Ce trebuie să avem în vedere când vrem să contruim o casă?
La ce trebuie să fim atenţi când cumpărăm un teren?
Fiecare dintre noi îşi doreşte să-şi cumpere un teren pe care să-şi construiască o căsuţă. Din păcate, sunt situaţii în care un teren cumpărat nu oferă confortul aşteptat.
În continuare, aşa cum v-am obişnuit, vă vom prezenta un set de reguli prin care încercăm să aducem un set de minimă informare cu privire la achiziţionarea unui teren.
Cum se pot apăra victimele violenței în familie
Conform unei concepţii greşiţe, violența în familie poate fi ascunsă cu uşurinţă prin păstrarea aparenţelor în public, așa că ne aşteptăm ca manifestările violenţei în familie să se întâmple mai ales în familiile sărace, favorizată de lipsa mijloacelor de trai, precum şi de lipsa educaţiei adecvate.
Statisticile au arătat însă că violenţa poate apărea în orice familie, indiferent de statutul social, nivelul economic sau de educaţie.
Ce trebuie să facem în momentul în care suntem amendaţi
Există situaţii în care, pentru anumite fapte săvârşite şi unde nu intervine răspunderea penală, se aplică sancţiunea contravenţională, prin care se încearcă prevenirea săvârşirii anumitor fapte cu o gravitate care nu intră în sfera penală.
În continuare vă vom aduce la cunoştinţă anumite recomandări pe care trebuie să le aveţi în vedere în cazul în care vă veţi confrunta cu această situaţie.
10 sfaturi pentru o afacere de succes
După Revoluţia din 1989 a fost adoptată Legea societăţilor comerciale cu nr. 31/1990, prin care se dădea posibilitatea înfiinţării de firme. Astfel, multe persoane au devenit „patroni” şi au început să-şi dezvolte afacerea, fiecare cum a crezut de cuviinţă.
Astăzi vă voi aduce în atenţie câteva recomandări, pentru ca dumneavoastră să dispuneţi de plusvaloare şi creştere economică în afacerea pe care o întreprindeţi.
Punerea sub interdicţie: 6 lucruri pe care trebuie să le ştii
Punerea sub interdicţie este o instituţie menită să protejeze interesele şi drepturile persoanelor care nu au discernământ pentru a se îngriji ei înşişi de acestea.
Potrivit dispoziţiilor articolului 164 din Noul Cod Civil în categoria persoanelor care pot fi puse sub interdicţie se încadrează alienaţii mintali, debilii mintali precum şi minorii, a căror lipsă de discernământ este atestată printr-un raport de expertiză psihiatrică medico-legală. Continuare»
10 sfaturi ca să-ţi păstrezi locul de muncă
Sunt situaţii în care angajatorii fac concedieri pe motive legate de conduita la locul de muncă. Un job implică şi respectarea unui set de reguli, iar încălcarea acestora îţi poate pune slujba în pericol.
Iată câteva sfaturi care te ajută să eviţi situaţiile litigioase cu angajatorul.
Cum să ne comportăm la un interviu?
Fiecare dintre noi va da un interviu pentru a se angaja cel puţin o dată în viaţă. Există însă situaţii în care suntem aproape de rezultat, dar nu-l putem atinge – să ne angajăm.
În momentul în care se poartă o conversaţie cu un viitor angajator, între părţi urmează să se nască un raport juridic: pe de-o parte oferta angajatorului pentru un loc de muncă, iar pe de altă parte cererea persoanei care doreşte să se angajaze.
Continuare»
Cum putem să „murim cu dreptatea în mână”?
Deseori auzim persoane care se plâng că au pierdut un proces şi au „murit cu dreptatea în mână”, acuzând astfel sistemul judiciar.
În primul rând, trebuie să fim corecţi cu noi înşine şi să analizăm înainte de toate, dacă noi am respectat legea în materie procesuală civilă sau penală.
Continuare»
Cum să negociem salariul?
După cum ştim cu toţii, trebuie să muncim ceva ani din viaţă pentru a putea trăi şi a ne achita toate dările. Din păcate, sunt oameni care trăiesc în sărăcie şi a căror speranţă pentru o viaţă mai bună şi un trai mai bun este iluzorie. Trebuie să înţelegem că pentru ceea ce muncim trebuie să fim plătiţi cu condiţia să respectăm în primul rând anumite reguli, iar munca prestată să aducă plusvaloare şi calitate în ceea ce întreprindem.
La ce trebuie să fim atenţi când luăm un credit de la bancă?
Avându-se în vedere situaţia economică existentă, deseori familiile recurg la contractarea unui credit (de consum, cu ipotecă) pentru cumpărarea unor imobile, fără însă a cunoaşte implicaţiile financiare şi juridice care urmează să apară.
Din păcate, din cauza contextului economic actual (de exemplu: evoluţia CHF – franc elveţian) sunt multe persoane care vor plăti creditul contractat la valori prea oneroase în raport de beneficiul realizat.
Ce acte trebuie să întocmim când dorim să vindem un imobil?
Aproape fiecare dintre noi se vede pus, la un moment dat, în ipostaza de a vinde sau a cumpăra un bun imobil (teren/casă), ocazie cu care va trebui să încheie un act prin care urmează să vândă sau să dobândească acel bun.
Este important de ştiut ce acte vor trebui încheiate în această situaţie. Să puteţi avea în primul rând certitudinea încasării banilor sau obţinerea dreptului de proprietate, iar în al doilea rând certitudinea valabilităţii actului dintre părţi. Continuare»
Leziunea ca motiv de anulare sau modificare a contractului
Noul Cod Civil a generalizat aplicabilitatea leziunii ca viciu de consimţământ, ea putând fi invocată de oricine pentru anularea unui contract sau modificarea clauzelor acestuia. Potrivit vechiului Cod Civil, leziunea era o instituţie specifică protecţiei patrimoniale a minorilor. Astfel, conform art. 1221 din noul Cod Civil, “există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii”. Continuare»
Autoritatea părintească
Autoritatea părintească este definită ca fiind ansamblul drepturilor şi îndatoririlor care privesc atât persoana cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi. Pe întreaga durată a exercitării autorităţii, părinţii au nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a veghea la sănătatea şi dezvoltarea fizică, psihică şi intelectuală a copilului şi de a asigura condiţiile optime pentru educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională, potrivit convingerilor, însuşirilor şi nevoilor acestuia.
Conform Noului Cod Civil, după divorţ, autoritatea părintească revine ambilor părinţi, spre deosebire de vechiul Cod Civil, în care aceasta era exercitată doar de către părintele care primea încredinţarea minorului printr-o hotărâre judecătorească. Prin excepţie, atunci când există motive întemeiate, potrivit interesului superior al copilului, Instanţa de Judecată hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
În mod cu totul şi cu totul excepţional, Instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la altă familie, persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea vor exercita drepturile şi îndatoririle ce ar fi revenit părinţilor.
În ceea ce priveşte drepturile cu privire la bunurile copilului, instanţa va decide dacă vor fi exercitate în comun de către părinţi sau numai de către unul dintre aceştia.
Pe lângă dispoziţiile Noului Cod Civil privind efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, trebuie avute în vedere şi drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Ambii părinţi sau unul dintre aceştia, în situaţia în care autoritatea părintească este exercitată doar de către unul dintre părinţi, trebuie să depună toate diligenţele pentru a proteja drepturile şi interesele copilului şi să îşi îndeplinească obligaţiile ce le revin, astfel încât să primeze interesul superior al copilului.
Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, indiferent de modul în care se exercită autoritatea părintească, respectiv de către ambii părinţi sau doar de către unul dintre aceştia, în primul rând trebuie să existe o cooperare strânsă între părinţi pentru a-i oferi minorului condiţii optime de creştere şi de educare.
Nedemnitatea de a moşteni
Din păcate, întâlnim oameni care îşi planifică patrimoniul în funcţie de persoana pe care o vor moşteni, în condiţiile în care aceştia sunt nedemni să o facă. Prin conduita şi atitudinea pe care le-au manifestat atât faţă de defunct cât şi faţă de memoria acestuia, ei se fac vinovaţi de anumite fapte cu caracter ilicit.
Rog să observaţi că nedemnitatea operează de drept în următoarele situaţii: Continuare»
Dreptul la propria imagine
Dispoziţiile Noului Cod Civil stabilesc că persoana ale cărei drepturi au fost lezate sau ameninţate poate cere oricând Instanţei de Judecată protecţia dreptului său la propria imagine.
Astfel, conform art. 73 alin.1 Cod Civil „orice persoană are dreptul la propria imagine”. În exercitarea acestui drept, persoana poate cere oricând Instanţei de Judecată să interzică fapta ilicită, să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice sau a vocii sale.
De asemenea, Instanţa de Judecată poate să condamne intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţa unei persoane sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal, interceptarea unei convorbiri private sau utilizarea unei asemenea interceptări, difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete, reportaje scrise sau audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie fără acordul persoanei în cauză. Continuare»
Răspunderea penală în cazul accidentelor rutiere
După cum cunoaştem cu toţii, există situaţii în viaţă care pot să-ţi afecteze într-un mod iremediabil viitorul, în sensul aplicării unei pedepse penale cu consecinţele existente.
Pot să vă spun că personal, în cursul zilei de ieri, era să asist la o tragedie. Conduceam pe unul dintre bulevardele Capitalei şi am dat prioritate, împreună cu un alt conducător auto, unui pieton (o doamnă). Celălalt conducător auto era pe banda 1, eu pe banda a 2-a, iar în momentul în care am oprit şi am lăsat-o pe doamna respectivă să traverseze pe trecerea de pietoni, cum era şi firesc dealtfel, pe banda a 3-a a venit pe lângă noi, în viteză (apreciez că avea cel puţin 80 km/h), o maşină cu semnul începătorului în geam. Autoturismul, condus de un tânăr, a trecut razant pe lângă doamna respectivă, care s-a sprijinit de capota maşinii mele pentru a nu fi lovită. O viaţă putea să dispară în acel moment din cauza inconştienţei unui tânăr care deţine permis de mai puţin de un an şi care, bineînţeles, a gonit mai departe.
În cât timp putem pierde averea lăsată de familie?
Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, ori către stat. Moştenirea poate fi legală, în cazul în care transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii – la persoanele în ordinea şi în cotele determinate de lege, sau testamentară, în cazul şi în măsura în care transmiterea averii are loc în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament.
Dacă cineva îţi datorează bani poţi să-i reţii vreun bun?
Dreptul de retenţie este dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa, până când debitorul nu-şi execută obligaţiile sau, după caz, nu plăteşte cheltuielile necesare şi utile făcute pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Nu se poate exercita un drept de retenţie dacă bunul este deţinut printr-o faptă ilicită, abuzivă ori nelegală sau dacă bunul nu este susceptibil de urmărire silită. Continuare»
Bunurile soţilor în noul Cod Civil
Starea de căsătorie, cu întreg complexul de drepturi şi obligaţii subsecvente, determină modificări semnificative în statutul patrimonial al soţilor.
După cum ştiţi, potrivit reglementării actuale ne supunem regimului comunităţii de bunuri, ca regim legal, acesta însemnând că oricare bun dobândit de către soţi în timpul căsătoriei este bun comun (stare de devălmăşie) cu excepţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 31 din Codul Familiei nu reprezintă bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;
b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune; Continuare»






























