Cristian Cioacă, acuzat de uciderea Elodiei. Procurorii cer arestarea lui

Poliţistul Cristian Cioacă a fost pus sub acuzare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută din august 2007, procurororii Parchetului instanţei supreme urmând să ceară arestarea lui preventivă pentru omor, a declarat miercuri pentru Mediafax avocata acestuia, Maria Vasii.

UPDATE. Cristian Cioacă a fost reţinut pentru 24 de ore după ce procurorii au adus noi probe împotriva acestuia în cazul uciderii Elodiei Ghinescu. El a fost adus în cătuşe la Parchet şi va fi prezentat la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Cristian Cioacă a fost reţinut pentru 24 de ore după ce procurorii au adus noi probe împotriva acestuia în cazul uciderii Elodiei Ghinescu.

Mai mult: Cioacă, acuzat de uciderea Elodiei - Ştiri interne | Libertatea.ro

Cristian Cioacă a fost reţinut pentru 24 de ore după ce procurorii au adus noi probe împotriva acestuia în cazul uciderii Elodiei Ghinescu.

Mai mult: Cioacă, acuzat de uciderea Elodiei - Ştiri interne | Libertatea.ro

 

Cristian Cioacă a fost dus, miercuri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi anunţat că a fost declanșată acţiunea penală în cazul lui, pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu.

Totodată, procurorul l-a informat pe Cristian Cioacă şi despre faptul că va cere instanţei arestarea lui preventivă, a spus avocata Maria Vasii.

"Nu a fost luată măsura de arestare preventivă, Cristian Cioacă este liber.

Aşteptam să fim chemaţi în instanţă", a precizat avocata Maria Vasii.

Aceasta a mai spus că nu ştie pe ce se bazează propunerea de arestare preventivă şi că va afla acest lucru când va ajunge în sala de judecată.

La rândul său, Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a spus că propunerea de arestare preventivă a lui Cristian Cioacă a fost făcută pentru acuzaţiile de omor calificat şi profanare de morminte, urmând ca dosarul să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de la domiciliu în noaptea de 29 spre 30 august 2007 şi de atunci trupul ei nu a mai fost găsit, soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă fiind principalul suspect în acest caz.

În 13 septembrie, procurorii au făcut percheziţii în apartamentul poliţistului Cristian Cioacă din municipiul Braşov, pe care acesta îl deţinea împreună cu fosta soţie Elodia Ghinescu, de unde au prelevat probe noi.

Cioacă a fost dus atunci la apartamentul său de pe strada Gloriei din cartierul Tractorul, unde se presupune că ar fi avut loc uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, în urmă cu cinci ani.

Procurorii au făcut percheziţii în apartament şi au preluat noi probe, în prezenţa lui Cioacă şi a avocatei sale, Maria Vasii.

Avocata a spus că procurorii au luat urme de pe perete, unde ar fi fost găsite pete de sânge "care pot fi urme de peste ani".

În 8 noiembrie 2011, avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, în urma unei sentinţe a Judecătoriei Braşov.

Avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, declara că data decesului Elodiei Ghinescu a fost stabilită pentru 30 august 2007.
Aceasta preciza că după ce decizia va deveni definitivă şi irevocabilă, se va putea cere trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă pentru omor.

Procurorii Parchetului instanţei supreme anunţau, în septembrie 2011, că aşteaptă hotărârea judecătorească de declarare a morţii Elodiei Ghinescu, în acest context analizându-se posibilitatea trimiterii în judecată a soţului acesteia, poliţitul Cristian Ciocă, principalul suspect în cazul dispariţiei avocatei braşovene.

Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind - potrivit acestuia - acela de a vedea cu ce bărbat conversa.

Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.
De altfel, instanţa supremă a reţinut infracţiunea de omor atunci când anchetatorii au propus arestarea poliţistului, însă, în lipsa cadavrului, judecătorii l-au eliberat.

Foto:  Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ALINA pe 4 Dec 2012, 16:40
    Ciudatilor, daca im permiteti....

    In primul rand , "domnul" Cioaca radea degajat la fiecare interviu legat de Elodia Ghinescu, nu parea deloc suparat, trist, nici macar deranjat de faptul ca sotia lui a disparut. "Fericirea" de pe chipul lui exprima liniste, reusita. Psihologi nu exista in cadrul politiei si/sau a procuraturii? De ce a trebuit sa treaca 5 ani pentru a fi gasit vinovat?? ROMANIA ....... e de ajuns de spus!

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod