Acces Direct, o scurtătură imorală. De ce a reacţionat publicul?

În această săptămână a avut loc o dezbatere naţională despre grotescul de la emisiunea ”Acces Direct”, realizată de Simona Gherghe şi difuzată de Antena 1. Ioana Tufaru, fiica artistei

În această săptămână a avut loc o dezbatere naţională despre grotescul de la emisiunea ”Acces Direct”, realizată de Simona Gherghe şi difuzată de Antena 1. Ioana Tufaru, fiica artistei Anda Călugăreanu decedată în 1992 la vârsta de 46 de ani, a fost certată în direct, luată peste picior de Adriana Bahmuţeanu şi realizatoarea emisiunii pentru faptul că e ”neîngrijită”.

Publicul a reacţionat dur şi s-a plâns de prestaţia celor două vedete TV. Acesta e pragul de jos la care au ajuns emisiunile de pe canalele naţionale. Se duce o bătălie surdă pentru audienţă în care se folosesc orice mijloace pentru a ţintui telespectatorii în fotolii.

Am ajuns în punctul în care mercantilismul a distrus valorile sociale.

Am ajuns în punctul în care societatea civilă a început să reacţioneze. Cumva, oamenii s-au săturat de agresivitatea promovată pe micile ecrane. Pentru prima dată, telespectatorii se simt ei înşişi ameninţaţi de poziţia dominantă a unei staţii TV sau a alteia. Mesajul subtil al acestei reacţii: ”fiecare dintre noi poate ajunge într-o situaţie în care e lipsit de apărare în faţa agresivităţii TV. Ne-am săturat!”

Sunt sigur că în cel mult un an emisiunile TV vor arăta cu totul altfel şi vom scăpa de mizeria de acum. Dacă, întâmplător, vă aflaţi într-o ţară din Occident, daţi drumul la televizor.

Veţi observa că emisiunile de acolo nu au nimic grotesc. Nu se urlă în studio, nu se ţipă, nu se plânge. Sunt anumite show-uri care exploatează sentimentele telespectatorilor, dar fără a se trece în zona grotescului. La noi e o hărmălaie de nedescris - de la emisiunile de divertisment, până la cele de sport, toată lumea se ceartă cu toată lumea. Ce avem de împărţit?

Undeva, pe parcurs, emisiunile TV, majoritatea lor, au renunţat la principiile fundamentale - acela de a informa şi de a relaxa. Totul s-a transformat în război, iar oamenii sunt răniţi, suferă.

Această criză TV are legătură cu continua scădere a audienţelor emisiunilor.

Proprietarii vor să-şi mărească profiturile sau să le păstreze în timp ce oamenii, încet, încet, au început să aibă acces la noi formule de a-şi petrece timpul liber. Pentru a-i opri să migreze, producătorii, la presiunea acţionariatului, au ales calea circului. Dar circul continuu oboseşte, iar diminuarea audienţei nu poate fi oprită. Asta se întâmplă pentru că ”şmecheria românească” ne învaţă să căutăm tot timpul scurtături pentru a ne atinge obiectivele, să facem orice, numai ce e natural şi firesc, nu. Până la urmă, realizăm că scurtătura nu duce decât în prăpastie.

Asta s-a întâmplat şi cu emisiunea ”Acces Direct”.

S-a încărcat cu o povară care o va scufunda în scurt timp.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod