Incendiul din Colectiv. După viteza de propagare, e posibil ca buretele să fi avut urme de materiale inflamabile

Expertul arădean crede că e posibil ca buretele să fi avut urme de materiale inflamabile, astfel explicându-se viteza de propagare atât de rapidă a focului


"Despre cei doi solvenţi putem spune că fie a fost spălat cu ei buretele, fie că este rezultatul în urma arderii. Este un amestec foarte toxic în sine, de aceea au murit foarte mulţi . Au fost unele persoane care au ieşit afară din club, se simţeau bine, au intrat în club să ajute alţi oamni, dar nu s-au mai întors. Pentru că s-au intoxicat cu monoxid de carbon, care, aşa cum am spus, blochează hemoglobina şi mori fără simptome, pe loc", a afirmat Andronescu.

Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv spunea că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era "prea scump", el susţinând că o astfel de lucrare se face în mod normal "pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect", care însă nu a existat.

El preciza că tot tavanul a fost acoperit cu acel tip de material, care este rezistent doar la căldură, nu şi la foc.

"Ulterior, au pus ei, nu ştiu de unde, pe stâlpi (n.r.

- acelaşi material ca pe tavan). Am văzut nişte piramidal. Este ignifugat grad F, adică poate să stea la căldură - motoare, calorifere -, nu să îi dai foc. Şi cui îi dai varianta RF, aia ignifugată, este prea scumpă", spunea el, precizând că materialul ignifug este mai scump cam cu 35%.

Numărul persoanelor care au decedat în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 32, după ce marţi dimineaţă o altă tânără, în vârstă de 28 de ani, a murit la Spitalul "Sfântul Pantelimon".
Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod