Mama băiatului ucis de câini nu-şi revine din starea de şoc

Miercuri se împlinesc doi ani de la tragedia în care Ionuţ, un băieţel în vârstă de patru ani, a fost ucis de mai mulți maidanezi în Parcul Tei. Felicia Anghel încă nu poate depăși suferinţa îndurată.

"Nu vreau să mai merg niciodată în parcul acela. Nu vreau să mai trec pe acolo. Am fost doar atunci când s-a făcut reconstituirea morţii lui Ionuţ. M-a răscolit foarte tare. De atunci, evit, pe cât posibil, să mai ajung acolo", a povestit ea pentru ziarul Ring.

"Pe 18 august, Ionuţ ar fi împlinit şase ani. Anul acesta ar fi trebuit să meargă la şcoală, de mână cu frăţiorul său, care este deja în clasa a doua. Nu mai este posibil. Au trecut doi ani de când eu, tatăl lui, frăţiorul şi toată familia îi aprindem lumânări la mormânt în loc să-i aprindem lumânări pe tort.

E greu, e foarte greu fără Ionuţ", a mai spus femeia.

Cu lacrimi în ochi, ea a declarat că, din păcate, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult după tragedia petrecută: "Primim în continuare ameninţări. Din păcate, unele la fel de dure ca şi înainte. În Bucureşti se simt semne de schimbare după «Legea lui Ionuţ», dar în ţară încă sunt probleme mari cu aceşti maidanezi."

"Sperăm că se vor face lucruri bune. Trebuie făcut ceva ca pericolul să nu mai existe: pentru niciun om, pentru niciun copil din ţara noastră", a spus mama lui Ionuţ Anghel.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod