Şcoala începe luni, iar vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână

Noul an şcolar începe luni şi cuprinde o vacanţă de iarnă de trei săptămâni în loc de două şi una de vară care se încheie pe 11 septembrie, astfel că anul şcolar 2016-2017 nu va începe cu o săptămână mai devreme, aşa cum solicitase Consiliul Naţional al Elevilor şi cum prevedea structura anterioară.

Structura anului şcolar 2015 - 2016, stabilită în luna iulie printr-un ordin de ministru, a fost modificată pe 31 august, printr-un nou ordin, publicat joi în Monitorul Oficial şi citat de Mediafax.

Potrivit actului normativ, elevii vor avea vacanţa de iarnă între 19 decembrie şi 10 ianuarie, şi nu până la 3 ianuarie, cum prevedea structura aprobată anterior.

O altă diferenţă este aceea că vacanţa de vară nu se mai termină pe 4 septembrie, pentru ca anul şcolar 2015 - 2016 să înceapă cu o săptămână mai devreme, ci pe 11 septembrie.

Consiliul Naţional al Elevilor îi solicitase ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu ca şcoala să înceapă şi să se termine cu o săptămână mai devreme, în anul şcolar 2015 - 2016, "luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung si scăderea interesului cadrelor didactice şi elevilor la sfârşitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalureat cu perioada de predare".

Cîmpeanu declara, la sfârşitul lunii iunie, că ia în calcul propunerea, dar pentru anul şcolar 2016 - 2017, fiind prea târziu să se facă modificarea în această toamnă.

Structura anului şcolar aprobată în iulie prevedea ca vacanţa de vară să se încheie pe 4 septembrie, astfel că următorul an şcolar începea cu o săptămână mai devreme.

Prevederea nu a fost însă menţinută în structura aprobată în 31 august.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod