Loalwa Braz Vieira, interpreta melodiei “Lambada” a fost găsită carbonizată în propria mașină

În urmă cu numai câteva ore, interpreta faimosului hit cunoscut în întreaga lume, “Lambada”, în vârstă de 63 de ani, a avut parte de o moarte tragică.
Artista a fost găsită carbonizată în propria mașină, la Saquerema, în regiunea Rio de Janeiro. Autoturismul se afla în apropierea casei acesteia.
 
Se pare că o echipă de pompieri a fost chemată pentru a stinge un incendiu la mansarda unui han în jurul orei 03:50. Aceeași echipă a intervenit două ore mai târziu pentru a stinge flăcările unui autoturism Honda Civic, în care a fost găsit trupul artistei.
 
Poliția locală a confirmat decesul cântăreței, însă nu au fost publicate toate datele evenimentului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, iar autoritățile au demarat o anchetă.
 
 
Solista s-a născut în Rio de Janeiro, tatăl ei fiind șeful unei orchestre de muzică tradițională braziliană, iar mama era pianistă.
 
În 1985 a devenit solista trupei Kaoma, iar doi ani mai târziu au devenit faimoși în întreaga lume datorită hiturilor precum „Chorando Se Foi (Lambada)“, „Dançando Lambada“ şi „Lambamor“.
Lambada este cel mai cunoscut hit brazilian al tuturor timpurilor, iar videoclipul, în care apare și frumoasa cântăreață, a fost filmat pe insula Tago Mago, aflată în Marea Mediterană, dar și în Bahia, Brazilia.
 
În total, grupul Kaoma a vândut peste 25 de milioane de discuri în întreaga lume.
Cosmina Kovács
Cosmina Kovács
20 Ianuarie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod