Adio birou, bine ai venit concediu!

Vara e asociata in mintea fiecaruia cu timpul liber, statul la soare, cararile racoroase de munte sau, mai nou, cu o insula exotica dintr-un arhipeleag indepartat.

Fie ca de vina este caldura care te indeamna mai mult la iesiri in aer liber decat la butonat tastatura, fie ca sunt amintirile vacantelor mari din copilarie, cand vine prima luna a verii nu mai ai stare pe scaun.

Fata de vremurile cand un simplu sunet de clopotel era suficient pentru a te face sa iti iei liber pentru trei luni, acum o simpla excursie pe litoral devine o provocare si un amalgam de cereri si drepturi revendicate - din timp.

Vreau o luna libera, numai pentru mine!...

Dar se poate? Legea prevede ca durata minima a concediului de odihna anual pentru fiecare angajat sa fie de minim 20 de zile lucratoare. Zile care nu se pot reporta pentru anul urmator, decat daca in contractul colectiv de munca aplicabil exista o clauza in acest sens.

Daca te-ai hotarat unde iti vei petrece vacanta, in ce perioada a anului si cu cine, mai ramane doar sa anunti conducerea. Si asta cu minim 60 de zile inaintea datei stabilite!

Pentru multi dependenti de munca, 20 de zile consecutive departe de birou par o vesnicie. Si atunci de ce nu am programa concediu pe portiuni, in functie de lunile de vara?! In iunie, o tara cat mai straina, in iulie, un varf de munte si in august, o plaja insorita...
Legea insa ne contrazice: intr-un an calendaristic, trebuie programate cel putin 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

Celor 20 de zile li se pot adauga minim 3 zile in cazul persoanelor care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, a persoanelor cu handicap sau a tinerilor in varsta de pana la 18 ani.

Cum este in practica?

In functie de tipul de domeniu in care activeaza firma a carei angajata esti si de politica acesteia, programarile de concediu se pot face ca la carte sau nu...

Miriana Iovanovici, Human Resources Consultant, AIMS Human Capital, precizeaza ca practicile de acordare a concediului difera de la o companie la alta.

"In concordanta cu prevederile legale si interpretarile carora acestea le lasa loc, in cazul companiilor din Romania, exista diferite practici de acordare a concediilor: multe dintre ele depind de sezonalitatea business-ului. Niciodata in industria berii sau a materielelor de constructii, forta de vanzari nu va intra in concediu in perioada verii care, se stie, este perioada in care se inregistreaza varful vanzarilor... Si, totusi, cand vine luna august, exista tot mai multe manufacturi (unitati de productie) care au preluat obiceiuri din strainatate! In ultimul timp, in luna august, majoritatea opresc productia pentru o perioada determinata de timp - in general o luna - si acorda concediu 'fortat' tuturor angajatilor", precizeaza Miriana Iovanovici.


Daca esti o persoana dinamica si ti-ai ales un domeniu pe masura, nu te astepta la un concediu fara batai de cap.

"Lucrurile stau putin diferit in industriile in care lucrurile se intampla foarte repede si proiectele trebuie terminate ieri! In astfel de cazuri, este de preferat, atat pentru angajati cat si pentru companii, sa nu lipseasca mai mult de doua saptamani pentru a nu pierde contactul cu lumea afacerilor si cu schimbarile rapide generate. Cateva exemple sunt industria serviciilor (financiare, bancare, de consultanta in managament, de resurse umane etc), industria bunurilor de larg consum, etc. Aici, este posibil doar ca ritmul sa incetineasca datorita concediilor partenerilor de afaceri, ceea ce nu ofera intotdeauna angajatilor prilejul de a putea beneficia de un concediu mai mult de doua saptamani.

In ultima anii, in companii din cele mai diverse industrii a devenit o practica curenta fractionarea concediului in doua parti, una in vara - pentru vacante in strainatate in zone insorite - si una iarna, in perioada ianuarie - martie pentru vacantele la ski! In general, acestea din urma nu depasesc o saptamana - 10 zile, de obicei durata unui sejur de schi in Austria sau Italia!", precizeaza Miriana Iovanovici.


Lucrul in sistemul privat are numeroase avantaje legate de flexibilitatea de programare a timpului liber. Daca la stat, prezenta zilnica la birou de luni pana vineri este obligatorie, in companiile private, acest lucru este discutabil.

Miriana Iovanovici subliniaza ca "exista companii care incurajeaza weekend-urile prelungite, zile de vineri sau luni libere care sa permita plecarea din localitate si relaxarea impreuna cu cei apropiati pentru a asigura o eficienta maxima la intoarcerea in birou.

Incurajata, de asemenea, este practica de a lega cateva zile de concediu de diferite plecari in strainatate. De exemplu, daca angajatorul tau te trimite la conferinta in Spania sau Franta, poti negocia cu managerul direct sa iti iei 4 - 5 zile de concediu astfel incat, dupa conferinta, sa poti petrece o vacanta relaxanta de o saptamana departe de birou!", mai spune Miriana. Tentant, nu?

Esti nou angajata?

Daca la fostul loc de munca nu ai apucat sa iti iei concediu de odihna, ai dreptul legal de a solicita sa fii recompensata material. Asta daca nu intentionezi sa iti revendici dreptul de concediu pe anul in curs la noul loc de munca. Insa, trebuie sa ai in vedere faptul ca multe firme nu obisnuiesc sa acorde concediu in primele 3-6 luni de la angajare.


"O situatie aparte este cea a concediului atunci cand angajatul isi schimba locul de munca. Abilitatile sale de negociere impreuna cu politica companiei in cauza si prevederile legale conduc catre beneficierea de concediu sau nu la scurt timp de la angajare. Practica generala este de a nu cere/oferi concediu in primele 3/6 luni de la angajare, in functie de procedurile fiecarei companii.

Exista si situatii in care schimbarea jobului intervine dupa achitarea unui sejur in strainatate, stabilirea datei nuntii si a lunii de miere. In cazuri de genul acesta, majoritatea viitorilor angajatori se arata flexibili si, pentru a fi siguri de noua investitie, nu negociaza aceste puncte, ci le accepta ca atare", incheie Miriana Iovanovici.

Te astept saptamana viitoare la o discutie despre pregatirile care trebuie facute la birou inainte de a pleca in concediu.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • camelia pe 25 Mar 2008, 15:05
    prima de vacanta

    la noi in institutia publica in care lucrez exista functionari publici care si-au castigat prin instanta judecatoreasca dreptul la prima de vacanta din anii 2001-2006; problema e ca , cu toate ca ei au castigat in instanta, plata acestor prime le este conditionata de faptul ca nu au efectuat in anii respectivi 15 zile de concediu de odihna odata ce pot ei sa faca? li se da prima fractionat pentru perioada cea mai lunga a concediului de odihna? sau nu conteaza daca au avut sau nu 15 zile de co? va multumesc anticipat

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod