Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami

Jucătoarea de tenis, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open.

Partida a durat o oră şi 31 de minute şi, la finalul întâlnirii, Halep a obţinut a 13-a victorie consecutivă în circuitul WTA.

Anterior, Halep, 23 de ani, şi Pennetta, 33 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-a impus sportiva italiană. Ultimul lor meci a fost la ediţia 2013 a US Open, în faza optimilor de finală, iar scorul a fost de 6-2, 7-6 (3).

Simona Halep le-a explicat fanilor prezenţi pe arena centrală a complexului de tenis din Crandon Park ce s-a schimbat în evoluţia ei de la ultima întâlnire cu Flavia Pennetta, din 2013, precizând că acum este mai agresivă, are mai multă încredere şi crede că poate câştiga fiecare meci.

112mii de dolari este valoarea premiului acordat pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Miami
"A fost un meci foarte greu, ea este o mare jucătoare.
În al doilea set, am fost condusă cu 2-5 şi mi-am spus că joc slab, sunt foarte nervoasă şi trebuie să-mi relaxez corpul. Am intrat pe teren mai agresivă şi am lovit mingea mai adânc. Am încercat totul şi în final am câştigat. Sunt foarte fericită. Mi-aduc aminte un meci împotriva ei, la US Open, când m-a învins în turul al patrulea. Am fost foarte dezamăgită că am pierdut acel meci. Este o jucătoare dificilă, loveşte puternic şi e greu să joci împotriva ei. Aunci eram mai mult în spatele terenului, acum sunt mult mai agresivă, am mai multă încredere şi cred că am şanse la fiecare meci. Lupt şi vreu să câştig fiecare meci"
, a declarat Halep.

Luni seară, la Miami (marţi dimineaţă, în România), spectatorii prezenţi pe arena centrală din complexul Crandon Park, printre care s-au aflat numeroşi români, au avut parte de un tenis de înaltă ţinută, practicat de două jucătoare cu puţine slăbiciuni, notează Mediafax.
Ele au făcut spectacol, au lovit puternic, au jucat puncte cu schimburi lungi de mingi şi au făcut risipă de energie. Simona Halep a început mai bine, Pannetta a echilibrat jocul în setul al doilea, în care a condus cu 5-2, dar tot românca a avut finalul, cu cinci ghemuri câştigate la rând.

Pennetta a dat înălţime la mingile trimise către linia de fund, la fel cum a făcut-o Jelena Jankovici în finala de la Indian Wells, incomodând-o vizibil pe Halep. Sportiva română a gestionat mai bine aceste situaţii şi adversara nu a putut profita. Italianca a jucat pe lovitura de dreapta a rivalei, mai puţin precisă la ultimele meciuri, însă la această partidă "forehand-ul" nu a trădat-o pe Halep.

Meciul a început echilibrat, cele două jucătoare fructificându-şi serviciul până la 3-2 pentru Halep.
Sportiva din Constanţa a obţinut un break la acest scor, suficient pentru a câştiga primul set, cu 6-3, după 40 de minute.

În setul al doilea, Pennetta s-a distanţat la 2-0, după un break reuşit în ghemul al doilea. Au urmat alte patru ghemuri în care fiecare jucătoare a câştigat pe serviciul adversarei şi scorul a ajuns la 4-2 pentru sportiva din Italia, care a făcut apoi 5-2. De la acest scor, Halep a pus în scenă una dintre revenirile ei de excepţie. Ea şi-a luat serviciul, apoi Pennetta a servit pentru câştigarea setului, la 5-3. La 30-15 pentru italiancă, arbitrul de scaun Kader Nouni a avut o intervenţie care probabil a schimbat soarta setului. Francezul nu a fost de acord cu o minge strigată aut de un arbitru de linie, iar reluarea prin "hawk-eye" i-a dat dreptate.
Mingea a fost bună şi scorul a devenit 30-30, în loc de 40-15 pentru Pennetta. Jucătoarea de 33 de ani şi-a pierdut încrederea şi şi-a cedat serviciul, iar Halep a simţit că este momentul să se desprindă decisiv. Românca a câştigat şi următoarele trei ghemuri, printre care un break la 5-5, şi a încheiat setul, cu 7-5, şi meciul după 91 de minute.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod