Supracalificarea si frustrarile ei

Motivele pentru care oamenii accepta job-uri pentru care sunt supracalificati tin de motivatia interna a fiecaruia si de etapa in care se afla la un moment dat.
Motivele pentru care oamenii accepta job-uri pentru care sunt supracalificati tin de motivatia interna a fiecaruia si de etapa in care se afla la un moment dat. Poate nu gasesti altceva mai bun, poate vrei sa-ti fie cat mai usor la serviciu, poate iei bani mai multi, poate esti dezamagit de ceva anume si vrei sa-ti cauti un nou drum.

Este clar insa ca, pe termen lung, o astfel pozitie nu reprezinta o optiune in sine: nu poti sa te dezvolti, vei avea permanent nostalgia vechilor reusite si frustrarea actualei pozitionari, si, cu vremea, te vei simti sufocat, ca un peste prea mare intr-un acvariu prea mic.

Supracalificatul tot sufera, mai devreme sau mai tarziu: stie ca poate mai mult, isi doreste sa faca mai mult, are idei pe care vrea sa le puna in practica si sufera cand vede ca lucrurile merg prost, iar el nu poate face nimic, desi stie ce ar trebui facut.
Pe langa aceste frustrari de ordin profesional, intervin si cele din sfera sociala: anturajul s-a schimbat, iar el tanjeste sa fie in compania celor de seama lui, cercul de prieteni poate ca s-a rarit si nici prilejurile mondene nu mai sunt la fel de frecvente.

Insa cea mai rea situatie este cea in care angajatul realizeaza ca ii este net superior sefului sau. Chiar daca stie si poate mai mult decat propriul manager, face o munca mai anosta, nu poate sa ia decizii, este la nivelul executiei si, peste toate astea, este platit mai prost.


Toate aceste lucruri erodeaza treptat increderea si starea de bine a supracalificatului. Practic, numai un personaj resemnat, trist si/sau comod va fi fericit pentru mult timp intr-o pozitie sub nivelul sau de pregatire.

Vorbind din perspectiva angajatorului, aducerea unei persoane supracalificate in echipa este o optiune viabila pe termen scurt si foarte scurt. Angajatul respectiv lucreaza in mod cert mai repede si mai bine. Nu-mi iese din minte scena in care, in "Cel mai iubit dintre pamanteni", filosoful coborat la munca de jos le da clasa strungarilor din fabrica prin repeziciunea cu care invata sa lucreze o piesa si prin calitatea impecabila pe care o livreaza.
Numai ca, dupa ce trece un timp, angajatul supracalificat va da rateuri tot mai mari. Nu-si mai gaseste rabdarea, nu se mai simte multumit, nu mai crede in ceea ce face. Pe termen lung, angajatorul nu poate conta pe un astfel de salariat pentru acest job.

Totusi, in lipsa altei oportunitati, multi supracalificati sunt dispusi sa accepte un job sub nivelul lor. In cazul in care acestia sunt hotarati sa mearga pana la capat si sa castige un astfel de post, ei ar trebui sa arate, in primul rand, devotament si angajare pe termen lung fata de job-ul pentru care au aplicat.
Sa vina cu argumente viabile ca sa demonstreze ca intr-adevar vor job-ul, sa dea asigurari fundamentate ca acesta nu este un proiect pe termen scurt.

Invingerea temerilor recruiter-ului legate de instabilitate reprezinta cel mai important obiectiv de interviu al unui supracalificat. Pe termen lung, un astfel de angajat trebuie sa se gandeasca la oportunitatile care vor aparea in compania in care lucreaza si sa faca tot posibilul pentru a obtine o pozitie mai buna.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod