În această vară, în data de şase iulie, dacă totul e în regulă, voi lua startul în prima mea competiţie de Ironman. Concursul se va desfăşura la Frankfurt, fiind şi Campionatul European. N-am scris prea mult despre acest vis al meu, acela de a trece linia de sosire în cea mai dură competiţie de o zi, aceea în care trebuie să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 şi să alergi un maraton (42,195 kilometri) pentru că antrenamentul e destul de greu.
Am 46 de ani şi din 2007 am decis să-mi schimb stilul de viaţă. De atunci am alergat 11 curse de maraton şi câteva de semimaraton, am terminat cursa de Half Ironman de la Oradea (1,9 kilometri înot, 90 de bicicletă şi 21 de kilometri alergare).
Despre toate aceste evenimente păstrez amintiri unice. Mi-e foarte greu să explic de ce fac asta. Pentru cineva care nu e acomodat cu efortul, aceste cifre pot părea halucinante, dar, acum, ajuns în a 15-a săptămână de antrenament pentru Ironman (din 20) pot să spun că mă simt ok. Totuşi, mi-e greu să explic de ce-o fac. Nu mi-am propus să slăbesc, deşi am slăbit. Nu mi-am propus să trăiesc o sută de ani, nu mi-am propus să arăt mai bine, am doar o dorinţă puternică să fiu în formă. Prea mulţi oameni bolnavi în jurul meu. Nu vreau să obosesc când urc scările. Vreau să-mi pot lua copilul în braţe şi vreau, din tot sufletul, să nu fiu o povară pentru ceilalţi.În fiecare zi îmi spun însă că nu totul depinde de mine. Şi e adevărat. Dar sportul m-a educat în aceşti şapte ani. M-a făcut mai bun.
Trebuie să-i anunţ pe cei care nu fac mişcare din lipsă de timp că nu e decât o scuză. Sportul ar trebui să facă parte din viaţa noastră. Când m-am uitat pe programul de antrenament pentru Ironman cu două ore de tras pe zi în timpul săptămânii şi cu patru-cinci ore în weekend, am spus că e imposibil.
Dar, încet, încet am reuşit şi asta fără să-mi sacrific jobul sau familia. M-am trezit cu o oră mai devreme, am mai renunţat la filme sau la ieşiri în oraş, doar e vorba despre un antrenament pentru proba probelor. Aşa că meriă sacrificiul.Sportul nu e prea popular în România, dar lucrurile încep să se schimbe. Din ce în ce mai mulţi oameni fac mişcare în timpul liber. Sunt campionate de fotbal pentru amatori şi seniori, curse de biciclete, maratoane, curse de triatlon. Weekendurile sunt pline de evenimente. Din păcate, şcoala nu are o abordare clară în ce priveşte mişcarea şi e orientată în continuare pe performanţa teoretică, neglijând aspectele practice ale vieţii.
Acesta e motivul pentru care generează atâţia inadaptaţi.Sportul ne ajută să facem pace cu noi înşine. Ne ajută să ne descoperim limitele şi să-i înţelegem pe cei din jur. Lumea nu e atât de complicată. Oare de ce o complicăm?
Posteaza comentariu