Atunci au condamnat-o toți la moarte: Când Alexandra a înfruntat cu toată spaima și curajul ei un nemernic și un sistem defect

Când Alexandra Măceșanu a sunat la 112 și nimeni n-a fost în stare să-i spună ce să facă pentru a scăpa cu viață, atunci au condamnat-o toți la moarte.

Cazul Alexandra, privit cu durere și revoltă: Am simțit tot timpul că țara asta nu merită să-i dăruim copii

Ar trebui instituit doliu național când un copil moare în halul ăsta. Odată cu sfârșitul Alexandrei după trei apeluri la 112 a pierit și ultima brumă de încredere a oamenilor în așa-numitele instituții de forță din România.

Sfârșitul tragic al Alexandrei, fata ucisă de un criminal și de prostia statului român

Moartea șocantă a unei adolescente ne reamintește în cel mai dureros mod cu putință că în România suntem pe cont propriu. Trebuie să ne descurcăm singuri pentru că statul e sufocat de incompetență.

Fenomenul #Colectiv. Imaginile care au marcat România după o tragedie naţională

Ochii unei fete aflată pe targă ne caută şi ne cer ajutorul. Abia au scos-o din Colectiv şi o duc la spital. Stă nemişcată, cu capul într-o parte, şi priveşte spre noi. Spre mine, spre tine, spre noi toţi. Şi parcă ne întreabă: "Ei, ce veţi face acum?".

Umbra lui Putin: Ce rol a jucat Anna Duriţkaia în crima de care e acuzat liderul de la Kremlin?

Dosar Eva. Tânăra ucraineancă l-a văzut murind pe opozantul rus Boris Nemţov la Moscova. Ea se ascunde după ce a primit amenințări cu moartea.

Dosar Eva. A împins-o Alexander McQueen spre moarte pe femeia care l-a făcut celebru?

Designerul s-a sinucis la trei ani după ce prietena sa apropiată, Isabella Blow, care l-a scos din anonimat, şi-a luat viaţa.

Dosar Eva. Noua Prima Doamnă a României: Ce rol va avea Carmen Iohannis?

Soţia preşedintelui ales Klaus Iohannis are 54 de ani, este profesoară de limba engleză și a cucerit deja, în mare parte, simpatia opiniei publice, nu doar a elevilor ei entuziaști.

Dosar Eva. Cate Blanchett, urmărită de trauma care i-a marcat viaţa

Actriţa a avut o copilărie tristă. Şi-a pierdut tatăl la vârsta de 10 ani, iar din cauza sărăciei a fost nevoită să muncească de la 14 ani.

Dosar Eva. Karl Lagerfeld, un tip dat naibii, chiar și la 80 de ani

Designerul casei Chanel are reputația unui personaj care intimidează pe oricine. Din două vorbe, e în stare să demoleze totul în jurul lui.

Dosar Eva. John Galliano, genialul designer înfrânt de adorația pentru Hitler

Momentul în care John Galliano s-a lansat într-o cascadă de acuzații antisemite a devenit viral în februarie 2011 și i-a ruinat cariera. A fost concediat de Dior și nu și-a mai găsit locul în industria în care încă avea atât de mult de oferit. Pentru lumea modei, Galliano e de domeniul trecutului. Mai poate el salva ceva după ce a spus atât de convins că îl iubește pe Hitler?

Dosar Eva. Faliment la Izvorani: Mărirea şi decăderea lui Irinel Columbeanu

În 2008, Irinel Columbeanu avea o avere estimată la 120 de milioane de euro. Criza financiară și greșelile în lanț l-au ruinat însă pe miliardarul de tabloid. După despărțirea de Monica Gabor, supranumită de foștii angajați "scorpia de la Izvorani", Irinel a ajuns în sapă de lemn.

Dosar Eva: Vedetele din România discută politică. Vezi cu cine țin!

Showbiz-ul românesc se intersectează uneori cu ițele încâlcite ale politicii. Fie că acceptă să fie tocmiți de politicieni și să cânte în concertele electorale pentru a atrage alegătorii, fie că se alătură unor inițiative politice sau pentru că vor pur și simplu să-și facă publice opiniile, vedetele autohtone ies la rampă cu reacții politice. În acest an, mai multe personaje celebre au luat poziție față de evoluția situației politice și sociale din România....

Dosar Eva. 7 personaje importante din România care au ucis. Vezi ce au pățit!

Fostul "cârcotaș" Șerban Huidu a fost condamnat vineri la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru un accident rutier produs din vina lui și care s-a soldat cu moartea a trei oameni. Sentința Judecătoriei Brașov nu este definitivă, iar rudele victimelor pot face recurs. Huidu nu este singurul personaj celebru din România care are pe conștiință moartea unor oameni. El s-a alăturat, cu sau fără inconștiență, unei "pleiade" nefaste de vedete TV, artiști sau...

Dosar Eva. Crimele care au șocat România: 10 femei ucise cu sânge rece

Povestea tragică a Larei Șaban a fost un subiect amplu prezentat pe prima pagină a ziarelor și în emisiunile de televiziune. Moartea tinerei turcoaice, ucisă de propriul frate pentru avere, a uimit prin detaliile descoperite de anchetatori, iar cazul ei se adaugă pe lista neagră a femeilor ucise cu sânge rece. 8 crime șocante care au zguduit România au avut ca rezultat moartea a 10 femei, iar într-unul dintre cazuri asasinatul a fost comis de o femeie. Atrocitatea cu care aceasta...

Dosar Eva: 12 dispariții care au șocat România în ultimii ani

Drama prin care trece Florin Călinescu, după ce fiul său s-a sinucis, a șocat opinia publică din România. Moartea tânărului Luca continuă șirul funebru al disparițiilor unor personaje importante. În ultimii ani, mai multe celebrități au încetat din viață în mod neașteptat. Am pierdut actori, cântărețe iubite de public, dar și oameni de afaceri care dețineau averi substanțiale. Niciunul dintre ei nu a avut o "moarte bună", așa cum se spune în popor. Nu sufereau de...

Singur acasă: George Clooney, măcinat de alcool, pastile și insomnie

Când te gândești la George Clooney, ți-l închipui trăind pe picior mare în vilele lui din Los Angeles, Cabo San Lucas (Mexic) și Como (Italia) sau stând la taclale cu prietenii lui foarte buni, Brad Pitt și Angelina Jolie. Însă George Clooney e un tip complicat, cu o viață dificilă. Nu vă luați după aparențe, fiindcă la suprafață totul pare frumos, dar pe dinăuntru e furtună mare și, Slavă Domnului, s-a mai potolit.

Video șocant: Profesoară sechestrată în clasă și pălmuită de un elev violent

Un incident violent a avut loc într-o şcoală din România. O profesoară este luată la palme de un elev sub ochii colegilor săi, care se amuză și nu fac nimic ca să o salveze. Femeia încearcă să iasă din clasă, dar elevul se așează în faţa uşii şi refuză să o lase să părăsească încăperea. Deloc intimidată, profesoara îl împinge pe acesta, dar este luată la palme de tânărul obraznic.

Dosar Eva: 10 beizadele care au băgat România în sperieți. Vezi ce au făcut!

Beizadeaua e o specie relativ nouă în spațiul public din România. În ultimii 15 ani, zeci de băieți de bani gata, alimentați cu bani și protecție de părinții lor puternici, și-au bătut de joc de legi și de cele mai simple reguli ale bunului simț.

Secretele modei: Cum sunt recrutate fetele de 14 ani pentru a deveni modele

Dincolo de faimă, de bani și de strălucirea care caracterizează industria modei, există și o altă fațetă, puțin explorată și ținută ascunsă de ochii publicului larg. O știu doar profesioniștii din acest business, pentru că ei de acolo își extrag noile talente cu bani puțini, pe care le vor transforma în noile staruri.

Anorexie: O tânără aflată la un pas de moarte aleargă la maraton

Doctorii îi mai dădeau doar câteva săptămâni de viață infirmierei britanice Harriet Smith.
Pagina:
12