Doliu în Grecia: Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani


Artistul elen s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

Informaţia despre decesul său a fost anunţată şi de jurnalistul Nikos Aliagas, pe platforma Twitter, luni dimineaţă. Nikos Aliagas este prezentatorul emisiunii de talente "Star Academy" difuzată în Franţa.

Potrivit Le Figaro, artistul a murit într-un spital din Atena în noaptea de sâmbătă spre duminică.

10ani a fost căsătorit artistul grec cu Pamela Rațiu
Cariera lui Demis Roussos, care a fost şi membru al grupului Aphrodite's Chid, a atins apogeul în anii 1980, notează agenția Mediafax. Cântăreţul grec s-a născut în Egipt, pe 15 iunie 1946, din părinţi greci expatriaţi. La începutul anilor 1960, familia a decis să se întoarcă în patria natală, unde tânărul Roussos, care a studiat trompeta şi a cântat în corul bisericii din Egipt, a început să cânte în trupe locale.

Una dintre acestea era Aphrodite's Child, care i-a inclus, de asemenea, pe Vangelis şi Lucas Sideras.

În anul 1969, trupa s-a destrămat, iar Demis Roussos a lansat primul său album solo intitulat "On the Greek Side of My Mind", iar în anii '70 a lansat o lungă serie de hituri precum "This Time It Isn't Au revoir", "Happy To Be On An Island In The Sun", "My Reason", "My Friend The Wind", "Velvet Mornings", "From Souvenir To Souvenir" şi "Goodbye My Love, Goodbye".

În 1978, cântăreţul s-a retras de pe scenă şi s-a dedicat familiei.
El a lansat albumul "The story of Demis Roussos" în 1985, după ce avionul în care călătorea a fost deturnat de terorişti, care l-au ţinut captiv în Beirut. De atunci, el a militat prin muzica sa pentru pace în lume şi protejarea mediului înconjurător.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod