Horoscop. Cum stai cu sănătatea în săptămâna 30 martie-5 aprilie. Află ce spun astrele!

Pentru nativa din zodia Peşti este o săptămână bună pentru a face unele schimbări în stilul său de viaţă, şi poate începe cu mai mult sport şi mese regulate.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

E posibil ca în această săptămână să fii mai agitată decât de obicei şi să te alegi şi cu dureri de cap.

Stresul pare prea mare, deşi în mod normal i-ai face faţă. Încearcă să te relaxezi mai mult şi să eviţi stilul de viaţă sedentar!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Începe să faci mai mult sport, această perioadă este tocmai bună pentru schimbări majore.

Ai nevoie de tonifiere, dar şi să capeţi mai multă energie. Şi alimentaţia este importantă, mai ales că în ultima perioadă ai tot făcut excese de acest gen!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Vei fi destul de negativistă în această perioadă, şi această atitudine te va face să pierzi momente preţioase.

Lasă melancolia deoparte, mai ales că nu ai niciun motiv să te simţi tristă! Cei din jurul tău încearcă să te ajute vizibil.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu îţi pune sănătatea în pericol din cauza unor persoane care nu înseamnă nimic pentru tine, mai ales să pui la suflet ceea ce zic.

Bârfele ar trebui să treacă neobservate pe lângă tine, nu ai timp de pierdut cu astfel de lucruri. Protejează-ţi psihicul!

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu te certa cu nimeni în această săptămână, altfel rişti să te alegi cu dureri serioase de cap.

Nu merită să te consumi din cauza unor persoane care nu îţi pot influenţa nicicum viaţa. Petrece mai mult timp în aer liber, ai nevoie de prospeţime!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Eşti plină de forţă în această săptămână, însă trebuie să ai grijă să îţi canalizezi resursele exact acolo unde ai nevoie.

Nu te extenua inutil, şi ai grijă ca întotdeauna să îţi reîncarci bateriile. Sportul poate fi soluţia perfectă!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

E posibil ca în această săptămână să întâmpini unele probleme estetice, care reflectă pe de-o parte şi starea ta de sănătate.

Acneea sau kilogramele în plus pot semnala probleme serioase în organism! Fii mai grijulie cu tine!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Această săptămână poate fi periculoasă pentru tine, mai ales dacă eşti agitată, iar mintea îţi zboară în cu totul alte locuri decât acolo unde te afli.

Fii prudentă, riscul accidentărilor este crescut şi nu ar fi indicat să păţeşti ceva tocmai acum!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Condiţia ta fizică va fi una foarte bună în această perioadă, însă trebuie să mai lucrezi la psihic.

Te laşi prea repede marcată de evenimente care nu te privesc, iar acest lucru te poate conduce către depresie. Încearcă să vezi partea plină a paharului în orice situaţie!

Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)

Nu cere prea mult de la tine, altfel rişti să te oboseşti prea mult.

Ai nevoie de un plan de la care să nu te abaţi atunci când munceşti, şi să îţi respecţi timpul liber şi pauzele care se impun. Mănâncă bine şi încearcă să adormi mai devreme seara!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

E posibil ca în această săptămână să treci printr-o situaţie neplăcută, poate chiar dramatică pentru tine, iar sănătatea să îţi fie pusă în pericol.

Faptul că te consumi atât de mult nu are cum să nu aibă repercusiuni şi asupra organismului. Ai mai multă grijă de tine şi gândeşte-te la viitor!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Este o săptămână bună pentru a face unele schimbări în stilul tău de viaţă, şi poţi începe cu mai multă mişcare.

Organismul tău începe să se îşi revină, dar trebuie să îl ajuţi şi tu. Un sfat ce nu ar trebui ignorat este să renunţi la mâncarea de tip fastfood.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod