La olimpiada ce abia s-a încheiat, reprezentanţii României au luat nouă medalii. Optimiştii ar spune: bine că le-am luat şi pe astea, pesimiştii, că sportul românesc se prăbuşeşte. Şi unii şi ceilalţi au dreptate.
Cei din conducerea sportului caută soluţii, dar ca oameni ai sistemului nu vor vedea decât unele de strictă organizare, de mărire a fondurilor şi de optimizare a investiţiilor din banii publici. Dar, de fapt, să creezi un campion înseamnă un proces mult mai sofisticat ce nu ţine numai de un număr de decizii birocratice.
Un campion e rezultatul fericit al unei comunităţi pasionate de ceva anume.
Adică, de exemplu, comunitatea oamenilor pasionaţi să sară cât mai sus cu prăjina. Un campion olimpic la această disciplină are în spate foşti campioni, cel puţin un antrenor priceput, o echipă de alţi sportivi cu care participă la concursuri, experţi în medicină sportivă, în nutriţie, în psihologie şi e indicat să existe şi o persoană care se pricepe la cifre, care strânge şi analizează toate cifrele care apar în acest domeniu pe tot globul. Un campion mai are nevoie de motivare, inspiraţie, perspectivă, tensiune, concentrare, relaxare, masaj şi echilibru. Tot acest conlomerat de interese şi obiective trebuie pus într-un context favorabil competiţiilor sportive. Pare complicat ceea ce spun, dar, pe scurt, nu poţi fi campion la săritura în înălţime într-o ţară în care oamenii nu dau doi bani pe acest sport, nu se organizează concursuri de acest gen şi faptul că eşti săritor cu prăjină nu valorează nimic.Aici e problema sportului românesc. Nu mai poate produce campioni pentru că românii nu iubesc şi nu respectă sportul. Nu respectă nici măcar fotbalul, cel mai popular sport. Fotbalul din România nu e decât un reality show perpetuu în care fotbaliştii au roluri secundare, primadonele fiind oameni care nu fac nimic şi vorbesc toată ziua prostii cum ar fi Gigi Becali, Mitică Dragomir, George Copos şi alţi finanţatori bufoni.
Orice am face, atâta vreme cât copiii noştri nu fac sport la şcoală, nu fac parte din cluburi, nu au propriile competiţii, nu se întrec între ei în probe sportive, nu au ambiţii fizice de niciun fel, nu vom mai avea campioni.
Atâta timp cât o întreagă naţiune nu priveşte sportul decât ca pe un efort inutil şi nu-i înţelege efectele magice pentru individ şi pentru societate nu se poate ajunge la performanţă.Într-o societate liberă, sportul nu mai reprezintă o armă ideologică cum era pentru comunişti în perioada Războiului rece. Priviţi că singura mare putere, China, care foloseşte sportul ca pe o armă politică nu reuşeşte să treacă de SUA, o naţiune pentru care sportul e o mare pasiune.
Posteaza comentariu