Despre cei care pleacă. După Revoluţia din '89 au fost mulţi, tot mai mulţi, deşi nu am niciun moment senzaţia că suntem cu mult mai puţini. Au plecat cei mai buni dintre noi, au plecat şi cei mai răi, unii s-au întors deşi au plecat pentru totdeauna, alţii s-au adaptat şi unii visează să se întoarcă la fel de mult cum visau să plece.
Fiecare dintre noi, atât cei rămaşi, cât şi cei plecaţi îşi pun întrebări dacă au luat decizia corectă. Se scriu bloguri, se comentează, se argumentează într-o direcţie sau alta.
Din păcate, se pare că nimeni nu are răspunsul perfect.Ciudat e că de două generaţii, creştem într-un fel în care plecarea e văzută ca o nouă şansă, ca o posibilitate de a ţi se ierta toate păcatele, iar plecarea spre o nouă lume e un drum spre izbăvire.
Cât de comod e să creşti, să te educi şi să lucrezi cu o astfel de speranţă. În România, până la 50 de ani, nimic nu e pierdut. Cumva o poţi lua de la început pe o altă planetă unde totul e perfect şi dacă nu e, sunt mult mai multe avantaje.
De multe ori mi-am zis că e foarte trist să te naşti francez, englez sau american.
Nu ai şansa de a pleca spre o lume mai bună, nu ai şansa să o iei de la început. Pentru ei, chiar dacă se mută într-o altă ţară, un alt continent, călătoria nu e o izbăvire. Vin dintr-o ţară dezvoltată, iar mai binele nu există, doar mai răul. De exemplu, dacă decid să se mute în România, în Rusia, în Vietnam.Din punct de vedere material nu cred că se poate face o comparaţie între, să zicem, România şi Canada. E clar că pe orice palier de muncă vei fi mai bine plătit acolo decât aici.
Neliniştea începe atunci când cel plecat realizează că nu există o lume perfectă. Unii, cei mai puternici, n-au nicio treabă. Au plecat, ştiind acest lucru. Se acomodează şi gata, dar alţii nu reuşesc.Personal, cred că atât cei care pleacă, dar şi mulţi dintre cei care rămân fac două mari greşeli - leagă banii de fericirea personală şi consideră că pot deveni mai buni doar mutându-se într-o altă ţară. Discuţiile despre emigrare nu se vor termina multă vreme de aici încolo, dar, de la un moment dat, nu vor mai reprezenta un interes major pentru ceilalţi pentru că, pur şi simplu, această decizie nu va mai fi una de viaţă şi de moarte, ci doar o decizie personală.
Şi nu va mai exista izbăvire. Deja se simte asta în atmosferă!
Posteaza comentariu