Găteşte fără foc: Cea mai simplă tartă cu ciocolată
5 ingrediente, maxim 15 minute de preparare şi este gata tarta cu ciocolată. Unde mai pui la socoteală şi faptul că are doar ingrediente sănătoase, fără produse de origine animală, îţi garantez că îţi va plăcea la nebunie.
Prima mea încercare în ale deserturilor raw, adică preparate fără foc, a fost un mini-tort de ciocolată care mi-a captat atenţia de îndată ce l-am văzut preparat de Ani Phyo, o cunoscută specialistă în materie de raw food. Când am văzut cât de simplu încropeşte un tortuleţ cu doar câteva ingrediente, fără bătăi de cap cu blatul şi crema, a fost o adevărată surpriză şi încântare pentru mine.
M-am pus pe treabă, nu că ar fi ceva foarte complicat
, şi am făcut un mini-tort asemănător, care din punctul meu de vedere, este mult mai delicios decât orice tort de ciocolată pe care îl gustasem până în acel moment. Şi a rămas printre favoritele mele, deoarece se face foarte simplu şi nu ai nevoie de ingrediente scumpe.
Pentru crustă ai nevoie de:
- 1 cană de nuci/migdale/seminţe de floarea soarelui crude;
- pudră de cacao sau de roşcove, în funcţie de preferinţă. Poţi să pui cacao doar la cremă;
- puţină sare;
- 1 cană curmale.
Pentru cremă ai nevoie de:
- 1/2 cană curmale sau miere de albine;
- 1 avocado copt sau o banană;
- pudră de cacao, după gust.
1. Mixează nucile, cacaua şi sarea în robotul de bucătărie. După ce ai obţinut făina din nuci adaugă curmalele şi mixează compoziţia cu robotul până obţii o crustă lipicioasă;
2. Pune crusta pe farfurie, preseaz-o şi dă-i o formă. Sau mai poţi să foloseşti un inel culinar care îţi va uşura munca şi vei obţine un mini-tort aspectuos;
3. Mixează ingredientele pentru cremă şi aşaz-o peste crustă;
4. Ornează mini-tortul cu felii de căpşuni, zmeură sau orice alt fruct de sezon.
Poftă bună!
Foto: Ioana Maroşan
Ca să te lămureşti cât este de simplu de făcut acest tortuleţ, priveşte-o pe Ani cum îşi prezintă reţeta!
-
Multumim Ioana pentru retetele sanatoase, sunt minunate si gustoase. Pentru cei care doresc mai multe informatii despre hrana vie, sanatoasa sa se mai documenteze si le recomand un link interesant cu filme documentare > http://www.altamedicina.com sau sa mai citeasca de ex Studiul China de dr Colin Campbel.
Sper sa va placa… ma refer la cei care trebuie sa mai citeasca…
Toate cele bune si o vara minunata! -
De ce, nu se mai numesc site-uri se numesc bloguri acum?
Eu stiam ca un blog inseamna un jurnal online cu un singur user ceea ce nu e cazul site-ului eva care are mai multi editori si a carui creatoare banuiesc ca nu esti tu deci nu e cazul sa-ti arogi acest drept. In plus articolele prezentate au caracter informativ/educativ ci nu par a exprima opiniile tale personale. Ca sa nu mai spun ca atat timp cat poate fi identificat printr-o adresa web respectiv eva.ro consider ca este site.
In concluzie…nu draga Ioana, nu eu am postat pe blogul tau ci tu ai preluat abonatii site-ului eva.ro, site la care m-am abonat de fapt. Iar informatiile chiar mi s-au parut foarte folositoare mai ales cele de la rubrica top sanatate pe care le pastrez intr-un folder special. Numai ca mai nou rubrica de sanatate s-a transformat brusc in rubrica culinara, care acopera o arie redusa de persoane interesate. Sunt atatea probleme de sanatate care chiar merita a fi discutate si care nu se pot trata prin gatitul fara foc incat cred ca invazia de retete poate fi mutata la alta rubrica, special pentru cei interesati. Sa fim toate sanatoase! -
ne-ati disperat cu retetele voastre, zece articole cu acelasi subiect .nu ne intereseaza! ce e asta site de arta culinara? ca sa stiu sa ma dezabonez…
-
Hey Ioana! Super tare reteta, mersi ca ai postat-o
am facut-o si eu in weekend si a iesit delicioasa! Astazi cred ca o postez pe blog, cu referinta pentru inspiratie, of course
Spor si asteptam noi articole si sfaturi, la fel de interesante.
































8 comentarii
Spune-ti parerea