cutremur

Cel puţin 247 de morţi după cutremurul de 6,2 grade din Italia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc la 03.36 ora locală (04.36 ora României), în Italia, potrivit BBC. Bilanţul provizoriu este de cel puţin 247 de morţi şi sute de persoane dispărute.

Bilanţul provizoriu al celor trei cutremure produse în cursul nopţii în centrul Italiei este de cel puţin 247 de morţi şi sute de persoane dispărute, zeci de oameni fiind răniţi, au anunţat un oficial al Serviciului protecţiei civile, informează BBC News online.

Cele mai afectate localităţi par a fi Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto, a declarat pentru Reuters Luca Cari, purtător de cuvânt al serviciului naţional de pompieri.

seism hart?

În Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit ziarului italian La Repubblica, citat de Mediafax.

Nu s-au înregistrat victime până în acest moment.

Primarul comunei Amatrice a declarat pentru un post de radio că localitatea a fost distrusă. „Drumurile din şi spre localitate sunt blocate. Jumătate din sat a dispărut. Acesta nu mai există. În acest moment există persoane aflate sub dărâmături. Au avut loc mai multe alunecări de teren, iar un pod este pe cale să se prăbuşească”, a declarat Sergio Perozzi.

Institutul geologic american a anunţat că un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter s-a produs în apropiere de oraşul Norcia, din regiunea Umbria, la ora locală 03.36.

"A fost un cutremur foarte puternic.
Patul se deplasa prin cameră cu noi pe el",
a declarat Lina Mercantini, din Umbria, pentru Reuters.

Locuitorii oraşului Roma au fost treziţi de cutremur.

cutremur

O replică având o magnitudine de 5,5 grade pe scara Rihter a avut loc în aceeaşi regiune la o oră după cutremurul iniţial.

Agenţia de Protecţie Civilă a Italiei a catalogat cutremurul ca fiind ”sever”.

Iniţial, cutremurul ar fi avut magnitudinea de 6,4 grade. Acesta a fost urmat de o serie de replici, notează La Repubblica.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat miercuri, referitor la cutremurul din Italia, că până în acest moment nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români şi că o echipă consulară mobilă se va deplasa la faţa locului.

În 2009, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade care a avut loc în regiunea Aquila, şi care s-a resimţit şi în capitala Italiei, a lăsat peste 300 de victime.


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
24 August 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod