De ce cred femeile că bărbaţii se pricep să repare tot ce nu funcţionează în lumea din jur? E un mister. Nu am fost niciodată priceput la reparat, dar, după ce m-am însurat am început să colecţionez truse de scule de la magazinele de casă şi grădină. Mi-am dat seama că nu am nicio şansă. Ori repar, ori îi plătesc pe alţii s-o facă.
Dacă se arde un bec, trebuie să fiu pregătit. Dacă se înfundă un calorifer, dacă nu curge apa la baie sau la bucătărie, trebuie să intervin.
Scuza că nu mă pricep, nu ţine. E cumva un mesaj subtil al naturii, o condiţionare că suntem obligaţi să reuşim, dacă nu, să ne simţim mizerabil.Îmi amintesc de perioada adolescenţei, eram efectiv terorizat atunci când ieşeam cu o fată că voi fi supus unei examen amănunţit şi voi rata. Mă temeam că n-o să găsesc bilete la filmul pe care dorea să-l vadă. În realitate, nu găseam, dar noroc cu bişniţarii. Exista o soluţie. Mă temeam că n-o să fie mese libere la cofetăria Scala, că amandinele s-au epuizt, că n-o să ne putem urca în autobuz.
Aveam senzaţia că întâlnirea cu o fată e un test dur de evaluare a capacităţilor mele masculine. Poate că aşa şi era, dar, acum după atâţia ani, ştiu că femeile nu sunt atât de pretenţioase. Ele cred cu sinceritate că noi suntem programaţi să reparăm şi să rezolvăm tot. Nu ne supun la atâtea cazne pentru că au gena sadismului, nu, doar sunt convinse că acesta e rolul nostru pe lume - să mutăm bibloteca prin casă o dătă la două săptămâni, să ridicăm patul ca să poată da cu aspiratorul, să ducem gunoiul, să cărăm sacoşele de la supermarket, să despachetăm jucăriile copiilor, să asamblăm scaunele de la Ikea, să găsim o soluţie şi să închidem portbagajul chiar dacă valizele, genţile şi sacii cu care plecăm în concediu abia ar încăpea într-o dubă de marfă.Mi-a luat vreo două decenii să nu mă mai stresez atunci când o femeie mă priveşte cu dragoste şi-mi spune că din nou caloriferul din sufragerie nu încălzeşte.
Acum, pot să şi amân treaba câteva zile, dar nu la infinit.
Posteaza comentariu