4 trucuri neaşteptate care calmează durerea. Încearcă-le!

Ţi-ai prins degetul la uşă? Un simplu gest ar putea să diminueze serios senzaţia îngrozitoare din primele secunde. Potrivit unui studiu recent, dacă îţi încrucişezi degetele, durerea scade în intensitate. Descoperă şi alte trucuri neaşteptate de a reduce durerea, potrivit health.com.


Încrucişează-ţi degtele
După ce le-au provocat unor subiecţi senzaţia de arsură în degete, cercetătorii de la University College din Londra au descoperit că durerea poate fi diminuată prin plasarea unui deget peste celălalt.

Se pare că percepţia asupra durerii are legătură cu locul unde este resimţită. Iar încrucişând degetele schimbi poziţia pe care ele o au unul faţă de celălalt, ceea ce produce o oarecare confuzie la nivelul creierului, cu un efect pozitiv.
Schimbând postura, creierul ar putea fi păcălit astfel încât senzaţia acută de durere să fie diminuată.

Ascultă muzică
Melodiile tale preferate pot avea un efect miraculos şi asupra durerilor cu care te confrunţi, nu numai asupra stării tale de spirit.

Într-un studiu recent, cercetătorii au aplicat presiune pe pielea unor subiecţi, provocându-le o durere suportabilă. Cei care au ascultat în căşti melodiile preferate au raportat o senzaţie mai mică de durere, comparativ cu cei care au ascultat alte sunete sau nu au ascultat nimic.

Apasă
Un studiu efectuat în anul 2010 a evidenţiat faptul că persoanele care se confruntau adesea cu migrene au reuşit să diminueze durerea prin presopunctură mai eficient decât cei care au luat pastile.

Când simţi durere de cap, aplică presiune intermitent cu degetele mari la baza capului, în zona cervicală, de o parte şi de cealalta a coloanei vertebrale, până începi să te simţi mai bine.

Gândeşte-te la mâncare
Ideea de a te gândi la ceva frumos atunci când ai dureri, pentru a le calma, are un sâmbure de adevăr. Dar potrivit unui studiu efectuat în 2008, gândurile în care încerci să vizualizezi mâncarea ta preferată au cea mai mare rată de succes împotriva durerilor comparativ cu cele în care îţi imaginezi că te plimbi sau că admiri un peisaj.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod