Cu o lună înainte să moară, Mădălina Manole lua steroizi

Un alt detaliu şocant iese la iveală despre împrejurările în care "Fata cu părul de foc" şi-a pus capăt zilelor. Cu o lună înaintea decesului, Mădălina Manole avea în corp steroizi anabolizanţi, reiese dintr-o fişă medicală, care a fost ataşată în dosarul "Mădălina Manole - moarte suspectă".
Un alt detaliu şocant iese la iveală despre împrejurările în care "Fata cu părul de foc" şi-a pus capăt zilelor. Cu o lună înaintea decesului, Mădălina Manole avea în corp steroizi anabolizanţi, reiese dintr-o fişă medicală, care a fost ataşată în dosarul "Mădălina Manole - moarte suspectă", potrivit ziarului Ring.

Descoperirea a fost făcută în urma unor analize pe care Mădălina Manole le-a făcut când a fost internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la Secţia ATI II Toxicologie, pe 17 iunie 2010, cu o lună înainte să moară. Atunci, pe fişa ei medicală se infirmă aşa-zisa tentativă de sinucidere prin diagnosticul „Supradozaj acetaminofen neconfirmat toxicologic” şi se preciza la rubrica „Examen toxicologic urină” că există steroizi anabolizanţi în corpul artistei.

De ce este acest detaliu atât de important în cazul morţii "Fetei cu părul de foc"? Pentru că steroizii dau oscilaţii ale stării sufleteşti.

„Steroizii anabolizanţi sunt derivaţi sintetici care favorizează arderea grăsimilor, cu efecte asemănătoare hormonului sexual masculin, testosteronul.
Oamenii recurg la preparate cu steroizi din dorinţa de a slăbi, de a-şi menţine silueta sau de a mări masa musculară. Cine ia steroizi mult timp se expune unor efecte nedorite psihologic şi comportamental: oscilaţii ale stării sufleteşti, agresivitate, nervozitate, iritabilitate, manie, depresie, modificări semnificative ale profilului personalităţii pacientului”, au precizat surse medicale pentru ziarul Ring.

Artista Mădălina Manole a fost găsită moartă pe 14 iulie 2010, în locuinţa sa din Otopeni, de către soţul ei, Mircea Petru, în ziua în care aceasta ar fi împlinit 43 de ani. Procurorii au confirmat ipoteza sinuciderii şi s-a dovedit că artista a înghiţit voluntar 400 de mililitri de Furadan, iar probele găsite ulterior demonstrează că Mădălina Manole şi-a pregătit moartea.
Fata cu părul de foc avea un copil mic, de un an, pe care şi-l dorise foarte mult. Ştirea morţii sale a bulversat lumea artistică şi a iscat un adevărat circ mediatic între soţul Mădălinei şi părinţii acesteia.

Ion Manole, tatăl artistei, a fost cel care a declanşat scandalul, spunând că ginerele său nu s-a interesat să-i aducă soţiei sale un medic, preferând să "ia calea vracilor". Plecând de aici, drumul până la judecătorie a fost ca şi bătătorit. Ei şi-au angajat o avocată, în persoana cunoscutei Beatrice Comaniceanu cu gândul de a cere în instanţă atât custodia copilului, cât şi casa din Otopeni.

La acea vreme Petru Mircea declara la Stirile Pro TV.ro că aşa zisul interes pe care-l au socrii lui vizavi de copilul Petru Jr.
(fiul Mădălinei şi al lui Mircea) nu este, de fapt, decât o cale prin care pot ajunge la averea artistei. O săptămână mai târziu părinţii Mădălinei au renunţat la procesul pe care urmau să-l înceapa la Judecătoria Buftea pentru a obţine custodia nepoţelului lor, Petru.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod