Pungile din silicon îți păstrează alimentele proaspete: Le poți folosi și în cuptorul cu microunde

Caserolele voluminoase și uneori greu de folosit ar putea fi date uitării cu un nou mod de a păstra alimentele proaspete, mai practic și mai eficient.

Gama de recipiente Zip Top, realizate din silicon, poate fi folosită și pentru a încălzi hrana în cuptorul cu microunde, în vreme ce caserolele clasice, fabricate din plastic obținut prin prelucrearea petrolului, eliberează substanțe nocive la temperaturi ridicate. Totodată, pot fi curățate fără probleme în mașina de spălat vase. Pungile din silicon au o durată de exploatare mai mare și poți să păstezi orice în ele.

Ideea a pornit de la necesitatea înlocuirii pungilor din plastic și a caserolelor reutilizabile, folosite de toate familiile în fiecare zi pentru a păstra și transporta alimente, relatează agenția de presă Ferrari.



Produsele Silicone Zip Top au un design flexibil și un fund plat, care le permite să stea pe masă sau pe alte suprafețe, dar și un sistem de închidere ermetică foarte simplu, cunoscuta bandă zip-to-seal. Siliconul platinum folosit pentru pungile din această gamă le face practic indestructibile, susțin producătorii.

Recipientele Zip Top pot fi folosite pentru păstrarea lichidelor, dar și a conținutului solid, în frigider sau în cuptor, iar siliconul este ușor de spălat, nu miroase și nu se pătează. Mecanismul de închidere evită orice contact cu aerul, facilitând păstrarea îndelungată a alimentelor proaspete, precum legume, fructe, verdeață sau chiar lapte, relatează agenția citată.

Avantajul acestor recipente este că nu sunt toxice, nu se sparg și au opt forme diferite pentru multiple utilizări.
Multe dintre ele încap în spațiile destinate paharelor și sticlelor din mașină.

Recipientele pot fi folosite timp de mai mulți ani, chiar decenii, spun producătorii. Ele sunt creația unei femei de afaceri și designer industral, Rebecca Finell. Ideea i-a venit când a clădit o firmă de produse pentru copii, numită Boon: "Am văzut primele pungi reutilizabile pentru prânz și pentru mâncarea copiilor. Am apreciat efortul de a crea ceva prietenos cu mediul, dar personal am considerat că fabricarea unor pungi din plastic părea cam nesanitară", a explicat ea.

Observând faptul că colțurile pungilor erau dificil de spălat și un loc potențial pentru dezvoltarea bacteriilor care puteau contamina mâncarea, Rebecca Finell s-a gândit că avea nevoie să aducă pe piață ceva superior.

"Știam că trebuia să oferim o soluție mai bună. Doream un design fără cute sau fisuri care s-ar fi deschis larg în mațina de spălat vase. Ideea mea nebunească a fost să creez un pahar sau un castron care să se închidă ermetic deasupra", a mai spus creatoarea acestor recipiente.

Siliconul a fost materialul perfect pentru că este sigur când se încălzește și nu conține plastic. Finell a reușit să obțină o finanțare de un milion de dolari din donațiile de pe platforma de crod funding Kickstarter, iar livrările vor începe de Anul Nou, anunță agenția Ferrari.

Recipientele au trei stiluri - veselă, pahar și pungă, de diferite mărimi.
Un set complet de opt piese va costa sub 100 de dolari în magazinele de retail.



Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod