Dimineţile rămân la fel, tu...

Te trezeşti într-o dimineaţă ceţoasă şi friguroasă de noiembrie pe care nici măcar centrala termică din casa ta n-o poate face mai plăcută. O singură privire aruncată pe fereastră şi fiorul rece pătrunde până în măduva oaselor. Pare întuneric, deşi s-a luminat demult, o ceaţă deasă, grea şi un aer umed... şi, un amănunt important, o zi de luni în care e musai să ies din casă pentru că, ştiţi voi, unii oameni mai şi muncesc.

 

Mă pregătesc de plecare, adică îmi fac o cafea şi mă gândesc cu ce mă îmbrac.

Apoi trec la fapte: mă fac comercială şi dau să ies pe uşă. (În scris pare că totul s-a derulat repede, în realitate mi-a luat cam o oră: probat şase bluze, schimbat două perechi de jeanşi, păr, placă, fond de ten, pudră, blush, mascara, ruj, parfum,  înţelegeţi voi). În faţa cuierului, oscilez între geaca de blugi şi palton. Mai arunc o dată privirea pe geam şi, apoi, iau paltonul şi ies.

În drum spre maşină mă felicit pentru inspiraţia de ultim moment în timp ce închid şi ultimul nasture de la haină. E incredibil cum noi, oamenii, acceptăm zilele urâte fără să protestăm. Îmi îndes mâinile în buzunare. E atât de frig pentru o zi de noiembrie încât îmi vine să merg în Piaţa Universităţii şi să scandez ”Jos iarna!”. Vecina de alături iese din casă şi mă salută cu un ”Bună dimineaţa!” la care răspund la fel şi încep să-i caut sensul. Mă uit în jurul meu şi numai ”bună” nu îmi vine în minte.

Ajung la maşină şi, ca în jocurile mele din copilărie când mă imaginam urmărită de monştri, fac ultimii paşi în fugă.

Mă concentrez să deschid portiera cât mai repede. De vis! Sar înăuntru şi realizez că abia acum apreciez pe deplin sistemul de acces cu cheie inteligentă. Asta mi-ar mai fi lipsit, să mai caut cheia în geanta cât un sac.

Mă aşez mai confortabil în fotoliul negru (despre care n-aş putea să spun din ce material e, dar eu îl văd ca fiind dintr-o catifea preţioasă de casă regală). Apăs START/DRIVE, acestea fiind butoanele care mă lansează spre o nouă săptămână.

Muzica îse aude în boxe şi simt cum scaunul se încălzeşte sub mine.
NU! Nu se putea să primesc ceva mai bun! La radio e Somewhere Over The Rainbow!
Maşina mea a pornit în modul ECO, iar bordul e de un albastru care până şi pe ctitorul  Mănăstirii Voroneţ l-ar face invidios.

Încep să fredonez şi eu:

”Oh somewhere over the rainbow
Bluebirds fly
And the dreams that you dreamed of
Dreams really do come true”

Ce dimineaţă? Ce zi de luni? Ce frig? Ce noiembrie?

De fapt, dimineaţa a rămas la fel, dar din Lexus CT200h condus  cu modul ECO,  totul se vede altfel.