Studiu: Ştii de ce eşti mai eficientă seara decât dimineaţa?

Acest lucru este determinat genetic şi este inutil să te lupţi cu el! Foloseşte-te de el pentru a te organiza şi a fi productivă!


Un studiu a arătat că indiferent că eşti o persoană matinală sau funcţionezi mai bine seara, acest lucru este cel mai probabil determinat genetic, susţin cercetătorii.

Prin urmare, nu te mai stresa cu ideea că nu eşti o persoanp matinală, ci încearcă să-ţi stabileşti priorităţile şi să te organizezi mai bine, în funcţie de momentul potrivit pentru tine.

Studiul a fost realizat pe aproape 90 de mii de subiecţi şi a corelat prezenţa diferitelor gene specifice cu răspunsurile oamenilor la un chestionar despre activităţile cotidiene.

Astfel s-a descoperit că preferinţele noastre cu privire la perioada din zi când suntem cel mai acitivi este determinată genetic.

Un alt lucru descoperit în urma cercetării este acela că persoanele matinale au un risc mai scăzut de insomnie, obezitate şi depresie, spre deosebire de cei care sunt mai activi seara.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod