Cod portocaliu şi galben de ninsori şi viscol. Cum va fi vremea în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu şi cod galben de ninsori şi viscol valabilă de miercuri de la ora 06:00 până joi la ora 10:00 în mai multe judeţe din ţară.
De miercuri de la ora 06:00 până la ora 23:00 în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada, informează ANM, citată de agenţia Mediafax.

Viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60-70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70-80 km/h.
Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.

De miercuri de la ora 23:00 până joi la ora 10:00, local în jumătatea vestică a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în centrul Moldovei, va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada.

Viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60-70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă.

În cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul ţării, dar la cote mai reduse (temporar rafale de până la 40-50 km/h), viscolind şi spulberând zăpada deja depusă.

Joi şi vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice şi centrale, cu precădere dimineaţa şi noaptea.


Foto: Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod