Cum să te prezinți la un interviu și cum să impresionezi angajatorul? Tips and tricks de la un specialist de top


Să găsești locul ideal de muncă nu e ușor. Și nici candidatul perfect nu e atât de simplu de găsit. Pe de-o parte, specialiștii în HR se plâng de lipsa de seriozitate a candidaților, pe de altă parte candidații se consideră neînțeleși.

Am vrut sa aflăm de la un senior HR Manager cum stau lucrurile. Simona Preda este senior HR Manager la Toyota România. Compania are o filozofie complexă atunci când vine vorba de resursa umană, filozofie ce se regăsește în valorile lui Sakichi Toyoda , fondatorul Toyota: să fii fidel îndatorilor tale și creativ, să studiezi, încercând să fii înaintea vremurilor, să fii practic și nu frivol, să construiești o atmosferă familială la muncă și să nu uiți să fii recunoscător. Într-o continuuă perfecționare, angajații Toyota România primesc acces la cursuri și programe de leadership și management și bonusuri care le recompenseaza performanța.


Toată lumea vorbește de o criză pe piața forței de muncă din România. Pe de altă parte, cei care își caută un job spun că angajatorii nu sunt tocmai dornici să îi angajeze. Din punctul de vedere al managerului de resurse umane al unuia dintre cei mai mari producători de automobile din lume, Toyota, cum vedeți actuală piață a muncii din România?


Piața muncii din România este afectată în primul rând de emigrație și în al doilea rând de nivelul foarte scăzut al învățământului de la noi. Mulți absolvenți, atât de bacalaureat cât și de studii universitare, nu sunt, din păcate, pregătiți pentru un job. Și nu este vorba de experiență, ci mă refer strict la cunoștințe și aptitudini. Probabil de aici vine și percepția că angajatorii nu sunt dornici să îi angajeze. La Toyota am introdus de câțiva ani programe de ucenicie și internship atât pentru elevi de la școli profesionale cât și pentru absolvenți de facultate. Cu alte cuvinte, angajăm juniori și investim în pregătirea lor profesională. Este singură metodă prin care putem compensa lacunele unui sistem care nu-i pregătește pe tineri pentru viață profesională. Din păcate cu emigrația nu prea avem cum să luptăm pentru că salariile și condițiile din România încă nu sunt la un nivel competitiv cu restul țărilor din UE.


Care sunt calitățile pe care le remarcați imediat la un candidat?


Evident, în primul rând remarci abilitățile de comunicare, atât verbale cât și non verbale. De obicei remarci și curiozitatea, care este o caracteristică a potențialului de dezvoltare. Cei care întreabă, vor să știe mai multe lucruri, mai multe detalii sunt cei care vor învață și vor progresa rapid. Apoi, îți dai seama, dacă vorbește cu plăcere și cu pasiune despre profesia lui. Acesta este un semn că are talent pentru ceea ce face și este motivat.


Care sunt cele 5 sfaturi pe care le-ați da, în calitate de HR Manager, unui tânăr aflat în căutarea unui loc de muncă? DO and DON’T


O să încep cu ceea ce ar trebui să facă:
•       Să își caute un job care li se potrivește. Este inutil să faci o meserie care nu îți place. Asta înseamnă să se cunoască pe ei destul de bine, dar eu cred că la vârsta la care îți cauți un job deja ai ajuns la acest grad minim de maturitate.


•       Să privească căutarea unui loc de muncă cu seriozitate și să-și respecte angajamentele. Am întâlnit (sau mai bine zis nu am reușit să întâlnesc) candidați care au confirmat un interviu și nu au mai apărut la ora și locul stabilite, n-au sunat să anuleze și nici nu au mai răspuns la telefon.


•       Să fie dispuși să depună efort și să fie perseverenți. La început, orice lucru nou este greu, dar dacă ești dispus să faci puțin efort, să ieși din zona de confort, ai doar de câștigat. De exemplu, am o experiență bogată cu candidați care ne întreabă unde avem sediul și apoi ne spun că ei își doresc ceva lângă casă, iar noi suntem prea departe.


•       Să fie deschiși să învețe. Asta înseamnă inclusiv să ceară feedback de la cei cu care interacționează și să aibă un interes pentru a face lucrurile mai bine.


•       Să se pregătească înainte de a merge la interviuri. Să recitească anutul de recrutare, să revadă cerințe postului, să caute informații despre firma angajatoare, să se familiarizeze cu industria, domeniul de activitate, etc. Să se gândească la câteva lucruri pe care doresc să le cunoască și, eventual, pe care le pot întreba la interviu. Să demonstreze, cu alte cuvinte, interes.


Iar la DON’T, exact opusul a ceea ce spuneam mai sus, și în plus:


•       Să nu copieze CV-urile sau scrisorile de intenție de pe internet. Am citit de sute de ori fraze de genul “Animat de dorința de a reuși ...….” După ce citesc asta îmi este extrem de greu să continui să citesc CV-ul.

Prefer fraze care nu sună așa de pompos, dar sunt autentice. Fac o paranteză aici, am avut o colegă la HR care se ocupa de recrutare și a avut un șoc atunci când a primit CV-ul ei, scris de ea cu câțiva ani în urmă când își cauta un job, dar sub un alt nume. Cineva îl copiase și îl trimisese mai departe. Plagiatul denotă lipsa de integritate.


Cât de importantă este ținuta unui candidat, atunci când vine la un interviu?


Ținuta este o modalitate de comunicare non-verbală. O ținută neîngrijită înseamnă că întâlnirea nu prezintă interes pentru candidat. De asemeni, există ținute pentru diverse momente ale zilei și pentru diverse activități. O ținută sport sau de “club” nu este potrivită cu activitatea profesională, așa că nu aș recomanda astfel de ținute la interviu. Este drept că multe companii au renunțat la ținutele business și le permit angajaților să adopte ținute casual. Totuși, casual nu înseamnă neîngrijit, cămăși necălcate sau pantofi murdari.


Toyota România este un angajator de top în România: oferă formare continuuă, oferă salariu motivativant. Și, totuși, ce îi atrage cel mai mult pe cei aflați în căutarea unui loc de muncă?


Am observat că mulți dintre candidații noștri sunt atrași în primul rând de brand. Și este normal să fie așa. Brandul Toyota este de ani de zile în topul industriei auto, are viziune, valori solide, standarde de calitate, este inovatoar. Apoi e vorba și de mediul de lucru și de corectitudinea angajatorului.


Care sunt activitățile de HR pe care le desfășurați la Toyota România?


Sunt în jur de 10 procese clasice de HR care intră în atribuțiile departamentului nostru, pornind de la atragere și recrutare, integrare, managementul performanței, managementul talentului, compensații și beneficii, cultură organizațională, dezvoltarea profesională, progresul în carieră, comunicarea internă și încetarea raporturilor de muncă în cazul colegilor de care ne despărțim. Acoperim toată “călătoria” angajaților în companie, din prima până în ultima zi.

Ce cântărește mai mult pentru un angajat: beneficiile materiale, beneficiile de program sau cursurile de formare?

Toate trei cred că sunt importante.

La începutul lunii mai organizăm un sondaj de opinie anonim în care vom pune aceste întrebări și multe altele și vom asculta ceea ce ne spun angajații. Scopul este de a le îmbunătăți experiența alături de noi și de a face schimbări în zonele pe care ei le consideră importante, în așa fel încât să le creștem implicarea și retenția. Sondajul are mai multe “capitole”, în afară de beneficii, le vom cere opinia referitor la management, echipă, recunoașterea meritelor, comunicarea internă, oportunitățile de dezvoltare și altele.

Care a fost cea mai mare provocare pentru dvs, în calitate de manager de HR?

Cea mai mare provocare că manager de HR a fost în perioada de criză acum 10 ani, când compania și-a redus dramatic activitatea, asta însemnând și o reducere de personal. Aș putea spune că provocarea actuală este exact opusul, de a atrage personal valoros pentru a dezvolta afacerea și a ține pasul cu schimbările și dinamismul industriei.

Ce aduce viitorul la Toyota. Știu că sloganul este “always a better way”. Cum se traduce asta la nivel de resurse umane?

La nivel de resurse umane, “always a better way” înseamnă să nu ne considerăm perfecți, să fim deschiși la schimbări și la a învața.  Lucrăm zilnic la asta, ne autoevaluăm intern cu aceleași instrumente cu care ne evaluează clienții externi. Pentru că este important în primul rând că intern să menținem un grad de implicare ridicat. Fără implicare internă nu putem avea servicii ireproșabile pentru clienți. Săptămâna această mangementul Toyota România începe un program de dezvoltare personală “Leading Management Essentials – setting you up for success”. Colegi din majoritatea departamentelor lucrează intens la implementarea de noi sisteme care ne vor ajuta să devenim mai eficienți. Imediat ce vor fi disponibile rezultatele la sondajul de care va spuneam mai devreme, vom avea întâlniri de echipa și vom găși împreună soluții de îmbunătățire a mediului de lucru. Astea sunt doar câteva din lucrurile pe care le vom face în viitorul apropiat, dar planurile și proiectele noastre nu se opresc aici.
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod