Aşteptările pe care le avem sau pe care ceilalţi le au de la noi pot deveni oricând o sursă de frustrare.
Ai stabilit o întâlnire cu un prieten. Îţi trimite un mesaj la 5 minute după ce ar fi trebuit deja să fie acolo că a intervenit ceva şi nu mai poate veni. Ai vorbit cu muncitorii care să vină să îţi repare centrala şi nici măcar nu au apărut. Când, în sfârşit, îţi răspund la telefon, îţi spun că a apărut o altă urgenţă şi nu au putut veni. Subalternul tău e tot mai puţin implicat la serviciu, întârzie, face greşeli, nu se implică: e într-o perioada proastă.
Mereu ne confruntăm cu neputinţele celorlalţi şi cu limitele noastre în a le face faţă.
Alteori, noi suntem sursa aşteptărilor celorlalţi şi găsim căi de a ne scuza, cu riscul de a dezamăgi.
Probabil fiecare dintre noi a dezamăgit şi fost dezamăgit în aceşti termeni.
Problemele dintre oameni apar însă atunci când fie aşteptările sunt mari sau nejustificate, hrănite de ceea ce vrea celălalt, fără a se gândi la disponibilitatea celui care trebuie să ofere, fie atunci când creăm aşteptări mai mari decât le putem onora. În ambele cazuri, amândouă părţile pot învăţa să îşi ajusteze comportamentul, pentru a nu dezamăgi şi a nu fi dezamăgiţi.Acest lucru însă nu este atât de simplu. Nu dezamăgim doar pentru că nu ne pasă. Faptul că a apărut o urgenţă este de multe ori o scuză pentru a ne salva liniştea interioară şi a ieşi onorabil dintr-o situaţie în care ne simţim blocaţi.
De exemplu, faptul că trebuie să prezinţi un proiect în faţa companiei pentru care lucrezi poate fi un lucru simplu, dacă te pregăteşti, faci ce poţi şi îţi asumi limitele. Dar dacă pentru tine e important să fii foarte bun în tot ceea ce faci, atunci apare presiunea nevoii unui rezultat bun, care să îţi confirme faptul că eşti foarte bun. Cu cât se apropie data prezentării, tendinţa ta poate fi mai degrabă de a te preface că nu ai nicio prezentare, în loc să te pregăteşti pentru ea. În mod paradoxal, amânând să lucrezi la ea, îţi oferi o scuză pentru un rezultat prost (nu a ieşit bine pentru că nu am avut timp). De multe ori însă, acest lucru te duce până dincolo de limite şi nu mai ai timp să te pregăteşti pentru a ieşi onorabil din situaţie. Rămâne să confrunţi situaţia sau să o eviţi: riscul de a te expune îţi poate aduce succes, dar unele persoane pot alege ca în ziua respectivă să se simtă foarte rău (şi nu mint când spun asta), evitând astfel posibilitatea de a fi puşi în faţa unui eşec.Îi dezamăgim în acest fel pe ceilalţi tocmai pentru că ne dorim mult să ne placă. În această capcană a minţii noastre, ne putem trezi blocaţi, neputincioşi de schimbare şi tot mai ineficienţi.
Simpla încurajare, ameninţările sau propovăduirea regulilor morale rareori au fost suficiente.
Posteaza comentariu