Carmen Iohannis, vedeta târgului Bookfest, într-o ţinută de peste 3.000 de euro

Soţii Iohannis au fost atracţia Târgului de Carte Bookfest. Preşedintele şi-a lansat noua carte, iar soţia sa, admirată pentru ţinuta elegantă, i-a fost alături.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă după-amiază, la târgul de carte Bookfest, cel de-al doilea volum, "Primul Pas", care a apărut la editura Curtea Veche şi pe care l-a dedicat "celor peste şase milioane de români care au crezut într-un mod nou de a face politică" şi l-au votat.

În jurul orei 14.00, cu aproximativ o oră înaintea începerii momentului lansării cărţii, standul editurii Curtea Veche a fost înconjurat de sute de persoane care au venit să cumpere volumul şi să ia autografe de la preşedintele României.
Aşezat pe un postament pentru a fi mai uşor vizibil admiratorilor săi, având-o alături pe Carmen Iohannis, preşedintele s-a adresat oamenilor, mulţumindu-le că au ales să fie prezenţi la lansarea sa de carte şi să nu se ducă "la iarbă verde sau la o plimbare cu prietenii".

În centrul atenţiei s-a aflat Prima Doamnă, admirată pentru ţinuta sa elegantă, relatează Click!. Rochia, în culori delicate gri perlat şi alb, cu mâneci scurte şi croială foarte şic, este creaţia lui Alexandru Ciucu, cel care creează ţinutele Casei Regale, scrie ziarul citat.
"Am muncit două săptămâni, zeci de ore, la creaţia Primei Doamne. Este o onoare pentru mine. Am folosit materiale de cea mai bună calitate. Eu am făcut doar rochia, accesoriile le avea deja”, a declarat Alexandru Ciucu pentru Click!.

Designerul nu a precizat cât a costat rochia purtată de doamna Iohannis. Potrivit unor surse citate de Click!, rochiile realizate la comandă de Alexandru Ciucu au preţuri cuprinse între 1.300 şi 3.000 de euro. Sandalele semnate de casa Salvatore Ferragamo, cu piele perforată, închise pe gleznă şi cu fermoar la spate, costă 750 de euro.
Poşeta, tot o creaţie Ferragamo, costă 1.190 de euro. Numai aceste trei piese au costat 3.240 de euro, adică 14.256 de lei, scrie ziarul citat.


Foto: Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod