Mesajul de ultimă oră al fiicei lui Cotabiță: "Suntem o echipă"

Cele trei fete ale artistului, mama și iubita acestuia îi sunt alături permanent, cu speranța că Gabriel Cotabiță își va reveni cât mai curând.
Aela, fiica cea maare a lui Cotabiţă, care care a transmis până acum mesajele din partea familiei, a publicat vineri pe Facebook un mesaj despre starea tatălui ei. Ea a precizat că speculațiile nu trebuie luate în seamă, și că ea și ceilalți membri ai familiei, dar și medicii, formează o echipă care luptă pentru viața lui Gabriel Cotabiţă.

"Mesajul acesta vine ca urmare a speculațiilor din ultimele zile și se adresează exclusiv fanilor, prietenilor și persoanelor dragi tatei care se îngrijorează.
Medicii care se ocupă în aceste momente delicate de tatăl nostru împreună cu noi toate reprezentăm o echipă. O echipă care este alături de el trup si suflet și care se ocupă constant de ameliorarea stării în care se află. Vă asigurăm că beneficiați de transparență în comunicarea evoluției stării de sănătate a tatălui nostru. Însă vă reamintim că atunci când va fi cazul de noi declarații oficiale, ele vor fi făcute de către singurele persoane abilitate: reprezentanții Spitalului Floreasca, cu acordul nostru"
, a scris Aela.


"Mulțumim celor care au înțeles și respectă în continuare dorința noastră de a gestiona situația curentă cu discreție, răbdare și în mod special cu o viziune pozitivă asupra prezentului și viitorului omului și artistului Gabriel Cotabiță", a mai scris fiica solistului.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod