Profil de designer. Paul Smith pentru prima oara in Romania!

Sinonim cu stilul clasic britanic, Paul Smith s-a impus pe piata modei internationale prin geometriile vestimentare simple si de efect. Inspirat de stilul masculin britanic traditional, pe care l-a admirat in copilarie (precum camasile de postas al fratelui sau si tweed-urile purtate de barbati in zona rurala), designerul recunoaste ca cel mai mare atribut al brand-ului sau este simplitatea. Isi descrie creatiile, disponibile acum in Romania, in exclusivitate in magazinul Sport/Couture din Baneasa Shopping City, ca fiind „bine croite, de o calitate ireprosabila, cu taieturi simple, materiale interesante si usor de purtat”, carora le adauga o „pata de culoare” vibranta, un imprimeu floral sau dungile multicolore, devenite deja iconice!
Nascut in 1946 in Nottingham, Marea Britanie designer-ul Paul Smith si-a dorit sa devina un ciclist profesionist. A parasit scoala la 15 ani, fara a obtine nicio calificare si a inceput sa lucreze intr-un depozit de haine. Facea comisioane pe bicicleta, pana cand, la varsta de 17 ani a fost implicat intr-un accident grav. Sase luni a fost spitalizat, timp in care si-a facut niste prieteni artisti care aveau sa il introduca in lumea modei.  Intors la job-ul sau, Paul Smith si-a folosit cunostintele abia dobandite in lumea modei pentru a realiza cateva vitrine pentru showroom, apoi a devenit buyer. In paralel a luat lectii de croitorie masculina in Nottinghamshire, iar apoi s-a alaturat Lincroft Kilgoure din Savile Row. A fost remarcat de Harold Tillman (cel care avea sa devina Presedintele Consiliului de Moda britanic) si care la momentul respectiv imbraca personalitati din lumea fotbalului.

In 1969 Smith a cunoascut-o pe sotia sa Pauline Denyer, studenta la design la Royal College of Art.
Aceasta il sustine pe designer sa isi deschida primul sau magazin, intitulat Paul Smith Vetement Pour Homme, pe strada Byard Lane, din Nottingham. A fost primul magazin in afara Londrei unde in 1970 consumatorii de moda au putut cumpara brand-uri precum Kenzo, dar si haine din manufacturile locale. Intrucat magazinul era foarte mic, Paul Smith s-a indoit la inceput de succesul acestuia, asa ca a pus in vitrina un poster de la Centrul Pompidou, precum si trei agende achizitionate din Grecia.

In 1976, designer-ul si-a prezentat prima colectie la Paris, sub label-ul Paul Smith si si-a extins business-ul in retail printr-un nou magazin deschis pe Floral Street, langa Covent Garden, unde oferea un mix eclectic de haine pentru barbati ce ii reflecta personalitatea efervescenta. Pana in 1987 si-a mai deschis 4 magazine, precum si un boutique in New York, iar in 1990 a creat prima colectie pentru copii.
Dupa ce a realizat ca 15% din colectia sa de haine barbatesti erau de fapt cumparate de femei, si-a lansat prima colectie de haine feminine in 1993. Un an mai tarziu avea sa primeasca premiul CBE pentru contributia adusa modei britanice, iar in 1995 Premiul Reginei pentru realizari in industria de export. In acelasi an, Muzeul de Design din Londra a deschis prima expozitie retrospectiva cu lucrarile sale, realizate pe parcursul a 25 de ani de activitate, iar in anul 2000 a fost numit cavaler de catre Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.  
   
Cu o afacere evaluata la 325 de milioane de lire sterline, designer-ul este adeptul muncii, sustinand cu foarte mult pragmatism ca secretul succesului este sa ai mereu picioarele pe pamant. Prima regula este sa stii care iti este tinta, iar a doua ca intre bunul gust si prostul gust este o linie foarte subtire. Umorul britanic, stilul si traditia i-au sustinut demersurile creative la fel ca si clasicul si inovatia. In 2001 a lansat cartea „Iti poti gasi inspiratia in orice”, nu este de mirare ca a realizat editii limitate ale sticlei de apa Evian, a masinii britanice Minie Cooper, a creat o linie de tricouri pentru David Bowie, a reimaginat clasica lampa britanica Anglepoise, aparatul audio Lasonic 931 si a avut colaborari cu brand-ul de mobila Capellini, Burton (snowboard-uri), Mercian (biciclete) si motocicletele Triumph.
Pasionat de ciclism si in general de sport, Paul Smith a creat haine pentru sportivii olimpici Sir Chris Hoy si Bradley Wiggins, s-a asociat cu brand-ul de haine Rapha pentru a celebra startul Tour de France la Londra (in 2007), o linie de accesorii (portofele, butoni, ochelari de soare, bagaje de mana si ceasuri) pentru echipa de fotbal a Marii Britanii, dar si costume pentru echipa de fotbal Machester United.

In ciuda averii sale, Paul Smith vorbeste cu detasare de factorul financiar „obsesia atingerii unui status social, a averii si a puterii  nu face decat sa iti murdareasca reputatia cu noroi. Sfatul meu pentru tineri este sa ia viata usor. Viata este o bucurie. Nu trebuie sa devii faimos si bogat peste noapte. Creste treste treptat si vei avea o viata minunata”, spune Paul Smith care este renumit pentru pasiunea sa de a colectiona obiecte  (carti, albume de arta, cartonase sportive, jucarii si alte obiecte pe care i le trimit fani din intreaga lume)  la subsolul casei sale intr-un spatiu numit Department of Silly.

Foto: PR
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod