lucru acasa ;insirat margele ,ansamblat plicuri-jucarii,

    3
    0

  • caut de lucru acasa pe 9 Oct 2013, 15:14
    caut de lucru la acasa

    am copil de un anisor caut de lucru

    0
    2

  • Madalina pe 6 Oct 2013, 21:40
    Caut job pentru acasa

    Caut job in domeniile: tehnoredactare, corectura texte, editare texte, culegator texte, traducator texte tehnice (engleza). Sunt absolventa de filologie.

    4
    0

  • ana pe 5 Oct 2013, 12:10
    caut job de acasa urgent

    buna , sunt studenta si imi caut de lucru ,as opta pentru un job dar sa lucrez de acasa ,asamblat diverse obiecte . va multumesc

    0
    0

  • Mihaela pe 1 Oct 2013, 21:48
    Doresc sa lucrez la domiciliu urgent

    Buna ziua,doresc un job urgent la domiciliu(confectionat plicuri,insirat margele,introducere date, orice ...)rog seriozitate.

    4
    6

  • Mihaela pe 1 Oct 2013, 21:48
    Doresc sa lucrez la domiciliu urgent

    Buna ziua,doresc un job urgent la domiciliu(confectionat plicuri,insirat margele,introducere date, orice ...)rog seriozitate.

    13
    5

  • loredana pe 1 Oct 2013, 11:46
    job pentru acasa

    buna ziua, sunt mamaica a doi baieti frumosi, unul de 5 ani si unul de 7 luni, imi doresc ceva mai bun penrtu ei si vreau sa lucrez ceva acasa, va rog sa ma ajutati. va multumesc

    0
    3

  • eleonora pe 1 Oct 2013, 09:49
    job acasa

    caut de munca acasa,insirat margele,asamblat pixuri.etichetat radiere ,sortat nasturi orce din cele mentionate,eu nu am gasit nici o adresa sa pot contacta eu.va multumesc

    6
    1

  • sorina pe 25 Sep 2013, 08:30
    buna ziu

    ma numesc sorina am 32 ani sunt somera stau cu chirie am un baiat de 12 ani si vreu sa lucrez acasa fac bijuteri etc

    7
    1

  • 2348079952527 pe 22 Sep 2013, 22:14
    Oferta de împrumut ..

    Bună ziua, Am Harrison, un creditor împrumut privat i da afarã de împrumut pentru cei care au nevoie de împrumut, și cei care doresc să înceapă o nouă business.I da credite personale, împrumuturi de afaceri, împrumuturi pentru studenți și creditele contractate. Între timp, mi deranjează și surorile sunt dispus să vă ajute cu suma de care aveți nevoie ca împrumut ceea ce trebuie sa faceti este sa completati formularul de mai jos si contactati-ma astazi, la: harrison.loanfirm02 @ gmail.com Împrumut Formular de umplere și retur Prenumele ........................................ Nume ................................. Sex ...................................... Vârsta .......................... De stat .............................................. Țară ................. .................... Ocupația ............................................ Venitul lunar .......................................... Suma necesara ........................................... Durata .......................................... Religie ............................................ Numărul de telefon + ............ ................................. Numărul de mobil + ........................................... Salutari mr Harrison E-mail: harrison.loanfirm02 @ gmail.com

    1
    4

  • sandu mihaela pe 22 Sep 2013, 19:07
    job de acasă

    vă rog să mă ajutaţi să găsesc un job part-time de acasa , de asamblat diverse obiecte , lucrez în învăţământ, as dispune de 3 ore pe zi pt.a-mi completa salariul.Sunt unic întreţinător pentru 2 copii şi mi-ar prinde bine un astfel de job.

    8
    1

  • ramona pe 22 Sep 2013, 12:37
    loc de munca la domiciliu

    caut sa lucrez acasa,ce se poare :sortare nasturi, lipit timbre insirat margele

    12
    0

  • Andreea pe 20 Sep 2013, 19:47
    Lucru

    Caut job pentru acasa..

    1
    0

  • Ungureanu Florentina pe 18 Sep 2013, 16:25
    LOD DE MUNCA LA DOMICILIU

    vreau si eu un job la domiciliu

    5
    0

  • Mircea pe 15 Sep 2013, 16:05
    Cum am gasit eu de munca

    E complicat in ziua de azi sa gasesti un loc de munca. Am aplicat pe toate site-urile timp de mai multe luni si nici macar nu citeau cv-ul meu pentru, cred eu, ca erau foarte multi candidati. De vre-o luna am gasit un nou site: http;//job-specialist.ro si am aplicat ca citeva joburi pe domeniul meu. Pe langa faptul ca cv-urile au fost citite m-au chemat si la interviu siam gasit si job saptamina trecuta. Poate va ajuta si pe voi, sa dea dumnezeu ca e greu faar job.

    3
    0

  • nicula andreea pe 13 Sep 2013, 13:34
    angajare

    buna ziua!!!!caut un loc de munca....am 16 aniii...

    2
    0

  • GABOS ANAMARIA pe 12 Sep 2013, 18:19
    un loc de munca acasa

    Buna ziua as dori sa lucrez acasa pantru ca am doi copii mici si nu pot sa merg la munca,sotul meu nu castiga asa de mult ,stau si in chirie ,este foarte greu.As dori sa lucrez acasa orice se poate.Va multumesc

    3
    0

  • Niculina Gheorghe pe 12 Sep 2013, 17:53
    Caut de munca ,dispun de timp in care nu am ce face.

    Ma intereseaza ;corector,orice activitate care solicita intelectul,vorbesc italiana,sunt pensionara am facut munca de:statistician,contabil sef primarie,revizor contabil,consilier client retail in BCR.Pensia imi este insuficienta mai am inca resurse intelectuale si ar fi pacat sa le irosesc.

    12
    3

  • simona pe 12 Sep 2013, 13:07
    loc de munca

    Buna ziua,imi doresc si eu o afacere pe care sa o fac de acasa,multumesc anticipat

    10
    0

  • geo pe 10 Sep 2013, 21:45
    lucru acasa

    Buna as dori si eu ceva de lucru de acasa. Am doi copii si am nevoie de ceva banuti in plus.Introducere date, microsoft word si excel.

    3
    0

  • dr onose pe 10 Sep 2013, 17:26
    ofertei de creditare

    Numele meu este Vera , din Canada . Doresc să împărtășesc mărturiile mele cu publicul larg cu privire la ceea ce acest om numit Dr. Onose TEMPEL a făcut doar pentru mine , acest om tocmai a adus înapoi soțul meu Ex pierdut la mine cu marea sa vraja , am fost căsătorită cu acest om numit PETER am fost împreună pentru o lungă perioadă de timp și am iubit pe noi înșine , dar când am fost în stare să -i dea un copil de 2 ani mi-a lăsat și mi-a spus că nu mai poate continua apoi am fost acum în căutarea de modalități să-l înapoi până la o prieten de -al meu mi-a spus despre acest om și -a dat e-mail lui de contact ( tempelslolutionhome@yahoo.com ) atunci nu va crede acest lucru atunci când am contactat pe acest om pe problemele mele a pregătit această vraja și să aducă meu a pierdut soțul înapoi , iar după o lună mi-e dor luna mea și du-te pentru un test , iar rezultatul a declarat Sunt insarcinata Sunt fericit astăzi am o mama de o fetiță , vă mulțumesc încă o dată marele Dr. Onose TEMPEL pentru ceea ce ai făcut pentru mine , dacă ești acolo, care trece prin oricare din aceste probleme enumerate mai jos : 1 ) În cazul în care doriți tău ex-spate . ( 2 ) În cazul în care aveți mereu vise rele . ( 3 ) pe care doriți să fie promovat în biroul dumneavoastră . ( 4 ) Vrei femei / bărbați pentru a rula după tine . ( 5 ) În cazul în care doriți un copil . ( 6 ) Vrei să fii bogat . ( 7 ) Vrei să lega soțul / soția ta să fie a ta pentru totdeauna . ( 8 ) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară . ( 9 ) Cum ați fost scammed si vrei sa recupereze ai pierdut bani . Număr de telefon mobil +2348054288539 ... e-mail : tempelslolutionhome@yahoo.com

    1
    0

  • JAMES CARL pe 10 Sep 2013, 07:25
    Oferta de împrumut de la firma de împrumut perfectă.

    Bună ziua, Să mă prezint în mod corespunzător, eu sunt domnul James Carl un creditor privat i da afarã de împrumut la rata dobânzii de 3%. Aceasta este o oportunitate financiara la ușa ta pas, se aplică astăzi și de a lua împrumut rapid. Există multe acolo în căutarea pentru o oportunitate financiară sau asistență pe toate locurile și încă totuși ele sunt în imposibilitatea de a obține unul. Dar aceasta este o oportunitate financiara la ușa ta pas și, ca atare, nu vă puteți permite să rateze această oportunitate. Acest serviciu este de a face ambele persoane fizice, companii, oameni de afaceri și femei. Suma creditului variază disponibile de la orice cantitate de alegerea dvs. pentru mai multe informatii contactati-ne prin e-mail: jamescarlloanfirm@yahoo.com site-ul: www.jamescarlfirm.webs.com Aștept cu bucurie răspunsul dumneavoastră rapid, Ceea ce privește cald, Dl James Carl

    0
    1
Pagina « 1 2 3 4 5 6 7 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod