PRO TV şi Ovidiu Anton îşi unesc forţele pentru a aduce Eurovision 2016 în România

În contextul evenimentelor recente legate de participarea României la Eurovision 2016, PRO TV şi Ovidiu Anton trimit o scrisoare deschisă către EBU, European Broadcasting Union, în care îi invită să îşi reconsidere decizia şi să caute alături de noi soluţiile pentru participarea lui Ovidiu Anton la concursul din Stockholm şi pentru a le aduce românilor Eurovision, la PRO TV.
"Respectăm decizia recentă luată de EBU în ceea ce priveşte acest subiect. Însă, credem că măsurile luate au un impact negativ asupra participantului, telespectatorilor şi României. Ovidiu şi echipa lui au investit multă energie şi timp pentru a se pregăti pentru acest eveniment, având susţinerea juriului şi românilor care l-au votat. Este nedrept să fie retras din competiţie în acest stadiu avansat, cu doar două săptămâni înainte de semifinale. Eurovision este perceput ca un eveniment important la nivel naţional, iar telespectatorii români nu ar trebui privaţi de oportunitatea de a-l vedea.
Astfel, excluderea lui Ovidiu este o pedeapsă acordată întregii ţări, nu unei televiziuni. Europa trebuie să fie unită, iar această competiţie este exemplul perfect.", a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

"În ultimii 6 ani am participat constant la Selecţia Naţională Eurovision cu dorinţa de a câştiga şi de a merge mai departe în finala internaţională, aşa încât sunt mai pregătit ca oricând să urc pe scena concursului. Am muncit mult în toţi aceşti ani şi mai ales în ultima perioadă, punând la punct un show cât mai bun pentru Stockholm.
Vreau să le mulţumesc încă o dată românilor pentru încrederea cu care m-au investit prin voturile lor, îmi doresc mult de tot să am ocazia să le pot demonstra că au avut dreptate. Le mulţumesc din suflet şi miilor de oameni care m-au susţinut în ultimele zile cu mesaje şi petiţii online, înseamnă enorm pentru mine. Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc PRO TV pentru această iniţiativă generoasă.", a declarat Ovidiu Anton, câştigătorul selecţiei naţionale Eurovision 2016.

"În calitatea noastră de post comercial de televiziune, ne dorim să colaborăm cu EBU pentru a susţine participarea lui Ovidiu în concurs şi difuzarea evenimentului în România.
Îi invităm pe organizatorii Eurovision să-şi reconsidere poziţia faţă de concurent şi să lansăm un dialog constructiv pentru a găsi soluţiile pentru participarea lui Ovidiu şi difuzarea anul acesta în parteneriat cu noi a evenimentului,", a continuat Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

PRO TV consideră că unul dintre obiectivele strategice EBU este de a pune membrii la baza activităţii lor, fiind uniţi de principii precum solidaritatea şi ambiţia de a servi unui scop comun pentru societate, de aceea credem cu tărie că împreună putem găsi o soluţie în această situaţie.

De asemenea, s-a lansat o petiţie online prin care îi rugăm pe oameni să îşi exprime solidaritatea faţă de Ovidiu şi să îi sprijine în parcursul către Eurovision 2016.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • xyz pe 27 Apr 2016, 23:48
    pai pai

    Iata grijile care ii framinta cu adevarat pe romanistanezi....

    0
    0

  • xyz pe 27 Apr 2016, 23:48
    pai pai

    Iata grijile care ii framinta cu adevarat pe romanistanezi....

    0
    0

  • George pe 27 Apr 2016, 17:56
    Pasărea mălai visează

    Să zicem că ajungi pe scena cu pricina. Apoi, toate declaraţile tale ( SĂ NU SPUI CĂ EŞTI CHIAR CONVINS ŞI CREZI, DAR...AŞA E JOCUL)se vor desumfla ca un balon înţepat. Bucură-te că nu mergi, rămâi cu CONVINGEREA că tu ai fi făcut minunea, dacă... Sau te pomeneşti că într-adevăr crezi că tu eşti creme de la creme a muzicii româneşti? Nu au reuşit Monica Anghel, Pual Seleş, Pavel Marcel. Chiar cântăreţul fără ouleţe în pantaloni care a fost înaintea PRIVIGHETOAREI GAY austriece, şi ăla era convins că va sparge inima târgului. Roagă-te să nu participi, aşa vei avea ocazia să spui nepoţilor că... minunea minunilor a începutului de secol...dar...

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod