Afacere in doi

Intemeierea unei afaceri cu partenerul de viata poate fi o buna modalitate de a "impaca" eficient familia cu activitatile profesionale. Insa, trebuie sa ai in vedere mult mai multe considerente decat in cazul unei afaceri cu o incarcatura "afectiva" mai mica.

Ca sa faci afacerea sa mearga, este nevoie de multa comunicare si incredere. Si mult mai mult de atat, detasare... Daca acasa, "Pui" te-a suparat intr-atat incat merita sa stai imbufnata o zi intreaga, la birou, afacerea nu poate astepta ca voi doi sa va lamuriti divergentele.

Elementul cheie este impartirea responsabilitatilor. Mai mult ca sigur ca si in viata de zi cu zi va completati si fiecare are rolul sau bine definit. Tu esti mai idealista, el mai pragmatic. Tie iti place sa comunici, lui nu prea, spre deloc. El vede oportunitatea in fapte, tu in oameni.

"Vrei sa ma lasi pe mine sa fac parcarea laterala?", a intrebat el gales dupa jumatate de ora de chin. Tu, probabil ca si mine, ai iesit din masina imbufnata, frustrata si hotarata sa te lamuresti in scurt timp care e treaba si data viitoare sa demonstrezi ca poti.

"Vrei sa il conving eu?". Dupa ce negociase in zadar minute bune cu dealer-ul, tu ai obtinut un discount in cateva clipe. Motiv de suparare? Mai degraba o posibilitate de a-ti descoperi calitatile si de a le folosi in favoarea ta si a noii voastre afaceri.


Explorati impreuna toate posibilitatile si vedeti care rol se potriveste fiecaruia. Fiti onesti si recunoasteti-va limitele, acum, cat stati linistiti la masa din bucatarie, decat mai tarziu, intr-o situatie limita. O afacere presupune initiativa, creativitate, curaj, dedicatie si multa munca. Se prea poate ca fiecare dintre voi doi sa aiba toate aceste calitati, si atunci, jos palaria, sau ca amandoi sa le insumati pe toate.

Acasa sot si sotie, la birou parteneri de afaceri

Inainte de a pune pe picioare propria firma de comunicare, Sorana Savu, senior partner Premium Communication, a lucrat impreuna cu sotul ei in cadrul aceleiasi firme. Cum altfel poti sa realizezi care sunt calitatile si aptitudinile viitorului partener de afaceri daca nu analizandu-l zi de zi atat acasa, cat si la serviciu?

"Decizia de a porni la drum in afaceri alaturi de sot sau sotie nu e una simpla, mai ales in domeniul nostru de activitate, in care exista si asa suficiente prejudecati, unele justificate, cu privire la firmele 'de familie'. In ceea ce ma priveste, consider ca o firma 'de familie' e una caracterizata prin faptul ca apartenenta la familia patronului este o conditie necesara si suficienta pentru a fi parte din management. Asa ca noi nu avem, de fapt, o firma de familie.


Inainte sa lansam o companie am lucrat impreuna intr-o alta agentie de relatii publice in care lumea nu stia ca suntem casatoriti. Am vazut ca timp de aproape doi ani ne-am rodat, ca avem competente diferite si complementare si ca, in general, facem echipa buna impreuna. Dupa ce am inceput sa lucram pe cont propriu si am decis ca nu are sens sa trecem sub tacere faptul ca suntem casatoriti, lumea a venit sa ne felicite pentru ambele decizii, crezand ca au avut loc simultan. A fost amuzant - eram casatoriti de cinci ani - dar si reconfortant[...]", spune Sorana.

"A fost foarte simplu [sa ne stabilim responsabilitatile n.r], din perioada anterioara stiam foarte clar la ce se pricepe unul si la ce se pricepe celalalt. Am avut noroc ca ne intersectam prea putin si ne completam de minune".

Avantaje si dezavantaje

Sorana vede partea buna a lucrurilor, pentru ca ea primeaza, de ce sa nu fim sinceri? Cand lucrezi cu sotul in acelasi domeniu, cand ai activitati comune, parca ramane mai putin loc de reprosuri privind orele tarzii de intoarcere acasa sau de probleme pornind de la lipsa timpului liber. Pana la urma, "jucand acelasi joc", cunoasteti amandoi regulile de baza.

"Faptul ca lucram impreuna ne face sa ne vedem mai mult.
In domeniul nostru de activitate, stii cand incepe ziua de lucru, dar nu stii cand se termina. E o chestie obiectiva, dar care iti afecteaza serios viata de familie daca partenerul de viata are mai mult timp liber decat tine. Oricat de intelegator ar fi, tot nu poate sa inteleaga ce faci atata vreme la birou, tu nu poti sa-i explici ca meseria ta e de fapt un stil de viata si de aici pot aparea frustrari foarte mari si de o parte si de alta...".

Sorana recunoaste ca micile divergente de acasa se pot extinde si dincolo de spatiul familial. "Sigur ca exista o legatura intre viata de cuplu si viata de business, in fond suntem aceiasi actori".

Insa, adauga, referindu-se la impactul pe care intemeierea firmei l-a avut asupra vietii de familie: "... viata de cuplu nu e mai tensionata - daca esti tot timpul impreuna cu sotul sau sotia la birou ai mult mai putin nevoie sa dai explicatii, poti sa te consulti cu un om care are aceleasi obiective cu tine in orice moment, te poti baza pe el fara retineri".

Cum se impaca afacerea cu timpul liber?

Este, mai mult ca sigur, o intrebare careia nu ii vei gasi un raspuns in primii ani de afacere. Partea buna este ca amandoi sunteti la fel de implicati. Astfel, nu va exista regretul din partea nici unuia dintre voi ca a stat acasa, imobilizat pe canapea pe parcursul intregului concediu, asteptandu-si sotul sau sotia mai ocupat/a.


"Pornind o afacere pe cont propriu, ne-am asumat faptul ca, o perioada nu vom putea pleca in concediu decat in perioadele in care toata lumea pleaca in concediu", precizeaza Sorana Savu.

Dar "vremea aceea a trecut, avem acum o echipa puternica si competenta pe care ne putem baza si, in plus, tehnologia a evoluat de asa maniera incat poti fi conectat la birou oriunde ai fi. Asa ca acum, cu putina planificare inainte si cu observatia ca vacantele noastre sunt in cele mai bizare luni (februarie, octombrie, aprilie), gasim momente in care putem pleca, ramanand in acelasi timp conectati la birou cu ajutorul roaming-ului si al GPRS-ului", incheie Sorana Savu.

Intemeierea unei afaceri nu este intotdeauna calea cea mai usoara de urmat, dar este plina de satisfactii, mai ales atunci cand rezultatele egaleaza si chiar depasesc efortul depus. De ce nu ai trai aceasta implinire alaturi de persoana in care ai mai multa incredere?
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod