De ce e grea meseria de părinte? Câteva gânduri la o serbare pe caniculă

De câte ori mă duc la o serbare şcolară a fiicei mele mă simt precum Moromete în scena descrisă genial de Marin Preda cu finalul şcolii în care Niculae leşină în timp ce recită o poezie.

De câte ori mă duc la o serbare şcolară a fiicei mele mă simt precum Moromete în scena descrisă genial de Marin Preda cu finalul şcolii în care Niculae leşină în timp ce recită o poezie.

Astăzi e ultima zi de şcoală. Fiica mea a terminat clasa întâi şi a avut serbare. Acolo, printre părinţi, m-am simţit emoţionat şi stânjenit. Aş fi vrut să-i spun cât de mândru sunt de ea, cât de fericit mă face cu pofta ei de viaţă, cu zâmbetul ei , cu plăcerea cu care aleargă şi uşurinţa cu care comunică.

Dar nu pot să-i spun toate astea. Mă gândesc la faptul că nu e nimic mai greu şi nimic mai plin de satisfacţii ca ”meseria” de părinte.

E greu pentru că te obligă să te gândeşti la viitor, să cauţi soluţii pentru a-i asigura copilului hrană, protecţie, acces la educaţie. E greu pentru că trebuie să iei decizii despre care habar n-ai dacă sunt bune sau greşite.  E greu pentru că îţi dai seama că lumea se schimbă şi că, din când în când, ar fi nevoie de puteri supranaturale pentru a vedea viitorul.

Stau în curtea şcolii şi transpir în căldura apăsătoare.

Mă gândesc la faptul că fiica mea a învăţat să citească, mă gândesc că a făcut primul pas într-o mare aventură  care e viaţa.

Deşi, ca orice părinte, mi-aş dori să fie cea mai frumoasă, cea mai inteligentă, cea mai harnică, ştiu că e doar o dorinţă. Nu pot decât să-i spun ceea ce cred că e bine, iar ceea ce-i spun e doar opinia mea, de fapt, va evolua în funcţie de mulţi alţi factori asupra cărora n-am nicio putere. Abia reuşesc să-i închid din când în când televizorul.

Deşi suntem văzuţi de copii ca nişte eroi, de fapt ar fi îngroziţi să descopere cât de neajutoraţi, nesiguri şi plini de gânduri negre suntem.

De fapt, acesta e farmecul vieţii, oamenii pe care ne bazăm, la rândul lor, au slăbiciuni şi se bazează pe alţii.

Ştiu că fiica mea va avea propriul drum în viaţă şi nu vreau s-o influenţez prea mult, dar voi face tot ce-mi stă în putere s-o ajut să descopere frumuseţea lumii, să-şi iubească semenii şi să-şi găsească pasiunea. Doar oamenii care au o pasiune sunt cu adevărat fericiţi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod