Regulile bunelor maniere: ce să nu faci la piscină

Îți place să înoți indiferent de anotimp? Iar acum, ai un motiv în plus pentru a merge la piscină: temperaturile ridicate. Însă, pe lângă distracția și relaxarea de care ai parte la piscină, există și câteva lucruri pe care nu ar trebui să le faci, lucruri care țin de bunele maniere. Iată despre ce este vorba!
Ce ar trebui să eviți să faci la piscină?

1. Nu anunța că ai nevoie la toaletă


Multe persoane uită că piscina nu este toaleta lor. Nu este un secret. Iar dacă ai impresia că înoți într-o apă foarte curată, s-ar putea să te înșeli, mai ales dacă sunt și copii prin preajmă. Și nu ai vrea să auzi când cineva din piscină zice cu voce tare că are nevoie la toaletă și totuși nu iese din piscină. În plus, nu trebuie să faci aceleași lucruri precum ceilalți. Ieși din piscină și folosește o toaletă destinată acestui fel de activități.
Și nu anunța pe nimeni înainte.

2. Nu te întoarce la mijlocul bazinului


La fel ca în cazul condusului, mersului pe jos sau vieții în general, respectarea regulilor de circulație face întotdeauna ca lucrurile să meargă mai ușor pentru toate persoanele implicate. Cu alte cuvinte, există mai puține coliziuni cu ceilalți. Înotul, deși nu dispune de semne reflectorizante și amenzi de trafic, are un set propriu de obiceiuri specifice. De aceea, este important să nu îi incomodezi pe ceilalți înotători, mai ales dacă te răzgândești la mijlocul bazinului și vrei să te întorci prin drumul altor persoane.

3. Dă-te la o parte dacă ai obosit


Înotul nu este o activitate neapărat ușoară. Este plăcută, dar te lasă fără energie.
Dacă ai de gând să stai în mijlocul bazinului pentru că ai o crampă musculară, pentru că vrei să-ți ajustezi ochelarii de înot sau pentru că pur și simplu vrei să te relaxezi, nu o face. Dă-te la o parte, într-un colț al bazinului sau al piscinei, astfel încât celelalte persoane care înoată să își poată continua activitatea fără obstacole.

4. Nu împinge persoanele care înoată mai încet decât tine


Întotdeauna vor exista înotători mai rapizi și înotători mai lenți. Însă este normal și politicos să îi lași pe ceilalți să înoate în ritmul lor și să nu încerci să le tai calea sau, și mai rău, să îi împingi din drumul tău, doar pentru că ți se pare că reprezintă un obstacol.
Încearcă să-ți imaginezi cum te-ai simți și tu în această situație, dacă altcineva s-ar comporta astfel. Nu ți-ar conveni, nu?
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod