Premieră în tenisul românesc: Simona Halep este numărul 1 mondial în topul WTA!

de Georgiana Dorobanţu, 7 Octombrie 2017

Simona Halep este prima sportivă din România care urcă pe primul loc în topul WTA, după un meci contra letonei Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing.
Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.

"Vă mulțumesc pentru sprijinul din această săptămână. Mulțumesc, China! Le mulțumesc și familiei și celor de acasă, echipei, care sunt alături de mine. A fost un turneu foarte bun, în care am reușit să o înving și pe Maria Sharapova. Sunt foarte emoționată și foarte bucuroasă pentru această performanță", a declarat Simona Halep la finalul meciului, potrivit digi24.ro.

WTA publică pe Twitter o captură cu momentul în care Simona Halep a câștigat meciul și și-a dat seama că va fi numărul 1 mondial, făcând referire la celelalte două încercări eșuate ale Simonei de a urca pe primul loc. 


Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod